Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Actualitate  24 Iunie 2009, 18:05, Georgeta Filip

Dosarul Zambaccian 1 ramane deocamdata in aer

Deputatii au hotarat, ieri, ca cererea procurorului general privind reluarea votului pentru inceperea urmaririi penale a deputatului PSD Adrian Nastase, in dosarul Zambaccian 1, este inadmisibila.

Din cei 231 deputati prezenti, 116 au votat „pentru“ (PSD+PC, PNL si UDMR), iar 100 s-au pronuntat „impotriva“ (PD-L, partial repre­zen­tantii minoritatilor nationale). De asemenea, 10 deputati s-au abtinut de la vot, printre care sase reprezentanti ai UDMR, doi ai celorlalte mi­noritati nationale, unul al PSD (Tita-Nicolescu Gabriel), un deputat PNL (Cristian Adomnitei). Ieri a fost a doua zi in care deputatii au dezbatut in plenul Camerei aceasta solicitare a pro­curorului general. Potrivit articolului unic al hotararii, „Camera Deputatilor respinge ca inadmisibila solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de reluare a procedurilor parlamentare cu privire la faptele care fac obiectul dosarului 114/2007 al DNA“. Dupa exprimarea votului, divergentele pe acest subiect au continuat, intrucat multi dintre parlamentari au reclamat ca nu au stiut ce le-a fost solicitat sa voteze. Pe ordinea de zi mai era un alt proiect de hotarare, prin care li se cerea deputatilor sa se pronunte daca sunt de acord cu inceperea urmaririi penale impotriva lui Adrian Nastase. Deputatii PD-L au incercat sa supuna la vot si acest document, in schimb reprezentantii PSD au spus ca nu mai este nevoie de un astfel de vot, fiind vorba de acelasi dosar, asupra caruia s-au pronuntat prin votarea primei hotarari.  In final, deputatii au convenit sa ii solicite un nou punct de vedere pro­cu­rorului general.

Monica Ridzi, anchetata de Parlament


Deputatii au adoptat ieri un proiect de hotarare privind infiintarea Comisiei de ancheta pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului si Sportului, sub sem­natura ministrului Monica Iacob Ridzi, pentru organizarea Zilei Tineretului. Membrii Comisiei de ancheta vor verifica sumele alocate pentru organizarea Zilei Tineretului, pro­ve­nienta acestora si modul de cheltuire. Repre­zentantii PD-L se declara convinsi ca ministrul Tine­retului este nevinovat. Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, s-a declarat convins ca nu se va ajunge la ridicarea imunitatii parla­mentare a ministrului PD-L. „Daca totusi se va ajunge, noi vom vota pentru ridicarea imu­nitatii“, a continuat Blaga. „Toate informatiile din presa o incrimineaza pe doamna Ridzi ca avand o conduita incorecta in calitatea ei de coor­donator de credit. O comisie de ancheta parlamentara nu face decat sa limpezeasca o asemenea situatie“, a explicat deputatul PNL Eugen Nicolaescu, in cadrul dezbaterilor generale. De altfel, presedintele PNL, Crin Antonescu, a depus, in 19 iunie, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) o plangere impotriva ministrului Tineretului si Sportului pentru abuz in serviciu si delapidare, in legatura cu fondurile cheltuite pentru or­ganizarea Zilei Tineretului.

Adrian Nastase: Cererea procurorului general este inadmisibila, pentru ca introduce ideea reluarii la infinit a unor voturi anterioare, ataca principiul neretroactivitatii si introduce incertitudine in ce priveste hotararile Parlamentului.


Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro