Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Imobiliare  27 Mai 2009, 19:59, Valentin Mateescu

Un nou concept in piata imobiliara: "built-to-suit"

A aparut astfel un nou concept interesant, „built-to-suit”. „Singurul element cunoscut despre viitoarea dezvoltare este locatia. Pornind de la locatie, se pot simula mai multe produse imobiliare, care vor urma sa fie definitivate in functie de cerintele clientilor”, explica Irina Petrescu, partener  al companiei de consultanta imobiliara ESOP. Potrivit acesteia, „realizand un proiect la cerere si mai ales adaptat, personalizat unei companii, riscul de a ramane cu spatiile neocupate este mic, iar in plus constructia incepe dupa ce s-a semnat un contract cu chiriasul principal al cladirii”. De asemenea, este considerata ca fiind una dintre modalitatile prin care se poate obtine mai usor finantarea proiectului. „In acest moment sunt avantajati in a obtine creditare pentru dezvoltarea proiectelor acei dezvoltatori care au contracte de preinchiriere, in cazul cladirilor de birouri sau precontracte de vanzare-cumparare, in cazul proiectelor rezidentiale, lucru care a devenit aproape imposibil din cauza scaderii numarului de clienti, care au in 2009 posibilitatea de a alege proiecte finalizate”,a adaugat Irina Petrescu. In contextul unei supraoferte imobiliare, in paralel cu numarul in scadere al clientilor, piata s-a transformat dintr-una a proprietarilor intr-o piata a clientilor. Acestia din urma au de unde alege in acest moment si aproape nimeni nu mai preinchiriaza proiecte in constructie. Situatia e similara pe piata rezidentiala, unde clientii vor sa vada ceea ce cumpara, prin urmare se indreapta spre locuinte finalizate. O rata mai mare de succes a conceptului „built-to-suit” poate exista in cazul cladirilor mici dedicate unui singur client sau al proiectelor rezidentiale de tipul vilelor individuale sau cuplate. „Pentru a avea sorti de izbanda in 2009 ar trebui ca structura sa fie ridicata, urmand ca partea de compartimentare si finisajele sa fie facuta potrivit nevoilor, dar si bugetului clientilor si in  felul acesta timpul de mutare a clientilor este mai scurt si mai previzibil”, a conchis Petrescu. In opinia acesteia, „dupa ce criza va trece si piata isi va reveni, vor avea de castigat cei care vor reusi sa construiasca in aceasta perioada, oferind in doi-trei ani proiecte noi, cu locatie buna, bine impartite si cu dotari moderne”.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro