Unul dintre candidatii la prezidentiale ne-a impartasit optimismul sau de campanie: „se pare ca iesim din criza”. Folosirea reflexivului impersonal „se pare ca” - interzis in jurnalism - denota doua probleme: enuntatorul nu este sigur si nici nu vrea sa-si asume eventualitatea ca afir­ma­tia sa sa fie infirmata peste cateva luni. A vrut doar sa ne transmita ca simte undeva, prin ultimele date facute pu­bli­ce de Ins­titutul National de Statistica, apropierea sfar­si­tului. Al crizei, evident.

Daca acest „se pare ca” nu l-ar fi putut ajuta sa mai stran­ga un potential pumn de voturi si sa-l degreveze de o even­tuala tragere la raspundere, am fi putut crede ca re­spe­ctivul candidat vrea sa ne impartaseasca partea plina a paharului, pentru ca este foarte adevarat ca mai toti ne-am lasat atrasi de observarea permanenta a partii goale a ace­luiasi pahar.

Ce nu spune acest comod si caldut „se pare ca” este care sunt costurile crizei economice si cine plateste. Adica toc­mai partile incomode si datatoare de fiori pe sira spinarii. Cine plateste pentru dobanzile mari la care se va im­prumuta statul roman pentru ca nu mai vin nici banii de la FMI si CE anul acesta si nici nu va mai fi lansata emi­siu­nea de eu­roobligatiuni pentru acoperirea deficitului de fi­nan­tare? Cine va acoperi pierderile uriase ale mediului pri­vat de anul viitor, adancite si de mentinerea unui aparat bu­getar supra­di­men­sio­nat pentru care statul se tot im­pru­mu­ta? Cine va fi tras la raspundere pentru ineficienta du­reroasa a cheltuirii ba­ni­lor publici veniti din taxe si im­pozite? Pe cine vom lua la tinta anul viitor cu oua cand fie TVA-ul, fie impozitul pe profit sau aman­doua vor creste pentru a acoperi gaurile din acelasi bu­get general con­solidat?

Toate raspunsurile la aceste intrebari sunt generatoare de nemultumiri si anxietate, insa va veni anul viitor can­di­da­tul „se pare ca” sa-si vanda carpeta de pe perete sau bi­be­loul de portelan din biblioteca pentru acoperirea de­ficitului bugetar? Evident ca nu. Nici el si nici con­tra­can­di­datii sai, dar macar acestia nu ne vand pielea ursului din padure sub forma nocivului reflexiv impersonal „se pare ca”.

Desi nu cred ca vreun guvern ne poate oferi solutii viabile pentru a iesi din criza economica, ne aflam intr-o realitate asistentiala care ma excede si care cere cu obs­ti­nen­ta solutii guvernamentale pentru depasirea acestor ani. Incepand de la vanzatoarea de la mall pana la marii in­dus­triasi, toti cer interventia providentiala a Guvernului. Ce va fa­ce candidatul „se pare ca” la anul cand „se pare ca” se vor pro­duce marile insolvente ale marilor jucatori din mediul privat romanesc, cand executorii judecatoresti le vor lua ro­ma­nilor casele si masinile pentru ca s-au imprumutat ex­ce­siv. Tot la anul „se pare ca” armata su­pra­dimensionata de bugetari va sta mai mult in strada pentru privilegiile cas­ti­ga­te, la care nu vor renunta sub niciun chip.

Evident ca actuala criza economica nu este cauzata de candidatul „se pare ca”, dar dupa ce s-a luptat inutil cu aceas­ta, declarandu-si neputinta, ar fi putut macar sa mai slabeasca latul guvernamental din jurul gatului mediului privat.