Cele cinci societati de investitii financiare (SIF-uri) sunt emitentii cu titlurile cele mai tranzactionate pe Bursa de Valori Bucuresti. Progresele realizate in avizarea unui nou proiect de lege de catre Comisia juridica a Senatului au generat un nou val de optimism care a condus la cresterea substan­tiala a cotatiilor si chiar si a volu­me­lor de actiuni tranzactionate. De fapt, ceea ce s-a intamplat poate fi apre­ciat drept inca un pas mic facut in di­rectia instituirii unei stari de nor­ma­litate la aceste societati, apa­ru­te in procesul privatizarii si care, prin transformari succesive, au ajuns sa reprezinte in prezent nucleul pie­tei financiare romanesti.

De fapt, in­te­resele care se aglomereaza in jurul SIF-urilor sunt imense. De la interesul detinatorilor de actiuni care viseaza reintoarcerea cotatiilor la nivelul de la sfarsitul anului 2007, trecand prin interesele unor mari banci din strainatate si ajungand la interesele comunitatii brokerilor de a avea volu­me crescute de tranzactii, SIF-urile reprezinta o miza colosala pentru Ro­ma­nia de astazi, putand afecta desti­nele a milioane de romani. Batalia care se da in jurul eliminarii sau ma­jo­rarii, macar, a pragului de detinere, a inceput inca din 1999, imediat dupa listarea la BVB a titlurilor emise de SIF-uri.

Cu toate ca majoritatea ro­ma­nilor au detinut initial actiuni la aceste societati si multi mai detin in­ca, prea putini stiu ce inseamna, de fapt, un SIF si prea putini se intere­sea­za de situatia actiunilor sau de lupta pentru controlul manage­men­tului la cei cinci „dinozauri” ai sistemului financiar romanesc. Astfel, una dintre cele mai importan­te batalii pentru controlul economiei romanesti se desfasoara departe de interesul publicului si doar unele aspecte mai pitoresti precum dispu­te­le dintre Catalin Chelu si Dinel Staicu au ajuns sa fie mediatizate.

Des­pre influenta exercitata de „baro­nii SIF-urilor” in BCR, BRD, Eximbank, Bancpost, Banca Transilvania sau in sute de alte societati comerciale din Romania se stiu mult mai putine. Cat sunt de mari averile pe care le admi­nis­treaza conducatorii SIF-urilor se stie, din raportarile catre piata, dar nimeni nu si-a pus problema cat ar fi putut sa fie de mari respectivele averi sub o alta administrare. Cei ca­re administreaza aceste averi si lega­turi de interese au situatii diferite, dar ascensiunea si mentinerea lor in pozitiile privilegiate pe care le detin este direct legata de introducerea si mentinerea „pragului” de detinere.

Lobby-ul facut de conducerile SIF-urilor dupa 1999 a reusit sa torpileze aproape orice initiativa care era indreptata in directia relaxarii sau a eliminarii acestui prag, sub pretextul ca, fara un prag, SIF-urile vor cadea prada unor speculanti de actiuni care vor distruge „averea poporului”. In realitate, existenta pragului a ajutat numai conducerile si angajatii din SIF-uri, pe care i-a protejat de actiunile legitime ale actionarilor care acumulau actiuni. Nu este un secret faptul ca, de ani buni, datorita salariilor, primelor si veniturilor colaterale pe care si le-au acordat cu generozitate, salariatii si conducatorii SIF-urilor au inceput sa achizitioneze ei insisi actiuni, intrezarind, pe langa posibilitatea de a avea un cuvant mai greu de spus in adunarile generale si pe aceea de a face o afacere profitabila.

Astfel, pe parcursul anilor, situatia a inceput sa se schimbe, iar caderea de circa cinci ori a preturilor actiunilor, in contextul crizei in a doua parte a anului trecut, a creat noi oportunitati de achizitionare a unui numar sporit de actiuni atat pentru „insideri”, cat si pentru alti participanti locali la piata financiara, eliminand in mare masura pericolul „pradatorilor” straini.

Asa s-a ajuns ca, dupa noi scaderi care au mai prabusit cotatiile de inca trei ori, pana in februarie anul acesta, problematica pragului de detinere sa fie abordata diferit. A aparut o initiativa legislativa care propunea nici mai mult nici mai putin decat eliminarea totala a pragului de detinere si care, pentru prima data de 10 ani incoace, a primit comentarii favorabile si din partea unor membri ai „vechii garzi” a SIF-urilor, cum ar fi Mihai Fercala de la SIF3 Transilvania.

Drumul dificil al acestui proiect prin Parlamentul Romaniei pare ca ar putea sa aiba de aceasta data sanse mai mari de succes decat in trecut, in conditiile in care cele cinci societati nu mai fac front comun. Aparent, doi dintre cei mai vechi conducatori de SIF-uri, Mihai Fercala si Ioan Cuzman (de la SIF I Banat-Crisana) se situeaza pe pozitii opuse, ultimul incercand sa sustina mentinerea pragului, iar primul fiind, daca nu favorabil proiectului, macar rezervat si fara a face o opozitie serioasa ca in alte ocazii. Poate ca tentativele de preluare ostila repetate cu care s-a confruntat Ioan Cuzman la SIF1 nu sunt straine de pozitia sa actuala, in timp ce la SIF3 luptele indelungate pentru control sau macar mai multa influenta par sa se fi incheiat mai demult, cu un usor avantaj pentru domnul Fercala, a carui pozitie pare a fi mai degraba aceea a unui actionar semnificativ (sau lider al unui grup de actionari).

Pozitia de la SIF2 si SIF5 nu este foarte clara, dar la SIF4, unde administrarea nu este directa, ca la celelalte, ci incredintata unei societati de administrare alcatuita din „insideri”, presiunea actionarilor nu este privita ca o sperietoare, ci mai degraba ca o oportunitate. Pentru investitorii interesati, mesajul dat de Comisia juridica a Senatului este clar: SIF-urile se indreapta catre normalitate, adica spre o structura corporatista normala, in care actionarii vor avea un cuvant de spus in ceea ce priveste performantele administratorilor. Cred insa ca va fi o chestiune de durata: pana la votarea si promulgarea legii mai sunt inca multe etape, se pot face multe modificari, dupa promulgare, legea trebuie transpusa in actele consti­tu­ti­ve, pot aparea contestatii si alte ele­mente neprevazute, asa ca este posibil ca adunarile generale din primavara viitoare sa nu fie influen­ta­te de prevederile noii legi (pre­su­punand ca aceasta va fi promulgata pana atunci).

Ca orice schimbare din Romania din ultimii 20 de ani, si acest proces de introducere a le­gis­latiei comune pentru entitati care au fost guvernate de acte normative speciale va dura mult, fiind dominat de dezbateri sterile, de false probleme si interese personale sau de grupuri ale unor indivizi influenti. Normal ar fi fost sa nu fie niciun prag de detinere si exercitare a drepturilor de vot, iar eventualele restrictii introduse din motive conjuncturale sa fie eliminate cat mai repede si total.

In doi, trei ani sau chiar in zece se va ajunge la eliminarea totala a pragului de detinere, care nu are niciun rost si nicio functie reala, dar politicienii romani nu vor avea curajul si/sau interesul sa rezolve lucrurile transant, de acum. Despre ce sunt SIF-urile, cine sunt conducatorii lor, cum au ajuns si s-au mentinut acolo, ce interese au principalii detinatori de actiuni si cine sunt acestia, ce le­ga­turi au SIF-urile cu politica, de ce avem cinci SIF-uri si nu sapte, de ce poarta numele provinciilor istorice si ce s-a intamplat cu 30% din avutia nationala a Romaniei din 1990 care a fost repartizata spre administrare „stra­mosilor” SIF-urilor din ziua de astazi in numele tuturor cetatenilor Ro­maniei, indreptatiti sa o primeasca in baza Legii 15/1990 e alta poveste, pe care sper sa reusesc sa o scriu, da­ca prezinta interes pentru cineva.