De ceva vreme stam sub un ghinionist trei. Avem trei pre­­mieri, dar niciun guvern functional.  Presedintele vrea sa ta­ie numarul parlamentarilor la 300, dar a avut nevoie de cinci ani sa se hotarasca. E doar o mica problema de sin­­­­cro­nizare a dorintelor electoratului cu dorintele sefului sta­tului. Tara e in criza economica si politica, iar alegerile vor fi organizate de un guvern-fantoma. De ce nu ar organiza acelasi guvern si un referendum, in aceeasi zi cu alegerile prezidentiale?

De fapt, e vorba de o forma de compensare pentru sca­de­rea popularitatii presedintelui, care se va folosi in scop personal de aversiunea electoratului fata de politicieni. O ma­ne­vra foarte indrazneata, care-l are la carma pe cel dintai politician al patriei. Catastrofalul Guvern Boc, creat si dirijat direct de presedinte, a sfarsit prin a-i atarna de gat pa­pu­sa­ru­lui ca o piatra de moara din cauza „priceperii“ crase a pre­mie­rului si a catorva ministri-cheie, numiti din ra­tio­na­men­te po­litice, in urma unui algoritm politic.

Cum faci sa castigi alegerile in conditiile astea? Faci Par­lamentul sa-l tranteasca pe Boc, dar pastrezi ce-a mai ramas din guvernul-marioneta pentru ca ai nevoie sa-ti or­ga­nizeze alegerile si referendumul. Manevra a reusit cu brio: Boc a dis­pa­rut subit din lumina reflectoarelor, fiind inlocuit de alte do­ua marionete, premierul Parlamentului si pre­mie­rul pre­­sedintelui. Niciunul nu are sanse sa treaca un Guvern prin Par­la­ment inainte de alegerile prezidentiale.

Dupa ce ai facut praf propriul Guvern, urmeaza Par­la­men­tul. Evident, electoratul se bucura ca ai pus politicenii cu botul pe labe: Guvernul e praf, iar Parlamentul ne­pu­tin­cios. Toa­te acestea spre binele tarisoarei noastre.

Marea problema este ca joaca presedintelui de-a „Arde-i pe politicieni!” a facut ca Romania sa se imprumute 32 de miliarde de euro in zece luni, pentru a constata la sfarsitul anului ca nu-i mai ajung banii sa plateasca pensiile.

La France Telecom, 25 de angajati s-au sinucis anul acesta, inainte ca sindicatele sa reuseasca blocarea pro­ce­sului de restructurare a companiei. Daca aparatul gu­ver­namental romanesc ar fi fost o multinationala, nu stiu cati angajati ar fi supravietuit managerilor francezi. Iar daca ar fi fost un clan mafiot, foarte putine degete ministeriale ar fi ra­mas in pozitie.

Cum ramane cu guvernantii si cu votantii? Aici e partea cea mai usoara. Le mai dai doua luni de circ si, daca vo­teaza cum trebuie, problema e rezolvata. Mai stai cinci ani la carma, nu conteaza daca matelotilor le chioraie matele.

Cum ramane cu firmele? Sunt pe calea cea buna. Dependentilor de contractele cu statul nu le-a mers nicio­da­ta mai bine, iar independentilor nu le-a mers niciodata mai rau. Managerii au ajuns sa-si doreasca stabilitate le­gis­lativa mai mult decat reducerea fiscalitatii. Normal ca le ma­resti TVA-ul.