Intentiile initiale ale globalizarii economice au fost cat se poate de bune: dezvoltarea generala, costuri mai reduse pentru producatori, investitii bine-venite pentru tarile-gazda, locuri de munca, profituri pentru tarile companiilor-mama... Si Romania a beneficiat de globalizare, ba chiar din anii ’90, cand au inceput sa apara fabricile de confectii in sistem lohn, ca sa nu mai vorbim despre perioada premergatoare si cea postaderare la UE, cand o multime de multinationale si-au deschis la noi linii de productie ori centre de servicii. Pentru Romania, asta a insemnat locuri de munca, salarii mai maricele, venituri mai multe la buget. La fel ca si pentru multe alte tari in curs de dezvoltare, din Europa sau de-aiurea. Pentru zona asiatica - si nu ma refer la Japonia sau Coreea de Sud - fenomenul globalizarii aproape ca a rasturnat ierarhia economica mondiala. Dar efectele globalizarii s-au denaturat mult in ultima vreme, devenind aproape de neinteles. Sau poate ca doar eu nu mai inteleg anumite lucruri. De exemplu, nu inteleg de ce pentru un produs fabricat in Asia - si din nou, nu ma refer la Japonia sau Coreea de Sud - cumparatorii europeni platesc la fel ca si pentru cel fabricat in vestul Europei. Pentru ca, desi respectivul produs se fabrica la preturi cu mult mai mici, el se vinde in Europa la preturi „normale”, adica mari.

Pana la urma, care este avantajul cumparatorului european, care plateste de fapt marca, nu produsul in sine? Inteleg ca au crescut cheltuielile cu marketingul, de exemplu, dar nu stiu cat de corect este sa fabrici un produs platind salarii derizorii - poate mari, in respectiva tara asiatica - dar sa ceri pe el un pret occidental. Pretul „real” este cel pe care il gasesti in magazinele „de specialitate” deschise de asiatici prin mai toate tarile europene, singura diferenta, de multe ori, fiind doar lipsa unei etichete de marca. Dar a vazut cineva vreo reducere cu adevarat substantiala in ultimii ani la imbracaminte sau incaltaminte?

Sau cat de corect este sa vinzi in Romania un produs exact la acelasi pret cu care il vinzi in Viena, de exemplu, singura diferenta fiind ca pretul este transformat in lei, la un curs de 4,15 lei/euro? Om fi noi in UE, iar faptul ca nu avem aceeasi putere de cumparare precum austriecii nu este problema producatorului/ comerciantului respectiv, dar sa nu uitam ca intr-un parc de retail romanesc nu platesti vanzatorilor aceleasi salarii precum celor din Viena si nici chiria la marginea unui oras romanesc nu este la acelasi nivel ca in centrul capitalei Austriei.

Cu alte cuvinte, la costuri mai mici, n-ar fi mai firesc si mai just sa vinzi produsul la preturi mai mici? Nu de alta, dar poate ca asa s-ar cumpara si mai multe produse, iar castigul ar fi si mai mare. Principalul pacat al globalizarii este ca, de fapt, cumparatorul nu are niciun beneficiu, marele beneficiar al diferentei de cost fiind producatorul/comerciantul.

S-au uitat vremurile in care o investitie se recupera in cateva zeci de ani si s-au dat deoparte principiile potrivit carora un produs mai scump este intr-adevar si mult mai bun. Cu siguranta insa se va ajunge din nou la momentul in care acel banal „Made in ...” va conta mai mult decat pretul ori marca de pe eticheta.