Asiguratorii au avut evolutii contradictorii pe segmentul viata
In pofida previziunilor optimiste de la inceput de an,
cand pietele financiare sunt in cadere.
Desi majoritatea reprezentantilor pietei anticipau la inceputul anului o crestere a volumului veniturilor incasate din contractele de asigurari de viata in 2009, primele brute subscrise in primul trimestru de asiguratorii de pe piata autohtona arata o evolutie contradictorie a afacerilor pe care acestia le desfasoara pe segmentul asigurarilor de viata. Astfel, pe fondul unei scaderi a pietei asigurarilor de viata cu 5,91% in primul trimestru din 2009, comparativ cu perioada ianuarie-martie din 2008, evolutia primelor brute subscrise de asiguratori variaza, de la caz la caz, intre o crestere de 277% si reducerea cu 60% a subscrierilor.
Cheltuieli optionale
Asigurarile de viata, fie ca este vorba despre asigurarile clasice sau unit linked, sunt catalogate de majoritatea clientilor in categoria cheltuielilor optionale, ne-a declarat directorul executiv al Aviva Romania. Acesta este in primul rand rezultatul perceptiei si modului in care inteleg si trateaza clientii serviciile financiare.
Asigurarile auto, cea mai importanta componenta a asigurarilor generale, sunt produse obligatorii si deci ponderea in cadrul asigurarilor generale nu este surprinzatoare, daca tinem cont de reducerea activitatii economice pe fondul crizei financiare din Romania, a mai spus Shah Rouf. Segmentul asigurarilor de viata este influentat in mod direct de incetinirea activitatii sectorului bancar, iar vanzarile de asigurari oferite prin intermediul bancilor a scazut in mod simtitor.
Oportunitati de criza
Pe pietele mature din Europa nu au scazut vanzarile de asigurari de viata, in principal datorita faptului ca aceste polite sunt privite ca produse de protectie esentiale, spune reprezentantul Aviva Romania. Indiferent de ceea ce se intampla pe piata, cu totii avem nevoie sa protejam venitul familiei, cu atat mai mult in actualele conditii de criza economica, este de parere Shah Rouf. Cu toate acestea, vanzarile noi de asigurari de viata cu componenta investitionala au scazut in mod simtitor in Romania, pentru ca oamenii nu sunt pregatiti sa faca investitii in astfel de momente cand pietele financiare sunt in cadere si prefera sa isi economiseasca banii in depozite bancare. De cealalta parte, s-a remarcat o usoara crestere a vanzarilor in ultimele luni pe pietele din Europa, atat la vanzari noi, cat si la primele aditionale politelor existente, pe masura ce oamenii au constientizat oportunitatile oferite de pretul scazut al produselor de tip unit linked si isi doresc sa profite de cresterile care vor urma. Directorul executiv al Aviva Romania avertizeaza cu privire la clientii din Romania care au investit prea putin in ultima perioada si care nu vor profita la maximum de revenirea pietelor financiare internationale.
Rezilierile contractelor inainte de termen
„O alta diferenta majora pe care am observat-o intre pietele din Europa si cea din Romania se refera la numarul clientilor care au ales sa renunte la politele de asigurari de viata”, mai spune Shah Rouf, directorul executiv al Aviva Romania. Pietele europene nu au inregistrat o crestere a numarului clientilor care aleg sa renunte la asigurarile de viata, pentru ca acestia au inteles faptul ca asigurarile unit linked sunt produse de economisire pe termen mediu si lung. Un client aflat la mijlocul perioadei contractuale este posibil sa fi avut ceva pierderi in cont, din cauza situatiei de pe piata de capital, dar in acelasi timp poate achizitiona unit linkuri la preturi scazute, asa ca, pana la finalul contractului, are posibilitatea sa isi creasca valoarea contului. Astfel, la final, va obtine o suma mai mare, mai ales daca tinem cont de faptul ca rezilierea contractului inainte de termen aduce doar pierderi pentru client. Acest lucru nu se intampla insa si pe piata din Romania. Din pacate, intregul sector al asigurarilor de viata trebuie sa isi asume vina, este de parere reprezentantul Aviva Romania. In primul rand, pentru ca societatile nu s-au asigurat ca toti consilierii financiari au expertiza si cunostintele necesare pentru a-i sfatui pe clienti in acest sens.
Scaderi de venituri
Primele trei luni ale anului 2009 au reprezentat pentru Aviva Asigurari de Viata un volum total al subscrierilor de 5,6 milioane de euro, cu 29,2% mai putin comparativ cu perioada corespondenta a anului 2008, cand societatea a subscris prime in valoare de 7,9 milioane de euro. Reprezentantii Aviva Romania tin sa evidentieze insa ca la acest rezultat a contribuit din plin devalorizarea monedei nationale in raport cu cea europeana. Potrivit datelor CSA, Aviva a ocupat anul trecut locul 5 in clasamentul asiguratorilor care isi desfasoara activitatea pe segmentul viata, cu o cota de piata de 6% din total. Si liderul de anul trecut al pietei asigurarilor de viata a raportat o scadere a activitatii pentru primul trimestru al anului in curs. Astfel, volumul primelor subscrise in perioada ianuarie-martie 2009 de ING Asigurari de Viata a ajuns la valoarea de 130,2 milioane de lei, in scadere cu 4,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a reducerii volumului de produse cu prima unica. Potrivit asiguratorului, produsele din portofoliul ING Asigurari de Viata preferate in aceasta perioada sunt asigurarea mixta de viata si produsul traditional de economisire pentru educatia copiilor. Astfel, numarul asigurarilor mixte de viata incheiate in primul trimestru al acestui an este mai mare cu 10% decat cel incheiat in aceeasi perioada a anului trecut. ING Asigurari de Viata a inregistrat in 2008 un volum de subscrieri din prime brute de 604,4 milioane de lei, iar acest fapt i-a conferit o cota de piata de 33,61%.
Grawe, contractie serioasa
Dar poate cea mai drastica scadere a veniturilor inregistrate in primul trimestru din 2009 a suferit-o Grawe Romania. Societatea de asigurari Grawe Romania a consemnat, pe parcursul primelor trei luni ale anului curent, un volum total de subscrieri de 5,02 milioane de euro (21,42 milioane de lei), cu 60% mai putin fata de primul trimestru al lui 2008, cand primele brute subscrise de companie se ridicau la 13,14 milioane de euro (48,5 milioane de lei). In acelasi timp, rezultatul financiar brut obtinut de companie in perioada analizata s-a cifrat la minus 382 mii de lei. Subscrierile realizate de societate s-au concentrat in proportie de aproximativ 99% in spectrul politelor de asigurare de viata traditionala. Grawe s-a clasat in 2008 pe locul 8 intre societatile de asigurari cu afaceri pe segmentul viata, avand o cota de piata de 4,80%.
Societati cu crestere
Astra Asigurari a raportat pentru primul trimestru din 2009 o crestere a volumului de prime brute subscrise pe segmentul viata cu 277%, comparativ cu perioada similara a anului precedent. Astfel, volumul subscrierilor a ajuns la 1,5 milioane de lei. Astra Asigurari nu s-a plasat in 2008 intre primii 10 jucatori de pe segmentul asigurarilor de viata, din punctul de vedere al volumului de prime brute subscrise. Alti asiguratori care au inregistrat venituri mai mari in primele trei luni ale anului in curs, comparativ cu primul trimestru din 2008, sunt Allianz-Tiriac Asigurari, Generali Asigurari si grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG).
Astfel, Allianz-Tiriac a reusit sa-si majoreze veniturile din prime brute subscrise pe segmentul asigurarilor de viata cu 7,4%, pana la un nivel de 27,8 milioane de lei in primul trimestru din 2009, comparativ cu 25,9 milioane de lei in primele trei luni din 2008. Cresterea a fost sustinuta de evolutia vanzarilor de produse de asigurari de viata traditionale, precum politele simple de viata cu acoperirea riscului de deces, respectiv politele de asigurare mixta de viata cu capitalizare, pentru care asiguratorul garanteaza realizarea unui randament investitional minim. Si Generali Asigurari a inregistrat in perioada ianuarie-martie 2009 rezultate foarte bune pe segmentul asigurarilor de viata, totalizand un volum de prime brute subscrise de 23,8 milioane lei, cu 17,5% mai mult fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Grupul VIG
Subscrierile realizate de societatile membre ale grupului austriac VIG in primul trimestru din 2009 pe segmentul asigurarilor de viata au inregistrat o majorare spectaculoasa de 43,3%, pana la 16,4 milioane de euro (mai mult cu 66% in moneda nationala), comparativ cu primul trimestru al anului precedent. Rezultatele sunt generate si de cuantificarea, in premiera, a subscrierilor realizate de BCR Asigurari de Viata. VIG este prezent in Romania prin cinci companii: Asirom, BCR Asigurari, BCR Asigurari de Viata, Omniasig si Omniasig Life. Asirom, BCR Asigurari de Viata si Omniasig Life au detinut anul trecut o cota totala de 16,79% din piata asigurarilor de viata.
Articole similare
- Daunele platite de Euroins Romania au crescut cu 3,3%, la 189 mil. lei
- Schimbari in conducerea executiva a FATA Asigurari
- Ernst&Young: Asigurarile obligatorii vor influenta decisiv piata in 2012
- Noi membri in conducerea companiilor Uniqa din Romania
- CSA a aprobat incetarea activitatii Erste Brokers
- BCR Asigurari: Cuvantul de baza in aceasta piata este „schimbarea”
- Asirom: In cel mai bun caz, piata asigurarilor va creste cu 1-2%
- Operatiunile Aviva din Romania, preluate de americanii de la MetLife
Cele mai citite din Finante
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- UE scoate la lumina piata derivativelor, estimata la peste 500 miliarde de euro
- Fitch: Ratingul UniCredit Tiriac a fost mentinut, dar perspectiva a fost inrautatita
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Analistii de la Raiffeisen maresc pretul-tinta pe Transgaz inainte ca statul sa lanseze oferta de actiuni
- Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
- M. Isarescu: Romania trebuie sa treaca de faza acordurilor cu FMI
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- UE scoate la lumina piata derivativelor, estimata la peste 500 miliarde de euro
- Fitch: Ratingul UniCredit Tiriac a fost mentinut, dar perspectiva a fost inrautatita
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Analistii de la Raiffeisen maresc pretul-tinta pe Transgaz inainte ca statul sa lanseze oferta de actiuni
- Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
- M. Isarescu: Romania trebuie sa treaca de faza acordurilor cu FMI
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA





Ultima ora

