Nu avem un mausoleu dedicat militarilor romani care au murit in al Doilea Razboi Mondial. Nu avem la dispozitie decat 0,7 centi pentru a cinsti memoria unui erou roman. Avem o zi, 23 august, care a schimbat soarta a milioane de romani. Si totusi, este o zi a nimanui. Asta pentru ca am impartit istoria in doua capitole - unul care ne convine si altul care nu ne convine.

Peste doar doua zile este 23 au­gust. O data care nu mai spune nimic multora, oa­meni tineri sau batrani. Sau care le adu­ce aminte altora despre ore­le lungi in care defilau (cu forta) pe strazi si stadioane. Exista insa o ca­te­go­rie aparte de romani, cea a ve­te­ra­ni­lor de razboi din al Doilea Razboi Mon­dial.

Ei au luptat pe frontul de Est inainte de 23 august si in Vest dupa aceasta data. Sunt militari pen­tru care ziua respectiva provoaca o crunta durere pentru ca pe frontul din Moldova au cazut in prizonierat fa­ra sa traga un foc de arma. Doar au ascultat de capriciile politicienilor si conducatorilor vre­mii si au pus tara mai presus de pro­pria viata… 23 au­gust este pana la ur­ma o piatra de mor­mant pentru cei 500.000 de mi­li­tari romani cazuti in lupta. Ar fi crud si nedrept sa con­si­de­ram aceasta zi un simbol al po­li­ti­cienilor. La urma urmei, ei nu au facut altceva decat sa-si tradeze propriul neam. 

Scurt istoric

In urma cu 65 de ani, regele Mihai I anunta, intr-o proclamatie catre tara, iesirea Romaniei din raz­bo­iul contra Natiunilor Unite. Con­co­mi­tent, maresalul Ion Antonescu, con­du­catorul statului, era arestat impreuna cu restul Guvernului. Armistitiul a fost semnat insa abia la 12 septembrie, intarzierea pro­vo­cand deruta in randul Armatei Ro­mane.

Dupa 23 august 1944, puterea exe­cutiva a fost preluata de un Gu­vern format de coalitia Blocul Na­tio­nal Democratic, din care faceau par­te taranistii, liberalii, social-de­mo­cratii si comunistii. A fost in­ce­putul unei noi epoci in istoria tarii, cea co­mu­nista, dictatoriala. Pana in 1990, 23 august a fost ziua nationala a statului roman. Importanta mo­men­tului istoric a fost insa de­mo­ne­ti­zata in timp de regimul comunist prin ma­nifestarile denaturate de cultul personalitatii dictatorului Nicolae Ceausescu.

Ostasii nimanui

Poate vreun cititor va vrea sa se roage pentru toti aceia care si-au dat viata sau au suferit pentru ca noi sa construim un kilometru de auto­stra­da pe an, sa eliberam medicamente compensate doar 10 zile dintr-o luna sau pentru ca scolile de azi sa se surpe (cu tot cu sistem) peste elevi. 

Ei bine, vei fi surprins sa afli ca nu exista niciun mausoleu sau memorial dedicat soldatilor care au murit pe frontul de Est. Sunt doar cateva monumente in zonele rurale, in marea lor parte ridicate de satenii ca­re au primit acasa dureroasa te­le­grama „va anuntam ca fiul dum­nea­voastra a cazut eroic in lupta pentru patrie”. Te vei grabi sa dai vina pe regimul comunist, dar dupa cateva ore de cautari o sa afli ca nici mi­li­ta­rii cazuti in lupta impotriva Ger­ma­niei naziste nu au avut parte de un tratament preferential - sunt doar cateva cimitire (le numeri pe degete), de regula amenajate imediat dupa lupta. Si pana la urma ajungi tot la numitorul comun al valorilor din zi­ua de azi: banii.

S-a ajuns chiar pana acolo incat dupa 1990 au fost vandute civililor, cu aproximativ 100 de milioane de lei bucata, locuri de veci din ci­mi­ti­re­le eroilor! Ba chiar in interiorul zo­nelor de protectie din unele locuri au fost ridicate imobile cu destinatie lo­ca­ti­va… Cu binecuvantarea au­to­ri­ta­tilor lo­cale si a unor cuvioase fete bi­se­ri­cesti. Exemple sunt cu duiu­mul - Cam­pina, Valenii de Munte, Mier­curea-Ciuc, Ploiesti, Soveja, Harlau, Lugoj, Lipova, Onesti, Braila si, de ce ar face exceptie, cimitirul Bellu din Bucuresti.

Monumentul capitalisto-comunist

Totusi, s-a incercat ridicarea unui mausoleu al militarilor romani ca­zuti in ultima conflagratie mondiala. Este vorba chiar de... fostul mo­nu­ment al „eroilor comunisti”, am­pla­sat in Parcul Carol. Lucrarile au inceput in timpul regimului An­to­nescu, dar au fost oprite dupa 23 august 1944, iar ceea ce s-a realizat a intrat in conservare. Se numea „Ci­mi­tirul Eroilor Neamului” si se dorea a fi un intreg complex dedicat mili­ta­rilor cazuti pe front. Pe scurt, proiectul a demarat in anii 1942-1943, supervizat chiar de maresalul An­tonescu. A fost propus de un ilus­tru arhitect al vremii, profesorul Tzigara Samurcas (cel care a realizat, de exemplu, Muzeul Taranului) si viza reconstituirea monumentului triumfal „Tropaeum Traiani“ de la Adamclisi. Spre sfarsitul anilor ‘50, arhitectilor regimului comunist li s-a dat sarcina realizarii unui me­mo­rial dedicat luptatorilor comunisti, dar, culmea ironiei, pentru ca ter­me­nul „de predare” era prea scurt, acestia au plagiat in proportie de 99% tocmai proiectul lui Samurcas.

La ora actuala, Oficiul National pentru Cultul Eroilor incearca sa re­dea acestui complex menirea ini­tia­la. Lucrarile se desfasoara greoi pen­tru ca..., ati ghicit, nu sunt bani.

Cat ne-a costat 23 august 1944, in bani

Armistitiul declarat la 23 august 1944 a fost semnat 19 zile mai tarziu, la 12 septembrie 1944. El stabilea obligatiile economice, politice si militare ale Romaniei. Documentul a fost parafat, din partea Romaniei, de Lucretiu Patrascanu, de gen.-adjutant Dumitru Damaceanu, Barbu Stirbey si Gh. Popp, iar din partea Aliatilor, de maresalul Rodion Malinovski. Documentul cuprindea 20 de articole, un protocol si sase anexe. Tratata ca o tara invinsa, inamica, Romania trebuia sa intretina armata sovietica de ocupatie, ceea ce a insemnat un efort financiar de doua miliarde de dolari SUA.

Timp de sase ani s-au platit despagubiri de razboi cifrate la 300 de milioane de dolari in marfuri-cereale, produse pe­tro­liere, masini, vase maritime si flu­vi­ale. S-a anulat Dictatul de la Viena, dar granita romano-sovietica a fost resta­bilita pe Prut cum era la 28 iunie 1940, in urma Pactului Ribbentrop-Molotov.

Un razboi cazut in uitare

Dupa ce a eliberat de sub ocupatia sovietica Basarabia si Bucovina, armatele romane au luptat mai departe la Odessa, Sevastopol, Cotul Donului (75.000 de morti si disparuti), Caucaz (50.000 de morti si disparuti) si Stalingrad (150.000 de morti si disparuti). Pe frontul de Est, Armata Romana a pierdut, dupa statisticile oficiale, 624.740 de militari, morti, raniti si disparuti. De fapt, contributia tarii noastre in efective si materiale a fost depasita, in cadrul Axei, doar de cea a Germaniei. Imediat dupa momentul 23 august 1944, pe frontul din Moldova, au cazut in prizonierat peste 130.000 de militari romani carora li s-a ordonat sa inceteze lupta impotriva armatei rosii, cu garantia ca vor fi tratati ca aliati… Doar cateva mii dintre ei s-au mai intors la casele lor. Armata Romana a angajat apoi efective importante pe frontul de Vest, luptand de data aceasta impotriva fostilor aliati. Si din acest punct de vedere suntem pe locul 4 in lume pentru contributia la infrangerea Germaniei naziste. Insa, prin tratatele de pace ulterioare am fost considerati ca fiind o tara invinsa.

Stiati ca?

•  in al Doilea Razboi Mondial au fost dati disparuti aproape 400.000 de ostasi romani?
•  134.000 de militari romani cazuti in lupta sau prizonierat, din 1918 in 1945, sunt ingropati in alte tari decat Romania, 30 la numar?
•  fiecare dintre cele 20.705 monumente istorice aflate in evidentele Guvernului „beneficiaza” anual de fonduri de intretinere de aproximativ 300 de euro?
•  in actualul sediu al DNA s-a aflat centrul de comanda al Armatei Romane in perioada 1941-1945?
•  a doua conflagratie mondiala a costat economia globala 1.200 de trilioane de dolari?