Coincidenta? Povestea Rompetrol a inceput tot in Kazahstan, in 1999
Dinu Patriciu a fost foarte interesat de relatiile economice romano-cazahe
Evolutia Rompetrol ca firma romaneasca de anvergura s-a incheiat in Kazahstan, odata cu decizia de achizitie a Guvernului de la Astana si, mai recent, cu investigarea acestei tranzactii. Un lucru mai putin stiut este ca Dinu Patriciu s-a apropiat decisiv de obiectivul privatizarii rafinariei Petromidia, intr-o vizita in Kazahstan, in 1999.
La opt ani de cand Rompetrol a cumparat rafinaria Petromidia, principalul sau activ, si la doi ani de la vanzarea companiei catre statul kazah, ies la iveala amanunte interesante despre aceste tranzactii. Din anii ’90, de la stabilirea relatiilor bilaterale, Kazahstanul a fost interesat de capacitatile de rafinare ale Romaniei.
Rezervele de titei ale Kazahstanului sunt estimate intre 30 si 40 de miliarde de barili.
Rompetrol, companie detinuta la acea vreme de Dinu Patriciu si Sorin Marin, a cumparat rafinaria Petromidia in 2000-2001, platind 50,5 milioane de dolari pentru pachetul majoritar. In 2007, compania kazaha de stat KazMunaiGaz a cumparat 75% din Rompetrol, de la actionarii ramasi - Dinu Patriciu si Phil Stevenson.
Tranzactia a fost evaluata la 2,7 miliarde de dolari. Avand in vedere ca statul ex-sovietic este noul proprietar al celei mai moderne rafinarii din Romania, devine foarte relevanta o marturie obtinuta recent de „Financiarul”: achizitia Petromidia de catre Rompetrol a fost pusa la cale in timpul unei vizite a presedintelui Emil Constantinescu in Kazahstan, in 1999.
La aceasta actiune a participat si Dinu Patriciu, ca membru al delegatiei oficiale care il insotea pe seful statului, desi nu avea nicio functie in stat. Mai mult, in timpul calatoriei cu avionul, Dinu Patriciu a facut un lobby insistent pe langa Nicolae Staiculescu, fost secretar de stat la Ministerul Industriilor, institutie care avea un cuvant greu de spus in procesul de privatizare. Vizita a avut loc in noiembrie 1999 si a coincis cu sedinta comuna a Comisiei mixte romano-kazahe.
O comisie nepregatita
Redam in continuare elemente din declaratiile sursei care a participat la aceasta vizita si a dorit sa-si pastreze anonimatul. Din delegatia oficiala a lui Emil Constantinescu au facut parte Zoe Petre, fost consilier prezidential, si Rasvan Popescu, fost purtator de cuvant.
Delegatia guvernamentala, care a participat la intalnirile oficiale bilaterale, era compusa din Nicolae Staiculescu, presedinte al partii romane in comisia mixta, Ion Pascu, secretar de stat in Ministerul de Externe, Victor Eros, vicepresedinte al FPS, Adrian Marinescu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Gheorghe Tomoiala, secretar general in Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, si Dinu Patriciu.
„Sunt cateva lucruri care ridica semne de intrebare, pentru orice om de buna-credinta. In primul rand, vizita a fost de tip blitz, desi se pretindea ca fiind foarte importanta pentru relatiile noastre economice cu Kazahstanul, in toate domeniile, dar in mod special pentru petrol, privind conducta din Kazahstan care sa treaca pe la noi spre Trieste si tot ceea ce se intelege prin Drumul Matasii”, a declarat sursa. Astfel, partea romana nu s-a intrunit in nicio sedinta pentru a stabili temele sau obiectivele discutiilor si nu a primit niciun fel de documentatie referitoare la relatia bilaterala. In plus, lipsa de interes pentru lucrarile Comisiei este sugerata chiar de componenta sa, titularii portofoliilor de ministru fiind inlocuiti de secretari de stat.
Un membru special al delegatiei
In mod oficial, presedintele Emil Constantinescu a mers in Kazahstan la sedinta Comisiei pentru a arata cat de mult e interesata Romania in a fi capat de pod pentru conducta de petrol caspic. Caracterul „fulger” al vizitei se intrevede si prin faptul ca delegatia romana s-a aflat la Astana din seara de 10 noiembrie pana a doua zi dupa pranz. „Din delegatie a facut parte ca fiind membru, fara sa fie scris undeva, fara sa aiba vreun drept anume, alaturi de reprezentantii ministerelor si de consilierii de la Cotroceni, domnul Dinu Patriciu.
El nu a stat cu oamenii de afaceri, a stat in avion alaturi de reprezentantii ministerelor si la dus, si la intors. La intalnirea bilaterala a participat alaturi de reprezentantii Guvernului si de consilierii de la Cotroceni, ca facand parte din Comisie, vizavi de delegatia condusa de Nazarbaiev, in timp ce oamenii de afaceri erau la o alta intalnie cu oamenii de afaceri din Kazahstan”, a declarat sursa. In seara zilei de 10 noiembrie, nu a fost vreo actiune oficiala, astfel incat fiecare membru al delegatiei si-a putut organiza programul dupa cum a crezut de cuviinta.
In timpul discutiilor oficiale de la palatul presedintelui Nursultan Nazarbaiev, Emil Constantinescu a adus in prim-plan problema petrolului si a conductelor, insa nu s-a stabilit nimic. Discutia dintre cele doua delegatii s-a purtat aproape exclusiv intre cei doi sefi de stat, singurii care au mai intervenit din partea romana fiind Staiculescu si ambasadorul.
Staiculescu, sub presiune
O alta parte relevanta a vizitei o reprezinta calatoria cu avionul, in conditiile in care o cursa Bucuresti - Astana dureaza aproximativ sase ore. La dus, Constantinescu si Patriciu au purtat o discutie tête-à-tête de o ora, in timp ce Staiculescu a incercat sa evite o discutie cu Patriciu.
La intors, Patriciu a reusit sa-si faca loc langa Staiculescu si l-a presat pe acesta in legatura cu privatizarea Petromidia, timp de peste patru ore. Sursa a adaugat ca aeronava prezidentiala era clar compartimentata si ca oamenii de afaceri nu se puteau plimba dintr-un compartiment in altul. Contactat de „Financiarul”, Emil Constantinescu a afirmat ca oamenii de afaceri isi plateau cheltuielile de deplasare si ca nu puteau face parte din delegatiile oficiale.
Fostul presedinte a adaugat ca in convorbirile oficiale nu s-a discutat despre Petromidia. Zoe Petre a negat categoric faptul ca Patriciu ar fi facut parte din delegatia guvernamentala, afirmand ca a facut deplasarea ca om de afaceri. Despre prezenta lui Dinu Patriciu in sectorul demnitarilor din avion, Zoe Petre a explicat prin faptul ca acesta este „un om foarte locvace”.
FPS a negociat doar cu Rompetrol
Intr-o postare pe blogul personal, Radu Sarbu, fost presedinte al Fondului Proprietatii de Stat, face un istoric al privatizarii Petromidia. In luna august 2000, FPS a aprobat relansarea procesului de privatizare a rafinariei.
„In intervalul cuprins intre data publicarii anuntului de vanzare si termenul de depunere a ofertelor, au fost cumparate cinci dosare de prezentare a companiei. Interesati au fost: SC Petrolexportimport SA Bucuresti, The Rompetrol Group BV din Rotterdam, Olanda, BTC Partners Inc., din Texas, SUA, SC Imperial Oil SA, din Bacau, si Turcas Petrol Culuk AS, din Turcia. Oferte de cumparare au depus doar trei dintre acestia, respectiv BTC Partners, Rompetrol Group si Petrolexportimport. Doi dintre ei au fost eliminati pentru ca ofertele lor nu erau conforme cu legislatia si cu caietul de sarcini, astfel incat negocierile s-au purtat numai cu Rompetrol Group BV”, afirma Sarbu.
Eros, urmarit penal in dosarul Patriciu
Victor Eros, in prezent comisar CNVM, este urmarit penal pentru favorizarea infractorului, in dosarul in care Dinu Patriciu este acuzat de manipularea bursei. Victor Eros este urmarit penal pentru ca ar fi tainuit, in 2004, un raport al CNVM in care se prezenta modul in care actiuni ale Rompetrol Rafinare Constanta au fost vandute sub pretul pietei catre un off-shore din Cipru, controlat de un apropiat al lui Dinu Patriciu.
Focus pe Constanta
Liderii kazahi si-au mentinut la cote inalte interesul pentru zona Constantei, mai ales in contextul afacerii facute de KazMunaiGaz. Dupa cea mai recenta intalnire bilaterala la nivel inalt, presedintele Nursultan Nazarbaiev a declarat ca este „foarte interesat” de portul Constanta, pe care l-a definit drept „iesirea spre lume, spre Europa”.
In noiembrie 2007, Nazarbaiev si Traian Basescu au discutat, la Bucuresti, despre proiectele Constanta - Trieste si Nabucco. Nazarbaiev a accentuat ca, in schimbul furnizarii catre UE si Romania a resurselor sale energetice, Kazahstanul asteapta ca aceste tari sa raspunda trimitand investitori, mai ales in domeniile procesarii produselor energetice si ale industriei extractive. Cele doua tari au semnat atunci un acord intre Administratia Portului Constanta si Portul kazah Aktau.
Articole similare
- Un teren concesionat de primarul Traian Basescu a ajuns in folosinta firmei lui Dorin Cocos
- Acordul de asistenta tehnica si financiara pentru Republica Moldova – un esec temporar
- Noii baieti destepti din energie
- Cornul abundentei pentru finantatorii de partid
- Cele mai tari afaceri cu fonduri comunitare
- Cum a castigat seful CNSC 2 mil. lei dupa ce a inceput sa solutioneze contestatii
- Sefa ANRMAP: ”Nu ma aflu in vreo incompatibilitate in asfaltarile de la Cluj”
- Sotul avocat vs sotia sefa la ANRMAP intr-o afacere de 600 mil. lei, bani publici
Cele mai citite din Dosar
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Ce bani primesc Steaua, Rapid si Vaslui pentru ca au luat bataie in Europa League
- NATO infrunta criza cu Smart Defence
- Febra metalului galben: 2.500 de romani si-au transformat economiile in aur din cel mai pur. Randamentul este de pana la 40% pe an
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Ce bani primesc Steaua, Rapid si Vaslui pentru ca au luat bataie in Europa League
- NATO infrunta criza cu Smart Defence
- Febra metalului galben: 2.500 de romani si-au transformat economiile in aur din cel mai pur. Randamentul este de pana la 40% pe an
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!





Ultima ora


1 Comentarii
adevarul doare si va durea mai tarziu doar timp este necesar ! ce fac uni magari din patrimoniul national, ar trebui sa fiti fericiti ce ati last copiilor in urma voastra comunistilor !dac ati fi in stare ati vine si pielea de pe om, nu va ganditi ca mai e si maine o zi ce am avut nu mai este ce avem ! ar trebuie judecati in direct ca sa vad si poporul ce se intampla, impuscati cu glonate de aur ca asta este tot ceea ce si-au dorit( stiu ca am o gandire grea dar ar trebui si mai rau pt tot ceea ce au facut cel putin stii sigur ca altii nu o vor mai face ) eu ca si tanar roman nu mai am nimic ce ati lasat in urma este da]ect o decizie pe care trebuie sa o iau ....plec sau stau ......dar untrebarea este unde ? nu uitati ca porveniti din decebal si traian !