Romsoft: am scazut cu 40%, crestem din luna iunie
Tatonari pentru preluarea Depozitului de Calculatoare
Retailerul IT&C Romsoft Depozitul de Calculatoare a avut in prima parte a anului o scadere a vanzarilor de aproximativ 40% comparativ cu anul anterior, dar din luna iunie sunt semnale de crestere, iar pe final de an compania vizeaza o marire a incasarilor de 30% comparativ cu prima jumatate a acestui an, a declarat pentru „Financiarul” Adrian Furnica, directorul general al companiei, cu ocazia prezentarii Windows 7, urmatorul sistem de operare realizat de Microsoft.
El a confirmat faptul ca exista o oferta de preluare a Romsoft din partea unui grup IT care opereaza in zona Europei de Est, care ar fi interesat sa intre pe segmentul retail. „Este o companie de solutii IT care are activitati in Polonia, Cehia, Romania si Lituania si probabil sunt interesati de retail”, a mai spus Adrian Furnica. „Discutiile sunt doar la nivel de tatonari”, a mai precizat el.
Compania CNDPI Romsoft a reusit dupa opt luni de restructurari sa revina la o activitate care genereaza un flux de numerar pozitiv. Principala problema operationala o reprezentau chiriile foarte mari, a declarat Furnica. Astfel, de la 105 magazine in septembrie 2008, Romsoft mai detine acum doar 70. In ultimele trei luni nu au mai fost inchise magazine, ci doar unele relocari. Numarul de angajati a scazut de la 710 anul trecut in septembrie la 460 in iunie 2009.
Cifra de afaceri Romsoft pe 2008 a fost de aproximativ 42 de milioane de euro, iar anul acesta va fi o scadere. In trimestrul al patrulea insa, vanzarile vor inregistra din nou crestere, crede Adrian Furnica. „Exista foarte multa tehnologie noua lansata care nu a ajuns la consumatori”, a declarat pentru „Financiarul” directorul general Romsoft. „Ramanem increzatori in modelul nostru de business”, a mai adaugat el. „Retailul IT&C isi va reveni, putem spune ca PC-urile sunt deja consumabile”, a explicat directorul general Romsoft. Problemele cu furnizorii de echipamente s-au mai relaxat. In prezent, sunt furnizori care accepta in continuare plata facturilor la 45-60 de zile. Depozitul de Calculatoare si Microsoft au prezentat in cadrul Demo Day noul sistem de operare Microsoft Windows 7, care urmeaza sa fie lansat si in Europa pe 22 octombrie. Se pare ca varianta in limba romana va fi disponibila din 31 octombrie.
Calin Tatomir, directorul general Microsoft Romania, a declarat de asemenea ca are incredere in relansarea retailului autohton de IT&C. Compania spune ca Windows 7 va readuce cumparatorii in magazine si ca se va vinde de trei-patru ori mai bine in Romania decat Windows Vista. Domina in continuare utilizatorii de Windows XP, cu o cota de piata de 50%. Cei care au Windows Vista cu licenta vor putea obtine o reducere de aproximativ 15% la achizitia licentei de Windows 7. Calin Tatomir estimeaza ca noul sistem de operare va avea o cota de 70%-80% destul de rapid, rata de adoptie fiind foarte mare, spune el. Microsoft incheie anul fiscal pe 3 iulie, cu o diminuare a cifrei de afaceri cu 10%-15%.
Articole similare
- Plata online a taxelor si privatizarea Postei, prioritatile ministrului Mustea
- Lenovo tinteste pozitia de lider mondial pe piata PC-urilor
- Codurile de bare duc afacerile Smart ID Dynamics la aproape 3 milioane de euro
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Trilulilu a lansat Zonga, aplicatia cu cea mai mare colectie de muzica oficiala din Romania
- Kaspersky amana listarea la bursa si rascumpara actiuni de 200 milioane de dolari
- Vodafone intoarce spatele grupului elen Wind Hellas
- Facebook, obligat de piata sa-si scoata propriul smartphone
Cele mai citite din IT&C
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Trilulilu a lansat Zonga, aplicatia cu cea mai mare colectie de muzica oficiala din Romania
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Google a realizat primul Zeitgeist in Romania. Afla ce au cautat romanii pe internet
- Plata online a taxelor si privatizarea Postei, prioritatile ministrului Mustea
- Lenovo tinteste pozitia de lider mondial pe piata PC-urilor
- Codurile de bare duc afacerile Smart ID Dynamics la aproape 3 milioane de euro
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Trilulilu a lansat Zonga, aplicatia cu cea mai mare colectie de muzica oficiala din Romania
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Google a realizat primul Zeitgeist in Romania. Afla ce au cautat romanii pe internet
- Plata online a taxelor si privatizarea Postei, prioritatile ministrului Mustea
- Lenovo tinteste pozitia de lider mondial pe piata PC-urilor
- Codurile de bare duc afacerile Smart ID Dynamics la aproape 3 milioane de euro
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!
Ultima ora
- Stupefiant: 1.500 de adolescenţi îşi pun capăt zilelor anual în Rusia. Vezi care este rata sinuciderilor în...
- RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz
- Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez





