Profetia este in cele mai multe cazuri cauza principala a eve­ni­mentelor prezise. O axioma care pare desprinsa din viata de zi cu zi a poporului roman, pentru ca ne place la nebunie sa fim fa­ta­listi. Potrivit DEX, fatalitatea este o forta supranaturala care ar determina in mod prestabilit si implacabil mersul lucrurilor si viata oamenilor; soarta, destin - ceea ce este de neinlaturat, inevitabil. Nu trece un minut in care sa nu auzi o idee de ge­nul „noi nu mai apucam vremuri bune, poa­te copiii nostri”. Dar ce ne facem daca si urmasii nostri vor spune la fel?! Sa ne aducem aminte ca, imediat dupa inte­gra­rea oficiala in Uniunea Europeana, cea mai des intalnita intrebare era „cate firme romanesti vor da faliment dupa aceasta data?”. Nimeni nu parea interesat de nu­ma­rul companiilor care aveau sa se infiin­teze...

Sau ne plac la nebunie statisticile legate de „cat timp mai avem noi pentru a-i ajun­ge din urma pe occidentali”. Toate rezultatele pornesc de la 20 de ani si ajung chiar la 150! De ce ne mai agitam nu stiu... poate ar fi mai bine sa ne ase­zam fundul pe o bordura de aia noua si sa asteptam sfarsitul. Dar oare in cat timp ne pot ajunge vesticii din urma daca ne-am vedea de treaba? La urma urmei, de­ca­lajul de civilizatie il putem recupera imediat. Trebuie doar sa aplicam legile mai bine si sa nu ne mai furam singuri ca­ciula. Pe de alta parte, ne plangem de mi­la si confundam valoarea reala cu aceea obtinuta in urma unei campanii agresive de publicitate. Pentru ca aici este tot secretul. Conteaza prea mult ambalajul...

Cu cateva zile in urma am avut parte de un bilant, unul de sase luni. A sunat mai de­gra­ba ca un parastas al economiei roma­nesti. „Din 32 de masuri anticriza pro­mise am aplicat 28, mai avem 4!” Poate... patru locuitori?! Ciudate dari de seama intocmesc si mai-marii tarii. Ei cred ca totul se reduce la aritmetica, la simple operatii de adunare si scadere. In opinia mea, tara asta are nevoie de doua tipuri de „tratament”. Unul psihologic, adresat conducatorilor, si unul structural, menit a aseza economia pe un fagas sanatos de dezvoltare. Nu putem merge mai departe atat timp cat ne concentram energia ex­clu­siv in domenii speculative precum cel imobiliar, o „constructie” pe al carei fron­tis­piciu sta scris „azi o vedem si maine nu e”. O agricultura puternica ne-ar fi dau­nat? Bine, nu e vina exclusiva a actualului Executiv faptul ca zootehnia mioritica se bazeaza pe trei vaci, un porc si doua gaini. Sau ca Insula Mare a Brailei pro­du­ce scaieti in loc de cereale. Ori ca supra­fa­ta medie a unei ferme este sub doua hectare, iar un tractor isi justifica toate costurile daca opereaza pe cel putin 20 de hectare, zilnic.

Ce-am mai facut noi in ultimele sase luni... aa, propuneri de reformare a in­va­ta­mantului, adevarate investitii in viitor. Nu conteaza ca elevul abia isi mai trage su­fle­tul dupa un an scolar, el trebuie chinuit in continuare. Trebuie sa ia de la 9 in sus la fiecare materie timp de patru ani, sa sustina teze unice fara numar si, la sfar­sit, ca tot e proaspat, sa mai dea si un test „de citire si interpretare”. Toate aces­tea pentru a promova in clasa a IX-a intr-un sistem in care 10 ani de scoala sunt obligatorii. Va dati seama ce super­ab­solvent iese din el?!

Ca sa faci un bilant ai nevoie de un punct de plecare si de unul de sosire. Hai sa spu­nem ca stim cu totii de unde venim. Dar unde vrem sa ajungem?! Acolo? Vorba romanului, „mai e mult pana departe?”. O fi... Pentru ca, odata stabilite cele doua repere, ne putem gandi si la modul in care strabatem „distanta”.

Pana una alta, in 20 de ani ne-am ales doar cu trei cuvinte care ne guverneaza existenta: fatalitate, bilant, parastas. Incercati sa „compuneti” o propozitie care sa le contina pe toate.