Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Telecom  3 Iunie 2009, 19:43, Dan Dragomir

Platile cu telefonul mobil se pregatesc sa cucereasca Europa

Crestere de criza, cu 70%

Serviciul de microplati cu telefonul mobil cunoaste un adevarat boom, dupa o perioada in care s-au derulat doar teste si proiecte-pilot sistemele de plata devin standard, iar Uniunea Europeana si Asociatia GSM pregatesc o lansare pe scara larga a serviciului atat de popular in America de Nord, Asia si chiar Africa.

Cel mai recent studiu al companiei americane de cercetare Gartner arata ca sumele totale platite cu telefonul mobil in 2009 vor totaliza 74,4 milioane de dolari, o crestere de 70% comparativ cu 2008, iar suma va creste in urma­torii ani. Anul acesta exista aproxi­mativ 43 de milioane de utilizatori, dar numarul lor creste exponential, la 190 de milioane de persoane in 2012, spun analistii. Din acel mo­ment, numarul utilizatorilor de siste­me de plata mobile va atinge aproximativ 3% din numarul total de utilizatori de telefoane mobile. In 2012, ana­listii Gartner considera ca Europa de Est va aduce foarte multi utilizatori noi ai acestui sistem, locul al doilea ca importanta dupa regiunea Asia-Pacific.


Utilizare globala


Sistemul de plata cu telefonul mobil care devine standard este cel care foloseste tehnologia Near Field Communications (NFC), care tran­sfor­ma de fapt telefonul in card ban­car. Practic, telefonul incorporeaza infor­matiile cardului bancar, iar da­te­le sunt citite printr-o conexiune wireless cu o raza de actiune de doar 10-20 cm), similar cardurilor de acces RFID. Telefonul este trecut peste o inter­­fata de citire care preia informatiile de plata. Nu se mai introduce PIN sau alte date sensibile pentru utilizator.

Mai multe proiecte sunt in deru­lare pe piata locala, cateva anunturi publice venind de la ING, BCR si Garanti Bank, dar probabil ca sunt mai multe. Deocamdata, limitarile stau in sistemele de plata deosebite (POS - point of sale) si lipsa mode­lelor de telefoane dotate cu aceasta tehnologie. In proiecte si testari sunt implicate banci si organizatii ce re­unesc marile institutii financiare, dar exista si un proiect al Comisiei Europene care lucreaza impreuna cu Asociatia GSM pentru a introduce in toate tarile UE noile solutii de plata.

Proiectul european include Con­siliul European pentru Plati (EPC), organism care reprezinta tot secto­rul bancar din UE. Proiectul se bu­cura de sprijinul celor mai mari producatori de telefoane mobile, cum ar fi Nokia, Samsung sau Motorola, dar si de cel al asociatiilor emitatorilor de carduri, precum Visa si MasterCard. Oficialii spun ca standardul de plati mobile introdus in Europa va fi folosit la nivel mondial.


Aplicatii locale

Pe piata locala sunt in faza de fi­nalizare o serie de teste incepute anul trecut. BCR si Grupul Erste au imple­mentat tehnologia cu ajutorul diviziei Good.bee. Pentru tehnologia NFC si solutiile de plata s-au investit peste 1,5 milioane de euro. Solutia Good.bee poate fi folosita pe mai multe tipuri de telefon mobil, fara acces la internet. Sistemul e similar unui card Visa Electron, dar sunt apli­cate comisioane la diverse operatiuni.

ING testeaza sistemul in parte­neriat cu MasterCard, cu ajutorul telefoanelor Nokia 6212 Classic. Pen­tru perioada de testare au fost introduse terminale de plata speciale care pot sa accepte astfel de plati. Exista limite atat pentru alimentarea noului card, cat si pentru sumele platite. In campanie au fost implicati comercianti precum Sensiblu, Holly­wood Multiplex, InMedio si altii. Telefonul are o cartela SIM speciala, iar pentru alimentarea cardului se foloseste conexiunea GPRS.

Desi este una dintre bancile mici de pe piata, Garanti Bank sustine ca pregateste lansarea unui card de plata pe baza tehnologiei NFC. Nu va avea legatura cu telefonul mobil, dar nici noul card nu are nevoie de in­troducerea in bancomat sau de vreun PIN pentru a functiona corect. Pro­ba­bil sumele vor fi la fel de limitate.

Pe piata locala, cel mai cunoscut sistem de microplati este cel prin SMS (mesaj text) la un numar special sau chiar apel telefonic la un numar cu suprataxa. Acest sistem de plata cu telefonul mobil are si avantajul de a amana practic plata fizica pana la momentul achitarii facturii telefo­nice. Serviciul este utilizat pentru achizitia de carti, abonamente la pu­blicatii, accesul la jocuri sau conti­nut multimedia pentru telefon, dar si pentru a accesa magazinele on-line care accepta aceasta forma de plata.

Sistemul este sustinut prin nu­ma­rul mare de utilizatori de tele­foane mobile, dar si prin faptul ca romanii adopta rapid noile tehno­logii, lucru demonstrat de rezulta­tele bune anun­tate de toate compa­niile care au adus servicii inova­toare pe piata locala.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro