In vestul tarii, preturile apartamentelor continua sa scada
Banatul nu mai este „varful de lance” al imobiliarelor din provincie
scaderi pe parcursul primului trimestru al anului. Daca la inceputul lunii ianuarie apartamentele cu doua camere erau scoase pe piata pentru un pret mediu de 1.290 euro/mp, la sfarsitul lunii martie pretul mediu a ajuns la 1.152 euro/mp. In prezent, pentru un apartament cu doua camere din Timisoara, vanzatorii cer in medie putin peste 60.000 de euro. In zone precum Girocului sau Sagului, pe piata exista apartamente cu doua camere, confort 1 la sub 50.000 de euro. In ceea ce priveste apartamentele cu trei camere, evolutia a fost, de asemenea, una descrescatoare. Dupa primele trei luni ale anului, pretul mediu cerut de vanzatori pentru apartamentele cu trei camere a scazut de la 1.169 euro/mp pana la 1.046 euro/mp. In prezent, timisorenii pot negocia pentru un apartament cu trei camere pornind de la 77.433 de euro, de aici preturile pot fi scazute. Pe piata exista si apartamente mai ieftine: pretul cerut pentru un apartament cu trei camere confort 1 in Soarelui, Girocului sau Sagului fiind de 58.000 de euro.
In judetul vecin, la Arad, preturile sunt considerabil mai mici, iar aceasta a facut ca tendinta de scadere sa nu fie atat de accentuata. Daca la inceputul lunii ianuarie, pentru un apartament cu doua camere, situat in Arad, vanzatorii cereau in medie 788 euro/mp, la sfarsitul lunii martie pretul cerut pentru acelasi apartament era de 754 euro/mp. Asadar, la sfarsitul primului trimestru din 2009, pretul mediu cerut pentru un apartament cu doua camere era de 47.512 de euro. Totusi, pe piata exista oferte sub 40.000 de euro, in Micalaca sau Aurel Vlaicu. In ceea ce priveste apartamentele cu trei camere, pretul cerut de vanzatori a scazut in intervalul analizat de la 739 euro/mp pana la 715 euro/mp. Pretul mediu cerut in prezent pentru o astfel de locuinta este de 65.760 de euro. Pretul este valabil pentru o locuinta situata in centrul orasului, dar pot fi gasite si apartamente cu trei camere confort 1 pentru 60.000 de euro, iar in cartierul Micalaca sub acest pret.
In perioada urmatoare, preturile vor continua sa scada pe fondul lipsei cererii, apreciaza analiza efectuata de specialistii portalului. „Piata actuala e total diferita de cea din anii precedenti.
Paradoxal, conditiile actuale ne avantajeaza. Cei care vor rezista pe piata vor trebui sa recurga la o promovare eficienta a ofertelor, punand accentul pe calitate. Calitatea anunturilor creste, ceea ce ne permite sa dezvoltam noi solutii prin care sa sustinem aceasta piata, solutii care nu isi aveau rostul in urma cu doi-trei ani”, sustine Adrian Erimescu, directorul general al www.imobiliare.ro.
Articole similare
- Constructiile au crescut in 2011 cu 1,1%, sectorul rezidential a ramas pe minus
- Ploiesti Shopping City programat la deschidere in noiembrie 2012
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Top 3 cele mai mari cladiri de birouri inaugurate anul trecut in Bucuresti
- Scadere record in ultimii 6 ani pe piata cladirilor de birouri
- Dezvoltatorii din Bucuresti au declarat ca finalizate in 2011 peste 8.000 de locuinte
- Cele mai mari tranzactii imobiliare ale anului 2011 si ce asteptari au consultantii pentru 2012
- Cat castiga un agent imobiliar pe timp de criza. Afla aici
Cele mai citite din Investitii
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala

Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
Ultima ora
- Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)
- Două mii de români au protestat în Bucureşti, împotriva ACTA, la Piaţa Universităţii (VIDEO)
- Stupefiant: 1.500 de adolescenţi îşi pun capăt zilelor anual în Rusia. Vezi care este rata sinuciderilor în...