V-ati imaginat vreodata cum va arata Romania dupa 6 de­cem­brie 2009? Probabil la fel sau mult mai rau decat acum, ar fi raspunsul predominant la un sondaj de opinie pe aceasta te­ma.  Suntem insa in plina campanie electorala, iar acest lu­cru schim­ba, cel putin la nivel declarativ, aproape in totalitate ta­blo­ul Romaniei de sfarsit de 2009. Este suficient sa facem un exer­citiu de imaginatie si, punand cap la cap promisiunile electorale ale fiecarui candidat, sa vedem cum s-ar schimba lookul tarii noastre peste o luna. Ca sa nu mai vorbim de cat de operata estetic ar arata Romania daca am avea cel putin patru sau chiar cinci presedinti, fiecare cu propriile promisiuni electorale. La ce ne-ar ajuta un astfel de exercitiu de ima­gi­na­tie? Pai, in primul rand ne-am da seama cat de mult si ne­ins­pi­rat mint cei care aspira la cea mai inalta pozitie in stat. Apoi, am vedea ca aproa­pe toti cei inscrisi in lupta pentru pre­zi­den­tia­le viseaza la cu­mu­lul de functii, dupa modelul Traian Ba­ses­cu, respectiv pre­­sedinte - prim-ministru. Pentru ca programele lor electorale sunt mai degraba de sef de Guvern decat de presedinte de tara. Si, nu in ultimul rand, ne-am da seama cu totii ca nici macar una din­tre promisiunile facute nu are in spate un studiu de impact (cui se adreseaza, cat costa, de unde se obtine finantarea etc.), ceea ce denota superficialitate si intentie zero pentru punerea in aplicare. Dar cum suntem in Ro­mania si nu in Germania, ast­fel de lucruri trec nebagate in seama de la o campanie la alta si nimeni nu-i intreaba pe alesi da­ca si-au dus la indeplinire programul.

Inca din prima zi de campanie electorala ne-am propus sa inventariem promisiunile electorale ale candidatilor, in spe­cial ale celor cu sanse, potrivit sondajelor de opinie. Desi curg zilnic, frapant este ca toti candidatii „cu sanse”  par sa-si fi impartit piata alegatorilor intre ei. Fiecare are propriile pro­mi­siu­ni si niciunul nu indrazneste sa demonteze programul ce­lor­lalti. Ca doar romanii au nevoie de „de toate” si sunt mai usor de convins atunci cand le promiti cate-n luna si-n stele decat atunci cand te straduiesti sa desfiintezi promisiunea altuia. Spre exemplu, actualul presedinte isi propune sa duca la in­de­­plinire „in al doilea mandat” ceea ce nu a reusit in primul, evi­dent fara sa ne spuna cu exactitate care sunt acele lucruri. Apoi ne anunta voalat ca va majora TVA si ca va propune cres­te­rea perioadei de acordare a indemnizatiei de somaj cu inca trei luni.

In contraoferta, pesedistul Mircea Geoana vrea sa tri­mi­ta me­di­ca­mente prin posta, sa ofere pensii si celor care nu au cotizat vreo­data, precum femeilor casnice, sa creeze locuri de munca, sa dea mancare „ieftina” si, in general, o viata mai bu­na. Nu se la­sa mai prejos nici liderul liberal Crin Antonescu, care pro­mo­veaza „bunul-simt” si care promite iesirea din „criza  eco­nomica, institutionala si morala”. Mult mai concret, Sorin Oprescu merge pe un program „suspendat”, in care punctul prin­­cipal este iesirea din saracie… asa in general si im­ple­men­ta­rea modelului haiducesc: luam de la bogati si dam la saraci. Pana si can­di­datul independent Ninel Potirca, numit si „Obama de Meteor“, are propria promisiune electorala: ster­ge­rea datoriilor de orice fel pentru fiecare roman in parte.

Cu toate aceste pseudoprograme in fata ochilor imi ima­gi­nez fiecare Romanie in parte: a lui Basescu, a lui Geoana, a lui An­tonescu, a lui Oprescu sau chiar a lui Potirca. Nimic spec­ta­culos. Ba, dimpotriva. Dar daca i-am alege pe toti cinci? Nici in acest caz nu se va schimba ceva.

Doar ca vom avea cer­ti­tu­di­nea ca circul politic va continua „oficial” cel putin cinci ani.