Bancherii internationali nu pariaza pe iesirea din recesiune in 2010
Contextul economic mondial ramane tensionat, iar primele semne de revenire a economiilor dezvoltate pe un trend ascendent sunt fragile. „Scenariul cel mai rau posibil a fost evitat, datorita interventiei guvernelor europene si a celui american in economie, precum si adaptarii politicii companiilor la noile conditii”, apreciaza Frederic Oudea (foto), presedinte si CEO al Société Générale. In cadrul unei conferinte tinute la Londra, el a estimat ca iesirea din recesiune nu este certa si ca vom asista la cresterea somajului si la redimensionarea pietelor.
Situatia insa se stabilizeaza, cu precadere in statele europene dezvoltate, unde rata redusa a inflatiei, dobanzile bancare in scadere si refacerea puterii de cumparare a populatiei, ca urmare a relaxarii fiscalitatii si acordarii de sprijin direct din partea guvernelor, relanseaza, treptat, consumul si investitiile. Cu toate acestea, nu statele dezvoltate sunt considerate ca principalul motor al cresterii afacerilor bancare globale, ci tarile emergente. Frederic Oudea estimeaza ca Asia are un potential enorm pe termen lung, devansand clar economiile europene amenintate de spectrul depopularii si al saturatiei in consum, probleme carora li se adauga dezechilibrul finantelor publice. Pe termen scurt si mediu, centrul si estul Europei raman atractive pentru Société Générale, principala „tinta” fiind Polonia.
Sistemul bancar mondial se afla in plin proces de revizuire a modelelor de business, existand posibilitatea certa de renuntare la unele activitati. Pentru operatiunile Société Générale, prioritare in urmatoarea perioada sunt activitatile de retail si cele de private banking. In ceea ce priveste campania centrata pe imoralitatea avantajelor de care se bucura top managementul bancilor internationale, in contextul in care o serie de institutii bancare au fost salvate cu sprijinul contribuabililor, conducerea Société Générale agreeaza propunerile discutate la nivelul G20, respectiv ajustarea sistemului de recompense la performanta si situatie economica.
Articole similare
- UE scoate la lumina piata derivativelor, estimata la peste 500 miliarde de euro
- Americanii neputinciosi in fata bancherilor elvetieni. Banca Wegelin ar fi ascuns de IRS 1,2 mld dolari americani
- Cursul a revenit la 4,35 lei/euro la finalul zilei
- Combaterea evaziunii fiscale si cresterea veniturilor, strategia noului ministru al Finantelor
- Leul s-a apreciat nesemnificativ, pana la o referinta de 4,3529 lei/euro
- Leul s-a depreciat usor la inceputul sesiunii, pana la un curs de 4,3550 lei/euro
- Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
- Leul s-a depreciat usor, pana la o referinta de 4,3554 lei/euro
Cele mai citite din Finante
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- UE scoate la lumina piata derivativelor, estimata la peste 500 miliarde de euro
- Fitch: Ratingul UniCredit Tiriac a fost mentinut, dar perspectiva a fost inrautatita

- Analistii de la Raiffeisen maresc pretul-tinta pe Transgaz inainte ca statul sa lanseze oferta de actiuni
- Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
- M. Isarescu: Romania trebuie sa treaca de faza acordurilor cu FMI

Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA

Ultima ora