Statul asistential pare menit sa distribuie venituri dinspre cei relativ bogati catre cei saraci si defavorizati. In virtutea acestei legende, oamenii par dispusi sa tolereze un astfel de stat. La urma urmei, fiintele umane tind sa fie mai degraba decente, si daca statul se arata dispus sa isi asume un astfel de rol social, de ce nu?

In realitate, statul asistential este cel mai bun instrument inventat de bogati pentru a-i exploata pe saraci cu asentimentul acestora din urma. Faptul este fara precedent in istorie. Daca trecem peste sloganuri si ne uitam la redistributia reala a veniturilor, politicile redistributive isi pierd orice credibilitate.

Mitul statului asistential se intemeiaza pe o frauda morala de proportii, prin care cei relativ saraci pierd orice sansa de a-si imbunatati situatia. Beneficiarii reali ai politicilor redistributive sunt intotdeauna, fara exceptie, cetatenii din clasa de mijloc. In Occident exista numeroase studii care atesta acest adevar empiric. Voi incerca, in cele ce urmeaza, o analiza a situatiei romanesti.   

In Romania, rata saraciei absolute, estimata pe baza veniturilor disponibile, exclusiv consumul din resurse proprii, era in 2006 de 6,8% in mediul urban, si de 22,3% in cel rural. Cu alte cuvinte, in zona rurala exista de peste trei ori mai multi saraci decat in orase. Peste 70% dintre saraci traiesc in zone rurale, iar riscul saraciei pentru populatia rurala este de trei ori mai mare decat cel pentru populatia urbana. Ne-am astepta, in consecinta, ca politicile de asigurari sociale si de asistenta sociala sa se indrepte preponderent catre sate. Realitatea este insa cu totul alta.

Potrivit legii, nivelul venitului minim garantat este de 108 lei pe luna pentru o persoana singura. Dar pentru oraseni se presupune ca, dupa pensionare, nu vor mai obtine decat in mod exceptional venituri suplimentare din munca lor. Pentru sateni, in schimb, presupunerea este ca ei obtin venituri din lucrul pamantului lor pe toata durata vietii - si astfel sunt adesea descalificati de la obtinerea de ajutoare banesti.

Un raport finantat de Banca Mondiala si Departamentul britanic pentru Dezvoltare Internationala privind evaluarea implementarii legii venitului minim garantat arata ca proprietatile din mediul rural sunt in general supraevaluate. In felul acesta, multi tarani saraci sunt exclusi de la obtinerea de fonduri necesare subzistentei.

Din datele statistice oferite de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale reiese ca pensia medie lunara pentru agricultori era, la sfarsitul lunii martie, de 291 de lei, adica de trei ori mai mica decat pensia medie lunara pentru limita de varsta din sistemul asigurarilor publice. Pe de alta parte, dintre cei peste 5,5 milioane de pensionari inregistrati la sfarsitul lui 2008, doar 841 de mii erau fosti agricultori. 

Potrivit unui raport realizat in 2005 de catre Institutul National de Statistica si Universitatea Bucuresti, 9 din 10 persoane din mediul rural traiesc in gospodarii care nu au acces la reteaua publica de alimentare cu apa. Prin contrast, doar unul din zece oraseni traieste in aceleasi conditii.

Acelasi raport arata ca ponderea consumului alimentar este mai mare in mediul rural, ceea ce inseamna ca, la un nivel mai scazut al veniturilor realizate de gospodariile taranesti, partea pe care o pot aloca satisfacerii altor nevoi decat cele de consum alimentar este mai mica. In 2002, ponderea consumului alimentar in cheltuielile de consum era de aproape 60% in mediul rural si de 45% in cel urban.

Sume enorme de bani sunt alocate sistemului de asistenta publica. Totusi, el isi rateaza tinta: desi cei mai multi saraci ii intalnim in mediul rural, ei beneficiaza intr-o masura nesemnificativa de alocatiile si ajutoarele pe care statul le imparte cu generozitate din buzunarul nostru. Majoritatea acestor sume se indreapta catre oraseni, al caror nivel de trai este mai ridicat decat cel al rudelor lor sarace de la tara. Pe scurt, politicile redistributive sunt indreptate preponderent spre zona urbana, in general mai prospera, cu toate ca, in realitate, adevarata saracie o intalnim abia in mediul rural.

Ei bine, cea mai mare palma la adresa acestor masuri pe cat de ineficiente, pe atat de populare, o da, fara surle si trambite, capitalismul. In 2000, rata saraciei absolute in mediul rural era de 47,8%. Mai simplu spus, un taran din doi traia in 2000 in conditii de saracie absoluta. Dupa sase ani de crestere economica neintrerupta, rata saraciei absolute in mediul rural scazuse la 22,3%. Altfel spus, in 2006 doar un taran din cinci traia in conditii de saracie absoluta. Daca actuala criza nu ar fi avut loc, probabil ca in urmatorii sase ani saracia absoluta ar fi fost eradicata din Romania.

Cifrele vorbesc de la sine. Intre 2000 si 2006, capitalismul - cel „salbatic” si atat de prost vazut azi - a imbunatatit dramatic viata celor care pana mai ieri sufereau de saracie absoluta. Capitalismul si nu masurile sociale, pentru ca acestea sunt cvasiinexistente in mediul rural. Iata o performanta pe care nicio masura populist-redistributiva nu o poate egala.

Ar fi bine asadar ca, mai ales astazi, sa nu uitam un adevar simplu: oriunde a fost implementat, capitalismul a reusit sa transforme tari din lumea a treia in puteri economice si sa eradicheze saracia absoluta. Ganditi-va la Anglia preindustriala, la Coreea de Sud sau la Singapore. Ganditi-va.