Printre consecintele negative ale incetinirii economice (sau chiar ale recesiunii, daca e sa ne luam dupa cele mai recente previziuni ale organismelor financiare), alaturi de somaj, scaderea nivelului de trai, blocajul financiar al companiilor, insuficiente intrari de fonduri la bugete - cu consecintele in aval ale lipsei de bani guvernamentali -, revine in atentie si fenomenul coruptiei.

Nicio tara din lume nu se poate lauda ca nu are coruptie; in fapt, acest fenomen este direct legat de orice activitate netransparenta din societate, fie ea piata neagra pentru diverse bunuri si servicii, trafic de droguri, arme sau persoane, prostitutie ori activitati paramilitare si finantarea directa sau indirecta a acestor fenomene. Exista chiar la nivel international o „acceptare” a unui nivel moderat al pietei negre, ba chiar o conlucrare intre serviciile secrete si organizatiile care actioneaza pe aceste piete. De multe ori, liderii organizatiilor mafiote sau ai cartelurilor lucreaza in directa legatura cu institutiile statului; uneori, chiar banii acestora finanteaza campanii electorale ale partidelor politice sau utilizeaza companii private respectabile in scopul „albirii” banilor proveniti din activitati ilegale. In cateva ocazii, cazurile extreme de coruptie au fost dezvaluite public si deferite justitiei, dar aceasta se intampla mai degraba sporadic si atunci cand au fost incalcate de catre una dintre parti anumite „conventii” stabilite anterior. Asa cum teoria a prevazut, s-a observat si in practica faptul ca intre fenomenul coruptiei si saracia locuitorilor tarii respective exista o corelatie directa: in tarile sarace coruptia este mult mai raspandita si loveste toate activitatile economice, chiar si pe cele legale. Similar, exista o corelatie directa intre regimul politic al tarii si fenomenul coruptiei: tarile cu regimuri totalitare (deci, cu servicii secrete puternice) sunt lovite mult mai puternic de coruptie, iar o parte dintre baronii organizatiilor de tip mafiot provin chiar dintre liderii serviciilor secrete - cazul tarilor din fostul bloc sovietic este de notorietate. Paradoxal sau nu, exista si o corelatie inversa intre bogatia in resurse naturale a unei tari si coruptie: cu cat resursele naturale sunt mai bogate si, in consecinta, pot fi devalizate in voie, cu atat coruptia este mai raspandita in societate.

Din punctul de vedere al coruptiei, Romania se intrece cu Bulgaria la coada listei din UE si putine lucruri au fost facute pentru a indrepta situatia in ultimele doua decenii. Dimpotriva, fenomenul coruptiei a crescut de la un an la altul, mai intai pe seama devalizarii resurselor naturale si a „proprietatii tuturor” din regimul trecut, mai apoi pe masura redresarii economice a tarii. Totusi, in ultimii ani procentul din PIB al activitatilor din zona gri a economiei s-a redus datorita nu eforturilor oficialitatilor (criticate in toate rapoartele de tara ale UE pe acest domeniu), cat al initiativei private. Cum spuneam mai sus, cu cat locuitorii unei tari ies din saracie, iar ponderea sectorului privat in activitatea economica este mai ridicata, cu atat se reduce si acceptarea coruptiei ca fenomen de masa. Aici intervine insa marea primejdie pentru perioada actuala: recesiunea va readuce la rampa importanta statului in economie, iar lipsa resurselor va spori competitia neloiala pentru acapararea acestora. Fondurile pentru infrastructura, banii de la UE, cei pentru invatamant si sanatate se afla la buget sau in administrarea lui intr-o forma sau alta si, mai important, sunt insuficienti pentru a acoperi necesitatile de dezvoltare sanatoasa a tarii. In acest context, aceia care se vor „pozitiona” optim fata de oficialitatile centrale si locale vor obtine banii mai usor. O sursa de coruptie imposibil de stopat sau macar de controlat de catre UE, singura noastra sansa in combaterea fenomenului...