In anul 381 dupa Hristos, in timpul celui de-al doi­lea Sinod ecu­menic menit sa defini­ti­ve­ze crezul cres­tin, se spunea ca pa­na si ciorile din Constan­ti­no­pol dezbat chestiuni de teologie dog­matica. La fel si la noi astazi - pa­na si cainii comunitari din Bucuresti dez­­bat aprins chestiuni constitu­tio­na­le. Poate sau nu poate presedintele sa desemneze un prim-ministru in­de­pendent de vointa Parlamentului? Poate sau nu poa­te presedintele sa dizolve un Parlament care nu ii respecta vointa?

Toata lumea este de acord ca desemnarea prim-ministrului este prerogativa exclusiva a presedintelui Romaniei. Taberele se impart insa cand vine vorba despre modul de exercitare a acestei prerogative. Actualul presedinte si sustinatorii acestuia considera ca presedintele Romaniei tine cont exclusiv de vointa proprie atunci cand desemneaza un prim-ministru. Este sarcina prim-ministrului desemnat sa incerce sa formeze o majoritate parlamentara in jurul Guvernului propus de el. Daca nu reuseste, presedintele de­sem­nea­za pe altcineva, care are aceeasi obligatie. Daca nici acesta nu reuseste sa formeze o majoritate par­la­mentara, presedintele dizolva Parlamentul.

Toate acestea se reduc la teza potrivit careia presedintele Romaniei are dreptul sa dizolve Par­la­mentul daca acesta din urma refuza (sau, din varii mo­tive, nu reuseste) sa respecte vointa exclusiva a celui dintai.

Aceasta teza a domnului Basescu si a sus­ti­na­to­rilor dansului este, fara niciun dubiu, una de tip au­to­ritar, pentru ca transforma vointa exclusiva a pre­­sedintelui Romaniei in institutie fundamentala, careia ii sunt subordonate toate celelalte institutii, inclusiv Parlamentul.

Cineva ar putea totusi considera ca, desi teza sus­tinuta de domnul Basescu este indubitabil au­to­ri­tara, vina nu-i apartine dansului, ci prevederilor cons­titutionale - iar presedintele Romaniei este tinut sa respecte Constitutia, oricat de neplacute i-ar fi, per­sonal, unele dintre prevederile acesteia.

Totusi, Constitutia Romaniei nu ii confera pre­se­dintelui puteri de autocrat. Ea atribuie Parlamentului rolul de organ reprezentativ suprem al poporului roman si de unica autoritate legiuitoare a tarii (articolul 61). Pe de alta parte, articolul 80 descrie rolul presedintelui astfel:

„(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la res­pec­tarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate”.

Prin urmare, presedintele are un rol de re­pre­zen­tare, dar organul reprezentativ suprem este Par­la­men­tul. Cu alte cuvinte, in calitate de reprezentant al cetatenilor romani, presedintele este subordonat Parlamentului, care este organul reprezentativ su­prem. Prin urmare, presedintele este obligat sa res­pecte vointa Parlamentului, asa cum este exprimata aceasta de catre o majoritate parlamentara.

Exista doua exceptii de la aceasta obligatie: atunci cand obiectul vointei Parlamentului sau ma­nie­ra de exprimare a acestei vointe nu respecta prevederile constitutionale, si cand obiectul sau maniera de exprimare a vointei parlamentare au drept scop sau drept efect sigur proasta functionare a autoritatilor publice. Doar in aceste doua cazuri presedintele poate refuza sa respecte vointa Par­la­men­tului.

Merita sa constatam si faptul ca legiuitorul pre­ci­zeaza mai intai rolul si atributiile Parlamentului, si abia dupa aceea rolul si atributiile presedintelui, ceea ce arata ca, din perspectiva legiuitorului, importanta Par­lamentului este superioara celei a presedintelui.

Conform Constitutiei, presedintele nu este o pu­te­re a statului, ci un mediator intre puterile statului. In aceasta calitate desemneaza el prim-ministrul - ca mediator intre puterea legislativa si cea executiva.

Ca sa rezum: presedintele nu poate refuza o pro­punere de prim-ministru venita din partea unei majoritati parlamentare decat daca respectiva pro­pu­nere ar fi neconstitutionala dintr-un motiv sau altul, sau daca ea ar avea drept scop sau efect sigur proas­ta functionare a autoritatilor publice.

Pe de alta parte, presedintele poate totusi sa pro­puna un alt candidat la functia de premier daca are motive temeinice sa creada ca in jurul acestuia poa­te fi formata o alta majoritate parlamentara (acesta este si rostul consultarilor cu liderii partidelor par­lamentare: ca presedintele sa afle daca exista o majoritate parlamentara care sustine un anumit can­di­dat si daca un alt candidat ar putea avea sus­ti­nerea unei alte majoritati parlamentare). Daca totusi aceas­ta noua majoritate parlamentara nu se for­mea­za, presedintele nu poate dizolva Parlamentul, ci e tinut sa respecte acea majoritate parlamentara care si-a exprimat constant vointa.

Presedintele poate dizolva Parlamentul doar daca nu exista nicio majoritate parlamentara si cons­ta­ta ca, in urma a cel putin doua incercari, o astfel de majoritate tot nu s-a putut forma. Motivul dizolvarii nu poate fi decat acela ca statul nu poate functiona in absenta unui Guvern, iar parlamentarii nu au fost capabili sa formeze o majoritate care sa acorde in­cre­dere unui program guvernamental si unei liste a Guvernului, oricare ar fi acestea.

Nu exista nicio prevedere constitutionala care sa acorde presedintelui Romaniei dreptul de a scoate din joben, ca un magician, numele candidatului la functia de premier si de a dizolva Parlamentul daca acesta respinge scamatoria, din simplul motiv ca aceste prerogative nu pot fi acordate decat unui autocrat. Iar Romania este - inca! - o democratie.