Cred ca aceasta este intrebarea care ne macina pe toti in ultimele zile ale acestui an. Cum va fi 2010? Mai rau, mai bun? Tot noi vom plati factura... crizei? Sau cei care au provocat-o? Unii incearca sa fie pesimisti si afirma ca noul an ne va aduce multe necazuri. Nu prezinta insa nicio dovada in acest sens. Noi, ziaristii, spunem ca orice guvern ar veni nu are cum sa repare asa de repede lucrurile. Dar nu ne declaram inca invinsi. Speram fara incetare, asa cum fiecare roman, in adancul sufletului, crede ca va fi mai bine. La urma urmei, avem zapada de Craciun, un lucru care nu s-a mai intamplat de ceva vreme. Ne vom uita pe fereastra in Ajun, vom colinda macar in gand, vom incerca sa trimitem un „esemes” celor dragi si, ceea ce este cel mai important, o sa cotrobaim sub pom sa gasim nu neaparat daruri, ci stropul de fericire dupa care tanjim mereu. Ne vom bucura ca niste copii cand ni se va raspunde la urari uitand astfel ca, poate, anul viitor va fi mai rau. Unora dintre noi nici nu le va pasa, se uita momentele grele de la serviciu, zilele cand nu ai ce pune pe masa, clipele in care nu poti face cadouri copiilor. Va conta doar ca suntem alaturi de cei dragi, va conta atmosfera de sarbatoare. Nu asta ne defineste pe noi, romanii? Speranta? Induram vrute si nevrute, facute si nefacute, doar-doar intr-o buna zi va rasari soarele si pe strada noastra, a fiecaruia. Atunci cand nu mai putem, ne indreptam rugile de ajutor catre familie, prieteni, colegi. Cand nici asta nu mai este de ajuns... iesim in strada. Poate ne oprim un pic din treburile marunte pe care le credem mari si ne imaginam cum, pe vremea asta, odata, unii mureau pentru ca eu sa scriu acum aceste randuri. Iar tu, cel care tii ziarul in mana, sa le citesti. Ti se pare putin? Daca ai uitat sau nu ai prins acele vremuri, uita-te in jurul tau si gandeste-te ca absolut nimic din ceea ce te inconjoara nu era posibil inainte.

2010 nu are cum sa ne afunde si mai mult. Indiferent la ce ne-am referi, la locul de munca, viata personala, gripa, razboi sau orice altceva. Eu, unul, imi doresc sa am puterea sa lupt in continuare pentru ceea ce cred si sa nu ma declar niciodata invins. De fapt, asta as vrea sa ni se intample noua, ca neam.

Sa iubim, sa acceptam dialogul, sa incepem, in sfarsit, sa ne uitam spre viitor. Apropiat sau indepartat. As vrea ca 2010 sa aduca tuturor ceea ce ne-a lipsit in ultimii 20 de ani: speranta ca se poate. Mai tineti minte celebra reclama la pantofii de sport? Orice se poate. Ei bine, in momentul in care vom crede cu adevarat asta nu ne va mai fi frica de un nou an, de un nou inceput. Nu ne vom mai lasa manipulati, pacaliti, nu vom mai accepta sa platim rautatile altora. Daca este sa platim ceva, atunci sa fie pretul sperantei.

Se va duce repede si 2010. Cu bune, cu rele. Important este sa-l trecem facand, fiecare, ceea ce ne place. Sa iubim, sa apreciem viata, sa zambim cu sufletul.

Am lasat la urma ceea ce este cel mai important. Imi doresc ca in 2010 sa facem bine celor din jurul nostru, oricat de greu ni s-ar putea parea, oricat de tentati am fi sa platim polite. Doar asa va disparea semnul intrebarii din titlu si vom putea spune fara ezitare „da, va fi un an fericit.”