Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Externe  11 Martie 2009, 20:49, Simona Haiduc

Madoff risca 150 de ani de inchisoare

Fostul star de pe Wall Street va pleda vinovat

La trei luni dupa ce a fost arestat pentru una dintre cele mai mari escrocherii din istorie, de 50 de miliarde dolari, Bernard Madoff a anuntat ca va pleda vinovat. Dar procurorul, care a respins orice clementa, ii va da o pedeapsa de 150 de ani de inchisoare.

In cursul unei audiente consacrate unei chestiuni minore la un tribunal federal din New York, avocatul omului de afaceri, Ira Lee Sorkin, a declarat ca Madoff isi va recunoaste vinovatia in toate cele 11 capete de acuzare formulate la adresa lui. Astazi, fostul angajat de pe Wall Street, omul ale carui sfaturi in materie de afaceri erau considerate adevarate litere de lege, va fi oficial tradus in justitie. Aceasta procedura, care a constituit subiect de aprinse dezbateri in ultimele saptamani, va permite evitarea unui proces cu jurati, judecatorul urmand sa pronunte verdictul direct. „Dar sentinta nu va fi anuntata inainte de cateva luni”, au precizat surse judiciare. Inainte de toate, magistratul urmeaza sa decida astazi daca Bernard Madoff poate sa ramana in apartamentul sau sau va trebui incarcerat inainte de pronuntarea sentintei. Eliminand posibilitatea negocierii unei pedepse mai usoare, procurorul Marc Litt a afirmat, la randul sau, ca suspectul va primi 150 de ani de detentie.


„Nici nu se pune problema clementei”, a subliniat el. O precizare care vine pe fondul speculatiilor, tot mai intense in ultimul timp, privind angajarea unor tratative cu apararea lui Madoff pentru o diminuare a pedepsei, in schimbul unei mai mari colaborari. Arestat in decembrie anul trecut, Madoff, in varsta de 70 de ani, fost gestionar de fonduri, fost patron al Nasdaq si o reputata figura a finantelor new-yorkeze, este acuzat ca a pus la cale o frauda piramidala, apreciata chiar de el la 50 de miliarde dolari. Dar, potrivit documentelor prezentate la audienta de marti, acuzarea a venit cu o cifra mai mare, de 64,8 miliarde dolari. Omul de afaceri a sosit la tribunal cu aproape trei ore inainte de inceperea audientei. Afacerea Madoff, care a bulversat oamenii de afaceri din intreaga lume, are numeroase secrete. Unele se vor afla, probabil, pe parcursul procesului. Altele nu se vor afla, probabil, niciodata. Tentaculele acestei magaescrocherii au ajuns in toate colturile lumii si au afectat nu numai oameni de afaceri, dar si numeroase institutii bancare. Multi incearca, de asemenea, sa recupereze o parte dintre pierderile suferite, dar expertii sustin ca procedura este atat de complexa, incat reduce sansele la minimum. Dar, pana una-alta, cuvantul il au avocatii. Abia dupa aceea va incepe goana dupa bani. 

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro