Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
IT&C  11 Noiembrie 2009, 16:19, Iuliana Stoica

Reducerea puterii de cumparare si competitia scad cu peste 20% venitul si profitul Vodafone Romania

Al treilea trimestru consecutiv de declin pentru numarul 2 in telefonie

Vodafone Romania, al doilea operator de pe piata locala de telecomunicatii, a raportat in perioada aprilie–septembrie 2009 venituri de 486 de milioane de euro, in scadere cu 20,9% fata de perioada similara a anului trecut si EBITDA de 223 de milioane de euro, mai mici cu 22,6% fata de S1/2008. Venitul mediu pe utilizator se mentine la cel mai ridicat nivel din industrie, 8,7 euro, chiar daca si acesta este in scadere fata de 2008.

Declinul inceput in primul trimestru calendaristic, respectiv ultimul tri­mes­tru financiar al Vodafone Romania, a conti­nuat si in perioada aprilie-septem­brie la un nivel de 20,9%, pana la 486 de mili­oane de euro de la 615 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut. In perioada aprilie-iunie, venitul opera­toru­lui a scazut cu 17,3% si s-a adancit la 24,5% in trimestrul iulie-septembrie.

  • Reducerea puterii de cumparare si competitia scad cu peste 20% venitul si profitul Vodafone Romania
  • Reducerea puterii de cumparare si competitia scad cu peste 20% venitul si profitul Vodafone Romania

Ve­ni­turile din servicii au totalizat 472 de milioane de euro din total si au scazut cu 19,5%, de la 586,5 milioane de euro in semestrul similar din 2008. Si profitul operational a scazut cu 22,6%, pana la 223 de milioane de euro de la 282,6 milioane de euro, ca urmare a reducerii venitu­rilor, insa ca si pondere din venituri a ramas constant la 46%. „Rezultatele noas­tre financiare re­flec­ta provocarile cu care se confrunta economia roma­neas­ca, precum si com­petitia accentuata de pe piata locala a comunicatiilor mobile.

Puterea de cum­parare scazuta a consu­ma- ­torilor, deter­mi­nata de devalorizarea leului in raport cu euro, a condus la o scadere generala a consumului pe aceasta piata. (...) In ace­lasi timp, vom continua sa ne concen­tram pe un con­trol mai bun al costurilor si pe eficienta operationala. Rezultatele noas­tre finan­ciare incorporeaza deja efectele pozitive ale programelor de opti­mizare a costu­rilor pe care le-am dema­rat in companie, in urma cu cativa ani.

Datorita acestora, ne-am mentinut profi­tul operational ca procent din venituri la un nivel aproape constant fata de anul trecut, in pofida conditiilor economice nefavorabile”, a declarat in comunicatul de presa Liliana Solomon, Chief Exe­cutive Officer Voda­fone Romania.


Usoara scadere a numarului clientilor


Numarul de clienti ai Vodafone s-a redus fata de sfarsitul lunii martie cu 53.000 pana la 9.535.000 de clienti, insa a crescut fata de septembrie 2008 cu 35.000 de utilizatori noi. Comparativ cu decem­brie 2008, Vodafone Romania a pierdut 114.000 de clienti. Din cei 9.535.000 de clienti raportati la 30 septembrie 2009, abonatii reprezinta 38,4%, iar clientii de cartela 61,6%. In aceea­si perioada a anu­lui trecut clientii de postpaid repre­zen­tau 36,7% din totalul utilizatorilor, de unde rezulta o crestere cu 1,7% a ponderii aces­tora. Venitul mediu anual pe utili­zator (ARPU) a fost de 8,7 euro, in scadere cu 16% de la 10,4 euro la sfarsitul lui sep­tembrie 2008.

Chiar si asa, Voda­fone rea­lizeaza cel mai bun ARPU din indus­tria de telefonie mobila. Orange a raportat un venit mediu pe utilizator de 8,3 euro, iar Cosmote 5,1 euro. Si veniturile Oran­ge au scazut in perioada iulie-septem­brie cu 22,9% pana la 269 de milioane de euro. Singurul operator care a raportat crestere este Cosmote, care in trimestrul iulie-septembrie a avut veni­turi de 107,4 milioane de euro, in crestere cu 24% fata de perioada similara a anului trecut.


Romania si Turcia  trag in jos venitul regional


La nivel de grup, veniturile au fost de 21,8 miliarde de lire sterline, in cres­tere cu 9,3%, in timp ce organic, veni­turile s-au diminuat cu 3%. EBITDA a fost de 7,5 miliarde de lire sterline, in cres­tere cu 2,9% fata de perioada similara a anului trecut. In regiunea din care face parte si Romania, adica Africa Centrala si Europa Centrala, veniturile din servi­cii au scazut cu 3,2% influentate de redu­cerea tarifelor de interconectare si sca­- de­rilor inregistrate in Romania si Tur­cia, se arata in comunicatul gru­pului.

„In Romania, veniturile din servi­cii au sca­zut cu 19,5% la o rata de schimb cons­tanta, influentate de conditiile eco­no­mice si o devalorizare cu 15% a leului in raport cu euro, in conditiile in care tari­fele sunt exprimate in euro, dar popu­la­tia este platita in lei. Scaderile de preturi si reducerea tarifelor de inter­conec­tare au avut, de asemenea, impact asupra veniturilor”, scrie in raportul grupului britanic de telecomunicatii. EBITDA in regiune a scazut cu 9,5%, din nou fiind citate evolutiile din Turcia si Romania.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro