Nu reprezinta un secret faptul ca majoritatea romanilor nu au reusit pana in anul 2008 sa inteleaga ca, in cadrul separarii puterilor din stat, presedintele tarii are un alt rol decat au avut intre februarie 1938 si decembrie 1989 dictatorii Romaniei, regele Carol al II-lea, generalul Antonescu, Gheorghiu-Dej si presedintele Ceausescu!

Insistenta cu care majoritatea ziaristilor si unii dintre analistii TV, dar si multi dintre oamenii politici de azi atribuie actul de guvernare presedintilor in loc de a-l prezenta pe seful constitutional al puterii executive (prim-ministrul), ar putea fi atribuit nu numai necunoasterii Constitutiei, dar poate fi si rezultatul manifestarii unor „rele intentii” in problema separarii puterilor in stat!

Spre deosebire de dictaturile impuse prin lovituri de stat, insurectii armate, contrarevolutii si interventii militare straine (destul de multe in secolul XX), dezinformarea programata, demagogia, lipsa de coeziune a clasei politice si votul popular i-au adus la putere pe doi dintre dictatorii secolului XX: Benito Musolini (1923) si Adolf Hitler (1933)!

Constitutia nu este un regulament de tipul acelora care stau la baza functionarii unei institutii sau a unei intreprinderi si nu poate fi sub nicio forma asimilata cu instructiunile de folosire a unor instalatii sau aparaturi, ci este o lege fundamentala care traseaza principiile de baza ale organizarii statului, structura sociala, economica si politica a acestuia.

In calitatea sa de lege suprema in stat, Constitutia trebuie sa stea la baza tuturor legilor  promulgate de stat si se afla intotdeauna mai presus de autoritatile publice carora le limiteaza puterea si face posibil controlul, medierea, concilierea si colaborarea.

In pofida faptului ca Legea Fundamentala a Romaniei este foarte moderna si, in unele articole, imprudent de larga in comparatie cu posibilitatile sale economice, din interese de grup sau din prostie, dupa alegerile parlamentare si prezidentiale din toamna anului 2004, in mass-media si in declaratii de presa au aparut in mod gradual tot felul de contestari ale acesteia. Dupa pozitia politico-sociala a contestarilor Constitutiei adoptate de Adunarea Constituanta in anul 1991 si a perseverentei cu care contestatarii se ofera sa faca una „mai buna”, acestia pot fi grupati in urmatoarele patru categorii:
1. Politicieni si oameni de stat care si-ar dori in mod evident sa devina dictatori;
2. Suporterii politici ai acestora;
3. Ziaristi si analisti de televiziune banuiti de mercenariat;
4. Impostorii.

Articolul 1 din Constitutia Romaniei publicata in Monitorul Oficial nr. 767 din 31.10.2003 stabileste urmatoarele:
„Forma de guvernamant a statului roman este republica” (aliniatul 2).

„Romania este un stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate” (aliniatul 3).

„Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale” (aliniatul 4).

Articolul 61 precizeaza ca „Parla­mentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” (aliniatul 1). Si, ceva mai departe, in articolul 69 se spune ca „In exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului” (aliniatul 1).

Articolul 80 precizeaza ca „Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii” (aliniatul 1). Deci, nu  sef al statului si nici macar al puterii executive din stat.

„Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate” (aliniatul 2).

 Articolul 142 stabileste ca „Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei” (aliniatul 1).

Articolul 150 dispune ca „Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de (1) presedintele Romaniei la propunerea Guvernului,  (2) de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor,  precum si de (3) cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot” (aliniatul 1).

Articolul 151 stabileste ca „Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere” (aliniatul 1). Or, prevederea aceasta are menirea de a preveni sau impiedica orice initiativa ce ar putea fi luata de orice presedinte „jucator” care  vrea, de fapt, puteri discretionare caracteristice dictatorilor!