Da, este un pleonasm. Da, asa ne-a fost noua ursit. Sa traim intr-o tara in care mereu o luam de la inceput. Si nu ori­­cum, ci mereu de la zero, uneori de la minus. Ne ducem viata de zi cu zi intr-o maniera care sfideaza orice regula a unei democratii cat de cat serioase. Anul trecut am avut multe im­pli­niri. Poate chiar prea multe. In primul rand, am reusit sa du­cem criza financiara mondiala pe noi culmi (autohtone) de pro­gres si civilizatie. Cum primea economia romaneasca o pal­ma de la recesiune cum ii mai trageau si conducatorii nostri un sut.

Asta asa, ca sa fie vorba in ecuatie si de un pas inainte. Au urmat apoi campaniile electorale care, desi doar do­ua la numar, au durat aproape un an intreg. Promisiunile electorale au atins sublimul - mai lipsea ca alegatorii sa pri­meas­ca luna de pe cer. Ni s-au perindat prin fata ochilor tot felul de imagini idilice vizavi de fiscalitate, birocratie, dreptate sociala, salarizare, creditare etc., etc. Venit din alta tara, ai fi zis ca nu exista stat mai bun si mai drept decat al nostru. „Romania, mereu surprinzatoare!”. Un motto numa’ bun de pus in rama si afisat la toate punctele de frontiera. Bine, nu mai conteaza ca toate promisiunile au fost uitate in secunda doi dupa exprimarea votului de catre popor.

De fapt, printre ran­duri, guvernantii au fost cinstiti: „Ne-am propus sa ne respectam angajamentele fata de institutiile financiare care ne crediteaza”, spuneau din cand in cand. Ce m-a infiorat a fost ca nu am auzit macar un cuvintel despre angajamentele fata de cei care i-au „angajat”, fata de „talpa tarii”. La urma urmei este doar... poporul. El trebuie sa fie mereu obedient, ma­nevrabil si, daca se poate, muncitor pe salarii de cinci ori mai mici decat in restul Uniunii Europene. Ca asa ne-am recomandat tuturor, inca din 1990 incoace. Daca ne-am „scumpi” ar fi de rau, investitorii isi vor lua catrafusele aduse la mana a doua si vor pleca in China.

Trec peste chestiuni de genul dosarele „Ridzi&Udrea” sau peste fenomenele paranormale de la Paris din ziua votului pre­zidential si ajung la ceea ce cred eu ca a fost evenimentul anului trecut: referendumul pentru Parlament unicameral. Trei sferturi dintre romani au decis, fara o dezbatere publica minimala, ca e mai bine doar cu o singura „camera”. Pare co­rect si chiar este, insa in anumite conditii, pentru a se evita concentrarea puterii in mainile unui grup restrans sau chiar a unui singur om. De exemplu, potrivit manualelor, acest gen de democratie este performant doar in cazul republicilor par­la­mentare, in care presedintele este ales de Parlament. Nu in­vers. Sistemul de vot, de asemenea, nu mai poate fi men­ti­nut la actualul nivel de performanta.

Constitutia trebuie re­gan­dita in totalitate, pornindu-se de la simplificarea si cla­rificarea (cel putin) relatiilor dintre cele patru mari puteri in stat. Nu cred ca suntem in situatia de a discredita la ne­sfar­sit institutii intregi atat timp cat dialogul este, la romani, un semn de slabiciune, atat timp cat mistoul este politica de stat. Mai mult, vrem sa ne consideram o tara civilizata, dar tot ce putem scoate din noi se rezuma la eternul scandal „cine fura cel mai mult”.

Am intrat intr-un nou an, cu tot cu metehnele vechi. Avem guvern nou-nout, reforma e pe cale sa re-re-reinceapa, bu­ge­tul de austeritate e aproape gata. Semanam saracie in noul an ca sa culegem exact acelasi lucru un pic mai tarziu, la toam­na de pilda. Parem a fi 18 milioane de rataciti care inca mai cauta in padurile patriei cuibul avionului cu reactie.