Tot scriu despre „speciile” aparute in Romania dupa evenimentele din decembrie 1989. Pe rand, am bagat in cer­­neala pe oligarh, mogul, gaozar ori pe monologul. Lista este mult mai lunga si pare sa nu se mai incheie vreodata. Mio­riticii Romaniei sufera mutatie dupa mutatie, mai ceva ca virusul gripei. Ba rezultatele par chiar mai periculoase decat Ebola.

Ce ma mana in lupta? Zilele acestea am constatat ca s-a „nascut” inca o specie: democraticul. Dupa 20 de ani a aparut, in sfarsit. L-am asteptat asa cum bunicii mei au sur­zit ascultand la Europa Libera semnalul debarcarii ame­ri­canilor si iata, e printre noi si vegheaza. Ma invata. Ce? Uite, anul trecut mi s-a spus ca parlamentarii alesi uni­no­mi­nal sunt mai albi, mai curati, mai reprezentativi decat cei votati pe liste. Zis si facut. Mi-am irosit doua zile din viata votand asa ceva. Apoi, m-am gandit ca nu mai am ce sa comentez vizavi de legitimitatea lor - doar au in spate mii de alegatori. Nici nu a trecut un an si democraticul mi-a aratat calea: nu e in regula cu Parlamentul, e prea mare. Ini­tial m-a dus gandul la Casa Poporului, la imensitatea ei. Dar nu. Se referea la numarul lor si la atitudinea anti-de­mo­craticul. 

Adica ei, reprezentantii a catorva milioane de alegatori, nu au niciun cuvant de spus, de exemplu, la no­mi­nalizarea premierului. In schimb, el are. O fi avand, mi-am spus. Ca doar m-a luminat an de an, din 2004 in­coa­ce, ba chiar ma si inrudesc cu el, cel putin asa a spus o doamna la televizor. EL ma apara de multe pericole, cum ar fi acela sa am salariul mai mare decat al unuia care a invatat mai putin ca mine. Sau, Doamne fereste, sa ies la o pensie nesimtita.  Cum ar fi, cum m-as mai putea uita in oglinda?

Ca sa trec in alt registru, democraticul ma apara de ori­ce, pana si de gripa noua. Presupun ca si de Ebola, E-coli sau HIV. Sau orice altceva. Este suficient sa-i spun Lui si totul se rezolva. Si ce daca mi se pare anormala isteria cu pandemia asta? Am auzit ca de gripa clasica mor anual, in lume, 500.000 de persoane. Din cauza asteia noi au decedat 6.200 de oameni. Sa zicem ca vor fi 20.000 pana la sfarsitul acestui an si tot nu pricep agi­ta­tia. Stiti cati copii mor de foame, de saracie in general?  Sase milioane, anual! Sa scriu si cu cifre: 6.000.000.

Adi­ca la fiecare 11 minute moare, dispare cate un sufletel. Cati indivizi sus-pusi ati auzit sa se fi ingrijorat de asta, sa fi declarat macar ca fac ceva? Bun, numai la noi mor anual 3.000 de oameni, in accidente rutiere. Intr-un trimestru, pe plaiurile mioritice, intr-un judet, mor in medie 400 de ro­mani din cauza bolilor cardiovasculare. Sa va mai spun? Stiti cati oameni au murit in razboaie, pe planeta, dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial? 30.000.000 (treizeci de milioane). Vi se mai pare ca e pace in lume? Pu­tem continua la nesfarsit, sunt atat de multe cauze din care puteti muri chiar in timp ce cititi acest comentariu, incat spaima provocata de gripa  pare chiar o prostie. Nu vreau sa trageti aceasta concluzie, vreau doar sa spun ca ar trebui sa invatam cateva lectii de bun-simt. Noi, ei sau chiar si EL, democraticul.