„Se apropie de un nou prag psihologic”. „A atins pragul psihologic”. „In curand, va atinge un nou prag psihologic”.

Sunt formulari pe care le gasim tot mai des in media in legatura cu pretul gramului de aur, pretul barilului de petrol sau cursul leu-euro. Totusi, ce este acest prag si cat de tare ne afecteaza?

Psihologic vorbind, pragul este intensitatea pe care trebuie sa o atinga un stimul pentru a fi perceput sau pentru a provoca o reactie organismului (Larousse Dictionar de Psihologie, Norbert Sillamy). Exista un prag minimal si unul maximal, acestea fiind numite si praguri absolute. Primul se refera la nivelul minim pe care un stimul trebuie sa-l aiba pentru a fi sesizat, iar la doilea la nivelul maxim la care apare si durerea. Intre ele exista praguri diferentiale, care arata cantitatea ce trebuie adaugata sau scazuta pentru o senzatie noua.

Pe langa toate acestea, exista si un prag psihologic, termen folosit mai curand in domeniul economic, decat in cel psihologic. Acest prag se refera mereu la un prag maxim, la un nivel de alarma.

De cand criza financiara si economica a fost luata in serios, pragurile psihologice s-au succedat cu repeziciune, insa reactiile oamenilor la „durerea” provocata de ele nu este cuantificata. Dincolo de stirile si statisticile prezentate in media, oamenii au simtit cu adevarat ca au atins un prag psihologic atunci cand ratele la banca le-au crescut foarte mult, cand nu au mai primit credite, cand acolo unde munceau s-au facut disponibilizari, cand activitatea a fost diminuata sau, dimpotriva, au inceput sa munceasca mai mult pentru a suplini colegii de care s-au despartit.

Capacitatea omului de rezistenta la stres si la efort este foarte mare. Probabil capacitatea romanilor este cu atat mai mare cu cat au trecut prin perioade grele, precum comunismul, si au dezvoltat o mentalitate de supravietuitor. Ei reusesc sa faca fata momentului cand ating un prag psihologic, problema apare cand stresul si efortul sunt de lunga durata. In aceasta situatie, ei nu mai suporta doar o durere acuta care isi pierde din intensitate pe masura ce organismul se adapteaza, ci o durere ce creste constant in intensitate, astfel incat organismul nu mai reuseste sa dezvolte mecanisme de aparare. Durerea creste pe masura ce vestile rele apar si se diversifica. Multi oameni chiar sunt coplesiti, pentru ca, oricat ar incerca sa se replieze, se simt din nou pusi la pamant.
 

Numarul oamenilor care solicita sedinte de psihoterapie a crescut, si a crescut mult. Oricum, in utimii ani a fost o crestere constanta, dar era o crestere pozitiva. In sensul ca oamenii aflau tot mai multe despre ce inseamna psihoterapie si veneau chiar daca nu aveau probleme „grave”. Veneau pentru ca vroiau si altceva in afara de munca si pentru ca aveau dificultati in relatia intima sau relatia cu copiii. Apoi, era relaxant pentru ei. Sau, oricum, era o cautare productiva.

In ultimele saptamani tot mai multi oameni vin la terapie acuzand simptome de anxietate sau depresie. Cele mai multe au legatura cu munca si, implicit, cu situatia de criza. Simptomele sunt tot mai suparatoare. Sunt clienti care simt ca nu mai pot „respira” aerul acesta.

In termeni specifici, somatizeaza. Adica stresul psihic, pragul psihologic la care au ajuns ii face sa simta o suferinta fizica. Sunt oameni care cred ca sufera de o boala de plamani si, totusi, analizele arata contrariul.

Cei mai expusi pericolului de a fi serios afectati de un prag financiar psihologic sunt cei aflati, cum spunea psihologul Alfred Adler, intr-un protest masculin. Adica acei oameni care valorizeaza excesiv de mult acest rol.

Un barbat aflat in protest masculin va cauta sa-si intareasca permanent statutul financiar si pozitia in firma. De asemenea, femeia aflata intr-un protest masculin va incerca sa devina tot mai puternica atat pe plan profesional, cat si financiar. Ea va crede ca valoarea ei consta in atingerea unor tinte fara a folosi mijloacele obisnuite unei femei, ci dimpotriva, folosind calitati considerate barbatesti: ambitie, competitie etc.

In primul rand, acesti oameni isi epuizeaza repede resursele energetice. Apoi, se descurajeaza, pentru ca simt ca valoarea lor nu este data de ei insisi, ci de factori exteriori de tipul statut profesional, financiar.

Iar atunci cand acestea se pierd sau regreseaza, se simt amenin- tati ca indivizi si pot dezvolta simptome psihice sau chiar fizice.

Barbatii si femeile se pot raporta diferit la ceea ce generic denumim prag psihologic. Daca e vorba de cheltuieli, exista o gluma: un barbat va plati 20 lei pentru ceva ce valoreaza 10 lei, insa ii este necesar.

O femeie va plati 10 lei pentru ceva ce valoreaza 20 lei si nu ii este necesar, dar este la reducere.

Despre barbati se mai spune ca suporta mai bine durerea. Si e de asteptat ca si reactia lor la atingerea unui prag psihologic sa nu fie atat de mare.

Totusi, criza ii loveste exact in rolul lor masculin, acela de intretinator al familiei sau, in orice caz, de om independent financiar.

Cand lucrurile nu merg bine, sunt multi barbati predispusi la depresie.

Iar in cazul lor simptomele sunt serioase.

Indiferent de pragul psihologic pe care l-ar atinge cursul leu-euro si cat de mult ar creste preturile, femeilor le este greu, in general, sa renunte la micile cheltuieli. Chiar si atunci cand veniturile lor sau ale familiei se diminueaza. Pentru a-si mentine cat de cat o stare de bine, femeilor trebuie sa „li se agate” ceva de mana in supermarket sau intr-un magazin de haine ori de gablonturi.

Pentru femei sumele date pe chilipiruri le asigura un confort multumitor.

Desigur, vor suspina dupa multe lucruri, dar, in fata unui prag psihologic, adesea se vor „replia” rapid si, fiind ocupate in general cu rolul de femeie, fac fata mai bine stresului psihic.

Rolul de femeie presupune activitati ce nu sunt suta la suta dependente de bani.

Ceea ce este recomandat insa intr-o astfel de situatie cu femeia, dar probabil in egala masura si cu barbatul, in cazul in care nu are un partener de viata, este sa incerce sa gaseasca unul.

Nu inseamna ca isi pun toate sperantele legate de siguranta financiara in el, dar cel putin nu mai resimt doar pe umerii lor responsabilitatea
de a merge mai departe.