Piata financiara internationala a fost „motorul” crizei economice globale, dar con­tinua sa fie si sectorul de activitate cel mai lovit de recesiune. In mod evident, dinamizarea fi­nan­tarii corporative si a consumatorilor trebuie sa ­constituie si calea de iesire din criza, dar pana acolo mai este ceva drum... Pentru mo­ment, in modul de gandire al managerilor de banci si al institutiilor financiare se da o lupta intre nevoia de a nu dezamagi prin rezultate finan­ciare deplorabile si teama de a arunca asupra propriei institutii orice perceptie de risc asumat cu prea multa lejeritate. Astfel, execu­tivii bancilor sunt reticenti in a „da drumul” finantarilor asa cum ar trebui pentru economia mondiala, iar atunci cand vor sa faca acest lucru, sunt mai degraba atrasi de instrumen­tele cu marjele de profit cele mai ridicate (deci intrinsec, cele mai riscante). In concluzie, portofoliile bancilor par a se polariza catre investitii foarte sigure (care de obicei implica instrumente garantate de stat) si instrumente cu risc deosebit de ridicat, care asigura profi­turi pe masura, dar si potentialul unor pierderi viitoare considerabile.

In Romania, sistemul bancar a fost puter­nic afectat de recesiune. Pe de o parte, ban­cile-mama si-au redus puternic capacitatea de a finanta portofoliile sucursalelor din tarile central si est-europene. Pe de alta parte, crite­riile de creditare s-au inasprit atat de tare incat putini clienti existenti (caci de finantarea clientilor noi nici nu a mai putut fi vorba in ulti­mele 9-10 luni) s-au mai calificat pentru a primi finantari. Mai mult, situatia financiara a com­paniilor, respectiv veniturile si pers­pec­tivele de castig ale persoanelor fizice, s-au dete­riorat in asemenea masura incat au de­gradat calitatea portofoliilor deja existente, ­pu­nand astfel presiune pe crearea de provizioane si, implicit, pe reducerea profiturilor. In aceste con­ditii, multe companii (in special clientii de tip IMM) si-au vazut finantarile evaporandu-se si incasarile de la clienti  - uneori, mari com­pa­nii sau concerne internationale - venind cu difi­cultate si, in consecinta, nu si-au mai putut plati la timp obligatiile fata de finantatori. Aceasta a fost de fapt prima oportunitate importanta de profit pentru banci: prelungirea liniilor de credit pentru IMM-uri a fost folosita ca un instrument pentru a evita recunoasterea unor intarzieri la rambursarea creditelor (care s-ar fi tradus prin provizioane si deci afectarea profitului institutiei financiare), dar si o modalitate de majorare a dobanzii la credit (si in acest fel, de „pasare” a costului de finantare mai ridicat de la bancile-mama catre clienti). O alta mana de ajutor substantiala le-a fost aruncata institutiilor financiare de catre stat, peste tot in tarile afectate de criza, prin diverse stimulente si plasarea de lichiditati pe piata (in tarile dezvoltate), respectiv prin finantarea deficitelor bugetare in crestere din tarile in curs de dezvoltare. In Romania, bancile au fost aju­tate de catre stat, care s-a imprumutat ma­siv pentru sustinerea deficitului bugetar si a unor proiecte de investitii. Alte initiative mai mult sau mai putin reusite - precum programul „Pri­ma casa” - au resuscitat intr-o oarecare ma­sura si finantarea persoanelor fizice. Una pes­te alta insa, primele trei trimestre din 2009 au constituit o perioada neagra pentru banci: redu­cerea puternica a activitatii de creditare - chiar inghetarea acesteia pe anumite seg­mente de clienti si anumite valute -, cresterea volumului de credite neperformante si nevoia acuta de surse de finantare interne (in special depozite in lei de la clienti). Problemele de lichiditate ale multor banci au fost rezolvate relativ rapid in primul trimestru al anului, dar cele privind cresterea creditelor neperformante si nevoia de reducere a costurilor, din cauza restrangerii activi­tatii de creditare, mai persista inca.

Suntem acum la mijlocul ultimului trimes­tru al anului 2009. Chiar daca bugetele institu­tiilor financiare au fost suficient de con­ser­vatoare pentru acest an, iar bancile-mama se uita mai degraba la profilul de risc decat la tintele de vanzari si profit, presiunea asupra sucursalelor locale incepe sa creasca. In fata unei performante modeste privind calitatea porto­foliilor (care vor continua sa se inrauta­teas­ca in mod accelerat si in perioada urma­toare, cel mai probabil pana la mijlocul anului 2010), conducatorii institutiilor financiare nu au decat alternativa de a arata la sfarsitul anu­lui un profit cat mai consistent.

Din aceasta pers­pectiva, ultimul trimestru este hotarator: peri­oada Craciunului este de obicei asociata unui consum sporit si, in consecinta, activi­tatea economica in majoritatea sectoarelor economiei este efervescenta. Pentru banci, este momentul in care se lanseaza diverse pro­duse, fie de creditare (credite de consum, car­duri de credit, linii de creditare pentru firme etc.) fie de acumulare (diverse depozite „spe­ciale”). Comisioanele de acordare si inre­gis­trarea creditelor fara „costurile” asociate (prin­­tre care provizioanele pot fi cele mai insem­nate pe termen lung) sunt instrumente sim­ple de a „coafa” o situatie financiara altfel mo­desta. Pana la sfarsitul trimestrului trei, finan­ciarele bancilor au aratat normal: scaderi impor­tante ale profiturilor nete, datorate in spe­cial inrautatirii calitatii portofoliilor. Dar bonu­surile managementului se iau pe rezul­tatele finalului de an... asa ca asteptam cu inte­res produsele „de sezon” in perioada urma­toare. Cu ce pret vom vedea anul viitor!

Dragos Cabat este Managing Partner Financial View