Inca o tara europeana iese din recesiune. Adevarat, Ma­rea Britanie nu poate fi nici pe departe un reper imediat pentru Ro­ma­nia. Este la ani lumina avans  din toate punctele de ve­­­dere, organizarea institutiilor fundamentale este cu totul alta, mentalitatea britishilor total diferita de cea a romanilor, starea de spirit excelenta comparativ cu cenusiul autohton, iar masurile anticriza croite dupa un alt calapod. Calapodul bogatilor, al celor care isi permit, in dispretul cateilor ce-i acu­za de apucaturi comuniste, sa puna pe picioare o eco­no­mie grav afectata  de lipsa de lichiditati, infuzand generos banii pu­blici in bastioanele capitalismului sadea si alimentand totodata cu cash conturile Fondului Monetar International ca­re, mai apoi, imprumuta tari ca Romania sau ca Letonia, ex­portand retete anticriza deocamdata fara prea mare succes.

Este totodata calapodul unui sistem - deseori invocat ca ultraliberal de catre semidoctii economiei de piata  made in Romania - ce nu ezita sa adopte masuri active de revigorare a pietei muncii, intervenind direct in afacerile private. Fara vreo jena ideologica, Guvernul britanic cheltuieste anual apro­ximativ 10 mii de euro/persoana pentru crearea de locuri de munca in economie. Cam asta este suma pe care, in vremuri de criza, si-o permite. De la bugetul public, bineinteles.

Sunt bani pe care Guvernul Boc nu-i are, dar pe care i-ar pu­tea procura si altfel decat imprumutandu-se in contul ge­ne­ratiilor viitoare, sortite definitiv sacrificiului. E drept, castigul unei asemenea initiative in plan social, dar si electoral, ar fi dublat de costuri. Chiar foarte mari, judecand dupa ocultarea indarjita in dezbaterile publice a temei impozitarii progresive a marilor averi din societate.  Se pare ca nu este momentul, nici acum, nici nicicand, pentru plasarea acestui subiect tabu pe agenda politicienilor care dau din umeri a neputinta cand vine vorba despre bani la Bugetul statului. Nimeni nu s-a gandit ca daca tot copiem toate belele Uniunii Europene, scuzand efectele dezastruoase ale diverselor reglementari de import asupra existentei majoritatii cetatenilor prin faptul ca asa ne cere Comisia Europeana, macar sa preluam si exemplele de genul celui dat saptamana trecuta de Ca­bi­ne­tul Gordon Brown.

Acesta intentioneaza o crestere a fiscalitatii aplicate categoriilor privilegiate ale societatii britanice, mai precis majorarea substantiala a impozitului pe proprietatile mai scumpe de un milion de euro.  Fondurile suplimentare astfel atrase la Bugetul statului vor finanta in continuare crearea de noi locuri de munca, prin relaxarea po­verii fiscale suportate de  intreprinzatorii britanici. Altfel spus, din surplusul colectat de la cei care isi permit pro­pri­e­tati de lux, statul va compensa sumele pierdute prin redu­ce­ri­le sau chiar scutirile de la plata sarcinilor fiscale acordate ce­lor care creeaza si mentin locuri de munca pe o perioada nedeterminata. Simplu, nu? Mai ales ca, macar in acest fel, ne-am putea lauda ca ne apropiem de un model de succes al capitalismului european. Este adevarat, magnatilor romani, imbogatitilor peste noapte si speculantilor de anvergura nu le-ar pica prea bine un asemenea act de echitate sociala. Pentru ca ei sunt de fapt autorii reali ai „programului” anti­cri­za al Romaniei lui Boc, a carui unica reteta sunt curbele de sacrificiu aplicate amarastenilor.