Scriam saptamana trecuta ca intre producator si consumator exista o asimetrie informationala, in sensul ca producatorul stie ce anume a produs si cum a facut-o, pe cand consumatorul nu. In consecinta, producatorul rational are stimulente sa practice lipsa marginala de onestitate: sa isi declare produsul ca fiind putin mai bun decat este in realitate. Diferenta de pret dintre calitatea declarata a produsului si cea reala este incasata de producator sub forma de profit marginal suplimentar.

Descoperim astfel o asimetrie privitoare la onestitate. Daca, dupa cum am vazut, intreprinzatorul rational are stimulente puternice sa practice lipsa marginala de onestitate, cumparatorul rational are stimulente la fel de puternice sa considere ca producatorul/vanzatorul este onest. Investigatia extinsa a oricarei cumparaturi ridica costul de tranzactie la un nivel prohibitiv, motiv pentru care este cel mai adesea inlocuita cu o judecata de gust.

De cele mai multe ori, cumparatorul are doar o competenta minimala, care ii permite sa se asigure, la prima vedere, daca un anumit produs este de calitate buna sau proasta. Insa chiar si atunci cand ii lipseste pana si aceasta competenta minimala, rational pentru cumparator este sa se increada in nestitatea producatorului/vanzatorului pana la proba contrarie. Pentru ca, in conditii de concurenta, costurile lipsei flagrante de onestitate a producatorului/vanzatorului sunt intotdeauna mai mari pentru acesta din urma decat pentru cumparator. Tocmai aceasta asimetrie cu privire la onestitate face cu putinta escrocheriile si fraudele.

In literatura privitoare la asimetria informationala se presupune ca clientul stie ca un anumit produs poate fi de calitate buna sau proasta, dar nu stie sa evalueze calitatea produsului pe care il cumpara (bunaoara, un automobil la mana a doua). In acest caz, rational pentru client este sa ofere un pret ca pentru produsul de calitate medie. Cazul este cumva atipic, pentru ca aici vanzatorul face o singura tranzactie, astfel incat incompetenta clientului devine relevanta. Daca vorbim insa de un producator/vanzator angajat in tranzactii in serie, rational pentru client este sa considere onesta evaluarea calitatii produsului facuta de producator.

Aceasta asimetrie cu privire la onestitate devine foarte relevanta in cazul bunurilor pe care le voi numi „criptice”, care isi dezvaluie caracteristicile abia dupa un anumit interval de timp (semintele de pomi fructiferi sunt exemple de astfel de bunuri criptice). Tranzactiile cu bunuri criptice sunt in mod necesar speculative, deoarece evaluarea calitatii lor nu se poate face decat dupa ce toate caracteristicile lor au fost revelate. Aici suntem intr-o situatie in care cumparatorul nu stie daca va pierde sau va castiga, si pare rational sa ofere pretul mediu.

Exista insa un tip de bunuri criptice care isi dezvaluie treptat caracteristicile, astfel incat fiecare noua caracteristica apare ca fiind pozitiva si abia ultima isi dezvaluie caracterul negativ, transformand produsul respectiv intr-unul toxic. In acest caz, in care unele dintre trasaturile produsului pot fi evaluate rapid, increderea in descrierea facuta produsului de catre producatorul/vanzatorul sau pare rationala. Acest tip de produse criptice genereaza fenomenul de „bubble”.

Orice bun economic poate fi transformat intr-un bun criptic daca i se atribuie anumite caracteristici pozitive pe care nu le are acum, dar pe care se presupune ca le va avea la un moment dat in viitor. Aceste caracteristici sunt fie inerente bunului respectiv (ca in cazul vinului, de exemplu, a carui invechire ii imbunatateste calitatea), fie derivate dintr-un set de circumstante despre care se presupune ca vor aparea la un moment dat. Orice caracteristica a unui bun criptic care se dezvaluie inaintea celor presupuse ca ii vor fi proprii la un moment dat si care este compatibila cu acestea confirma evaluarea initiala a producatorului respectivului bun si astfel da credibilitate descrierii furnizate de acesta. In aceste conditii, cumparatorul rational are stimulente puternice sa prezume onestitatea vanzatorului si sa se angajeze in speculatie.

Atunci cand calitatea unui produs nu poate fi evaluata de consumatori si cand, pe de alta parte, consumatorii rationali au stimulente puternice sa accepte evaluarea facuta de producator, producatorii rivali au la randul lor stimulente puternice sa produca si ei respectivul tip de produs, indiferent de propriile lor evaluari. Am vazut deja ca orice intreprinzator rational are stimulente puternice sa fie lipsit de onestitate la nivel marginal. In cazul produselor criptice, aceasta margine este extrem de larga.