In spatele titlului mai degraba academic al acestui articol, voi incerca astazi sa lamuresc o problema practica: voi argumenta ca sansele ca Romania sa iasa din criza economica inaintea sau macar odata cu celelalte tari membre ale UE sunt practic nule. Prin acest demers, punand sub lupa teoriile economice clasice, putem sa intelegem ca suntem mai legati de tarile surori noua din Uniune decat credeam, iar aceasta legatura este una moderata in vremurile „normale”, dar devine deosebit de acuta si puternica in perioadele de criza. Mai mult, in asemenea perioade de „anormalitate” a pietelor, meritat sau nu, suntem asociati si cu alte tari „emergente” - o exprimare politicoasa pentru termenul de „nedezvoltate” - indiferent unde s-ar afla acestea pe glob. Observatiile practice din ultimele decenii au aratat ca acest fenomen se manifesta tot mai puternic, pe masura integrarii economice si a globalizarii (fara ca o teorie moderna viabila sa poata formaliza in mod credibil aceste observatii, pana in prezent). Astfel, este timpul sa privim Romania din punct de vedere economic ca pe un pion intr-o complicata partida de sah; singura sansa pentru ca acel pion sa nu participe la joc este izolarea lui pe tabla de sah..., dar in termeni economici aceasta s-ar materializa in subdezvoltare si probabil foamete (exemplele care imi vin acum in minte sunt Cuba si Coreea de Nord, desi unele tari din Africa sub-sahariana, mai putin cunoscute omului de rand, traiesc aceasta drama in mod si mai pregnant).

Am fost invatati de teoria economica clasica despre faptul ca un portofoliu de investitii poate fi optimizat daca se adauga, la detinerile actuale, active care au randamentul cat mai putin corelat cu acestea.

Teoria respectiva este piatra de temelie a investitiilor moderne si prezinta diversificarea ca pe o solutie pentru a elimina riscul fiecarei detineri, in detrimentul riscului de piata ca unic element de volatilitate. Corelatiile sunt judecate in mod static, prin simplificarea conceptului pentru a putea fi inglobat in ecuatii matematice. In timp, aceasta simplificare a fost relaxata in oarecare masura, odata cu avansul calculului matematic, dar conceptul a ramas acelasi. In realitate insa, vedem ca exista o legatura importanta intre evenimente dintr-un colt indepartat al globului si efecte asupra altor tari, aparent fara legatura cu evenimentul in cauza. Cu atat mai mult in cazul in care intre cele doua tari exista schimburi comerciale sau ele impart, din intamplare, resurse de materii prime similare. Mai mult, globalizarea a produs o multiplicare neasteptata a acestor legaturi: scaderea puterii de cumparare a americanului de rand influenteaza vanzarile de masini germane, adica productia acestora in numeroase tari din UE, deci si piata componentelor auto venite din Europa de Est, ori sumele trimise acasa de un muncitor roman din Spania. Si daca in perioadele de prosperitate economica un factor pozitiv avea efecte multiplicate asupra economiei romanesti, la fel acum fiecare veste proasta din lume are un impact negativ puternic (si care poate fi estimat cu greutate) asupra noastra. Iar corelatiile sunt mai puternice in perioadele negative: adica, impactul negativ al unui eveniment in perioade de criza este mai puternic decat impactul pozitiv al unui eveniment similar in perioade de crestere economica. Fenomenul de „multiplicare” al efectelor crizei in tarile mai volatile (asa cum sunt tarile emergente) duce in final la crize mai profunde si de durata mai mare in aceste tari. Economia Romaniei se va putea relansa doar in masura in care vor exista semnale pozitive consistente privind evolutia economiilor avansate din UE. Aceasta inseamna, de fapt, ca este nevoie de doua sau trei trimestre de stabilizare si crestere economica in tarile mari din Uniune, inainte ca fenomenul de relansare economica sa se propage si catre „marginile” sale - ceea ce se traduce printr-un decalaj de cateva trimestre intre reluarea cresterii in Germania, Franta ori Italia si avansul economic din Romania sau Bulgaria. Pentru ca lucrurile sa se intample independent ori simultan in cele doua zone, ar fi fost nevoie ca Romania sa beneficieze de o cerere de consum sustenabila pentru produsele interne (si nu pentru importuri, asa cum se intampla in realitate), sau Guvernul sa initieze (ceea ce nu pare a fi in stare sa faca) si sa isi poata permite financiar, masuri de ajutorare a economiei. Cum niciuna dintre aceste conditii nu este indeplinita, ramane sa asteptam vesti de bine dinspre marile economii ale lumii.