Guvernul, dat in judecata pentru neaplicarea "Legii Voiculescu"
Pentru ca nu a emis si publicat normele metodologice,
Organizatia non-guvernamentala FACIAS acuza Executivul ca tergiverseaza aplicarea Legii 1/2009. Guvernul nu a dat niciun raspuns pe acest subiect.
Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anuntat ieri ca zilele acestea va inainta o actiune in instanta contra Guvernului Romaniei, intrucat Executivul impiedica punerea in aplicare a Legii 1/2009 privind casele nationalizate. Actul normativ respectiv se refera la modificarea si completarea Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. „Executivul nu a publicat normele metodologice de aplicare a Legii 1/2009, desi avea aceasta obligatie in 30 de zile de la publicarea legii in Monitorul Oficial. Iar in lipsa acestor norme, actul normativ nu poate fi pus in practica”, a explicat directorul executiv al Fundatiei, Oana Florea (foto). Aceasta a precizat ca actiunea in instanta este facuta in numele a catorva sute de chiriasi care risca sa fie dati afara din locuinte, in conditiile in care legea care ii protejeaza exista, dar nu poate fi pusa in aplicare din cauza Executivului. Ne adresam Justitiei pentru ca Guvernul sa fie obligat sa grabeasca procedura, astfel incat Legea 1/2009 sa poata fi aplicata, a mai spus Oana Florea. In opinia sa, „legea este foarte buna, intrucat chiriasii raman in case, iar fostii proprietari primesc de la stat despagubiri in bani”. Din datele prezentate de FACIAS, in prezent sunt peste 200.000 de cereri de retrocedare depuse la instantele judecatoresti, iar peste un milion de persoane sunt afectate de intarzierea aplicarii acestui act normativ.
In esenta, Legea 1/2009 prevede ca imobilele care au fost instrainate in temeiul dispozitiilor Legii 112/1995 nu se restituie in natura, ci doar in echivalent.
Cunoscut ca „Legea Voiculescu”, actul normativ 1/2009 cu privire la casele nationalizate a fost publicat in Monitorul Oficial in data de 3 februarie. De la proiect la lege, parcursul acestui act normativ a fost unul extrem de complicat. Pentru ca legea sa treaca de Parlament a fost nevoie de doi ani, timp in care au fost depuse doua contestatii la Curtea Constitutionala, iar fiecare Camera a Parlamentului a luat in discutie proiectul de lege respectiv de cel putin doua ori. Prezentam mai jos principalele etape parcurse.
- 4 aprilie 2007 - propunerea legislativa initiata de cinci senatori si deputati PC este depusa la Parlament
- 12 decembrie 2007 - este respinsa de Senat, ca prima Camera sesizata
- 17 decembrie 2007 - ajunge la Camera Deputatilor
- 8 februarie 2008 - proiectul este trimis la comisiile de specialitate, pentru raport
- 21 februarie 2008 - inscris pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputatilor, cu raport de respingere
- 17 martie 2008 - retrimis la comisiile de specialitate, pentru intocmirea unui raport suplimentar
- 5 mai 2008 - inscris din nou pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputatilor
- 24 iunie 2008 - propunerea legislativa este adoptata si trimisa la Cotroceni, pentru promulgare
- 22 august 2008 - presedintele Romaniei refuza sa promulge legea si solicita Parlamentului sa reexamineze actul normativ
- 8 septembrie 2008 - legea a fost reexaminata de Senat si trimisa la Camera Deputatilor
- 29 septembrie 2008 - Plenul Camerei Deputatilor decide retrimiterea legii la comisiile de specialitate
- 8 octombrie 2008 - legea este adoptata de deputati, cu 117 voturi „pentru” - PSD si PC, in forma initiala
- 14 octombrie 2008 - PD-L sesizeaza Curtea Constitutionala, insa motivatia este respinsa de CCR
- 17 octombrie 2008 - legea ajunge, pentru a doua oara, la Cotroceni, pentru promulgare
- 12 decembrie 2008 - presedintele Traian Basescu sesizeaza Curtea Constitutionala
- 7 ianuarie 2009 - Curtea Constitutionala respinge contestatia sefului statului
- 30 ianuarie 2009 - Traian Basescu promulga „Legea Voiculescu”
- 3 februarie 2009 - actul normativ devine Legea 1/2009 si este publicata in Monitorul Oficial.
Executivul nu raspunde in niciun fel
Desi am solicitat un punct de vedere oficial pe acest subiect, Guvernul nu ne-a comunicat niciun raspuns, pana la inchiderea editiei.
Articole similare
- Malev cere rusilor 120 milioane de dolari
- Zile imposibile pentru energie: localitati fara curent, preturi record
- Whitney Houston; s-a stins una dintre vocile de aur ale muzicii pop
- Ministerele, prefecturile si institutiile deconcentrate vor avea acelasi program
- Bilant: 50 de localitati izolate, 65 de decese din cauza vremii nefavorabile
- Au fost inchise ieri seara alte drumuri nationale
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Liniile de feribot Vidin-Calafat si Oriahovo-Beket sunt oprite temporar
Cele mai citite din Actualitate
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
Ultima ora
- Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)
- Două mii de români au protestat în Bucureşti, împotriva ACTA, la Piaţa Universităţii (VIDEO)
- Stupefiant: 1.500 de adolescenţi îşi pun capăt zilelor anual în Rusia. Vezi care este rata sinuciderilor în...






2 Comentarii
as vrea sa stiiu daca eu am cumparat casa pe numele fostiilor chiriasi , daca pot sa_mi fac actele pe numele meu si sa o pot vinde daca vreau , am cumparat casa in anul 2003 , si termenul de 10 ani nu_mi da dreptul sa o vand s_au sa fac ce vreau cu ea . multumesc!
FELICITARI FACIAS !!! UN demers salutar, pertinent si democratic. RUSINE EXECUTIVULUI Se demonstreaza inca o data cum sunt tratati oamenii acestei tari, cum sunt aplicate legile si interesul pe care il prezinta populatia pentru executiv. RUSINE, RUSINE, RUSINE !!! In campania electorala toti se intreceau in promisiuni de fel si fel. Se incalca Constitutia, Legislatia, Drepturile omului prin aceasta nepasare si conduita pe care o manifesta executivul fata de aceasta situatie , dar nu numai