Dreptul economic fundamental al oamenilor este dreptul la supravietuire sau, altfel spus, dreptul la munca de pe urma careia oamenii apti pentru a presta o activitate productiva sa-si poata castiga veniturile de care au nevoie ca ei si familiile lor sa traiasca! Din acest motiv, in statul de drept, libertatea presupune existenta unui contract social care reprezinta un compromis intre doua tipuri de valori.

Din primul tip fac parte valorile materiale a caror producere, circulatie si distributie tine de piata si a caror distribuire se face in functie de contributia la realizarea lor a fiecaruia dintre participanti. Din al doilea tip fac parte valorile sociale, care sunt reglementate prin lege si fac obiectul drepturilor de care beneficiaza toti membrii societatii, indiferent de meritele si eforturile lor personale.

Experienta punerii in practica a acestor valori a aratat ca totul depinde de modul in care este combinata libertatea pietei cu restrictia legii si adeziunea la traditie, concluzie care explica de ce in practica exista diferente intre nivelurile de trai ale populatiilor din diferite tari care obtin un acelasi venit mediu pe cap de locuitor!
O regula de baza a economiei de piata spune ca numai prin cresterea gradului de ocupare al populatiei de varsta activa este posibila sporirea veniturilor „gospodariilor populatiei”, adica a acelor „unitati economice” care, prin numarul lor mare, reprezinta partea de consum cea mai importanta si permanenta dintr-o economie nationala.

Statul social nu sustine ca asigurarea pentru majoritatea locuitorilor tarii a unor conditii de viata omenesti trebuie s-o faca Guvernul prin donatii de bani de la buget! Problemele sociale ale unei tari nu se rezolva prin cresterea numarului de consumatori de venituri de la buget, ci prin cresterea numarului de producatori de venituri pentru buget! Si, pentru a pune in practica acest postulat, in componenta guvernelor exista si un ministru de Finante si un ministru al Muncii, care ar trebui sa fie convinsi ca rezolvarea acestei probleme le apartine!

In lunile iunie-iulie 2008, sindicatele din Romania s-au razboit in strada si in mass-media cu Guvernul pentru a obtine cresterea salariului minim pe economie, masura de care vor beneficia cateva zeci de mii de persoane! De ceilalti peste patru milioane de oameni care nu au un loc de munca salariata si, deci, nu au in cadrul  familiilor lor venituri in bani cu care sa poata deveni consumatori de produse realizate in economia nationala, nu le pasa! Fiti siguri ca, daca preocuparea liderilor federatiilor si confederatiilor sindicale din Romania ar fi corecta, tarile dezvoltate economic nu ar mai avea astazi probleme sociale de rezolvat pentru persoanele care nu au un loc de munca de unde sa-si poata castiga banii pentru „existenta”!

Datorita averilor agonisite si a veniturilor si salariilor mari pe care le obtin, actualii lideri sindicali din Romania demonstreaza din ce in ce mai convingator, prin preocupari, ca apartin unei alte categorii sociale decat aceea a platitorilor de cotizatii sindicale!

Intotdeauna cand conducerea unui stat doreste sincer sa indrepte o situatie negativa din  economia nationala sau sa corecteze o dezvoltare eronata a acesteia, principala preocupare a puterii executive a statului trebuie sa se indrepte catre identificarea cauzelor care le-au produs pentru a putea fi inlaturate si a aduce la normal conditiile de functionare ale economiei nationale si ale agentilor sai economici: intreprinderi si gospodarii ale populatiei. Niciodata efectele inregistate nu au fost si nu sunt sinonime cu cauzele care le-au  produs!

Este drept ca efectele unor dezechilibre sau devieri ale economiei nationale sunt simtite de majoritatea locuitorilor tarii si ca nemultumirile acestora cresc atunci cand acestea persista sau atunci cand ei constata ca din rau se merge in si mai rau! Transformarea starii de nemultumire in protest sau revolta depinde insa de o serie de factori cum ar fi organizarea si legaturile reale dintre multimea nemultumita si interfata care o reprezinta in raport cu puterile statului: sindicatele si organizatiile de masa! Dar orice confruntare brutala nu rezolva niciodata problemele in discutie, asa dupa cum si-ar dori nemultumitii, deoarece crearea de avantaje in stat pentru o parte dintre locuitori inseamna intotdeauna dezavantajarea altora. Si asta inseamna destabilizare perpetua! Istoria a demonstrat ca solutia cea mai buna este aceea a prevenirii si invatarii din greseli, din care s-a format si „mintea romanului cea de pe urma”!

Stabilirea cauzelor ale caror efecte actioneaza negativ asupra oamenilor si a mediului inconjurator este o treaba destul de complicata, din care motiv identificarea acestora necesita nu numai cunostinte de specialitate, dar si experienta. Si unul dintre exemplele care ar trebui sa va convinga de adevarul acestor observatii ar fi acela al starii de debilitate in care a ajuns economia nationala pe parcursul anilor care au urmat dupa 01.01.1990.

Trebuie sa se inteleaga ca o economie nationala ajunsa in situatia ca la 31.12.2006 sa mai aiba in sectorul industrial doar 1.602.500 de salariati, care reprezentau 7,42% din cei 21,584 milioane de locuitori, din care in industria de varf mai ramasesera doar 205.800 de persoane reprezentand 0,95% din populatie si in industriile alimentare, textile, confectii si incaltaminte abia mai lucrau 574.600 de salariati (2,66% din total), nu poate fi sub nicio forma capabila sa dea sperante de mai bine, ci din contra, are nevoie de sustinere si de organizare pentru supravietuire!