Economia de autoconsum, care se masoara in bani virtuali, nu aduce la buget niciun fel de impozit direct sau CAS. Asa ca, atunci cand se afir­ma ca bugetul reprezinta 30% din PIB, in reali­tate este mai mare pentru cei care platesc lunar CAS-ul planificat, adica pentru cei care lucreaza in economia comerciala. In anul 2000, cand economia de autoconsum a fost de 29,32%, ponderea bugetului in PIB-ul calculat fara economia de autoconsum a fost de 37,75%, in loc de 26,68% cat a fost raportat.

Din cauza acestor amanunte, solutia corec­ta ar fi aceea ca bugetarii nemultumiti sa exercite presiuni pentru crearea de noi capa­citati de productie in care sa poata ajunge sa lucreze un numar dublu de salariati fata de cei ramasi dupa dezindustrializarea fortata la care a fost supusa economia nationala dupa 1991. Nu trebuie uitat faptul ca Romania a finantat timp de 19 ani mentinerea locurilor de munca din economiile dezvoltate, realizand in 19 ani un deficit de comert exterior de 142 de miliarde dolari, din care uriasa suma de 91,694 miliarde de dolari numai in timpul celor doua Guverne Tariceanu (2005-2008), consumate pentru importuri de bunuri de lux si bunuri scumpe pentru „oamenii cu bani”, si nu pentru achizitionarea de noi tehnologii si investitii in capacitati de productie.

Necunoasterea unor asemenea amanunte de distribuire face ca atunci cand un guvern promite invatamantului (de exemplu) un procent de 6% din PIB, valoarea reala a acestuia sa fie mai redusa, deoarece cel putin o treime din valoarea adaugata in PIB-ul raportat pleaca in PNB-ul tarilor in care noii proprietari sunt rezidenti si doar cel mult doua treimi raman in tara, adica veniturile rezultate din munca salariata!

Cum prin intermediul Sistemului European de Conturi o parte din PIB se realizeaza acum din economia de autoconsum si, deci, in bani imaginari (cu care nu poti cumpara nici macar hartie igienica), PIB-ul anual raportat se mai diminueaza in bani reali cu inca 30%!

Or aceasta regula impune o serie intreaga de ajustari in ceea ce priveste procentul real de care va putea beneficia invatamantul (de exemplu) din PIB-ul masurat in bani reali, in loc de 6% stabilit sau promis din PIB-ul raportat, dupa cum urmeaza:  100% PIB raportat x 0,70 x 0,70 = 0,539 sau 53,9% in bani reali din PIB-ul raportat.

Venitul national care se distribuie = venituri din salarii + venituri din proprietate
Venituri din salarii = 70% din venitul national
Venituri din proprietate = 30% din venitul national
PIB+/- export net = PNB
PIB cu excedent > PNB
PIB cu deficit < PNB
PNB - Amortizari investitii (costul creditului pentru investitii) = PNN la pretul pietei
PNN la pretul pietei = produsul national net
PNN la pretul pietei – (impozitele indirecte + subventii) = PNN la costul factorilor (de productie) = venitul national
Datorita acestui amanunt, cota de 6% din PIB nu poate fi decat 0,539 x 0,06 = 3,234%!
Acest procent inseamna 50,06% din tot ce a produs agricultura in anul 2008 (6,46% din PIB) sau 7,39% din tot PIB-ul produs de industria Romaniei in acelasi an (22,85% din PIB)!

Este surprinzator ca persoanele cu responsabilitati (guvern, invatamant, sindicate, justitie, functionari publici) nu-si dau seama ca este imposibil ca aproximativ 400.000 de sala­riati din invatamant, de exemplu, sa primeasca 6% din PIB, cand alte 4.000.000 de persoane au realizat in 2008 doar 6,46% din toata valoarea anuala adaugata! Si din acest 6,46% din PIB  o parte este doar o valoare imaginara!

Banii pe care statul ii poate acorda pe cresteri anuale de salarii ale salariatilor bugetari rezulta din conditia: suma impozitelor incasate pe cresterea de salarii la personalul care lucreaza pentru piata trebuie sa fie egala cu suma adaosului de salarii care poate fi platita bugetarilor.

Nu ar trebui uitat si faptul ca 52% din suma platita de angajatorii din economia co­mer­ciala pe salariile angajatilor si pe Contri­butia de asigurari sociale merge la Ad­mi­nis­tratia Fi­nanciara pentru bugetul na­tional si bugetele locale!

Conceptia sau credinta unor salariati ca ei muncesc cel mai mult sau ca ei merita o rasplata cat mai mare este falsa! Faptul ca sindicatele de la Mittal Galati si Dacia Mioveni au cerut in ultimii ani ca proprietarii sa le cedeze si lor o parte din beneficiile care au rezultat din proprietate a evidentiat cum nu se poate mai bine ca acel celebru car, care s-a rasturnat la Caracal, s-a rasturnat si la Galati si la Mioveni! Liderii Federatiilor sindicale ar tre­bui sa fie continuu reciclati prin alegeri de­mo­cratice, iar actualii liderii care le conduc (unii de aproape 20 de ani) sa se reintoarca la vechile lor locuri de munca sau sa se transfere in viata privata pentru a-si cheltui paralele acumulate in timpul cat au fost lideri de Federatii si Confederatii.

Dionysius Fota este consultant pentru probleme privind utilizarea resurselor