Una dintre marile probleme ale recesiunii economice este spirala descendenta, cerere - profit - salarii - preturi, care poate continua o perioada prea lunga, inainte ca forte exterioare sa poata interveni si sa restabileasca un soi de echilibru fragil. In cazul crizelor economice de mica amplitudine, spirala isi pierde din forta de la sine, prin mecanismul de reglare dat de flexibilitatea pietei muncii si a preturilor prin inflatie, precum si prin absorbtia pierderilor (sau scaderilor de profituri) de catre companii si indirect de catre state, prin mecanismul politicilor fiscale. In economiile mai putin adaptabile la conditii adverse de mediu economic, crizele sunt mai profunde si conduc la scaderea conditiilor de trai din respectivele tari.

Recesiunea economica actuala, ca si cea din anii ’30 si altele de-a lungul istoriei, este mult prea profunda pentru a se autoregla. De aceea - si din teama de a nu repeta greselile din perioada Marii Crize - guvernele si bancile centrale au intervenit energic in sensul sporirii cererii, prin programe anuntate de investitii guvernamentale, pentru acoperirea pierderilor institutiilor financiare (pentru a mentine in limite cat de cat suportabile lichiditatea pietelor), ba chiar si in dorinta de a limita concedierile de personal din industriile cheie. La nivel declarativ, chiar si comertul international este sustinut - desi, in realitate, actorii importanti ai lumii dau dovada de cinism si sunt convins ca nu vor ezita sa puna diverse bariere importurilor pentru a conserva locurile de munca din propria tara si pentru a „impulsiona” economia interna - tot in incercarea de a delimita actuala criza economica de cea de acum 80 de ani. In realitate, globalizarea este elementul-cheie care distinge situatia economica internationala din prezent de cea trecuta. Acest fenomen aduce pe de o parte beneficiile flexibilitatii fiecarei economii in parte, avantajele (in timp de expansiune economica) fluxurilor de capital care intra in economiile emergente si le ajuta sa prospere si in acelasi timp sa diminueze costurile pentru consumatorii din tarile dezvoltate, dar si dezavantajele (in perioade de criza, ca aceasta) fugii capitalurilor straine in fata pericolelor economice reale sau doar imaginare, precum si dezavantajul major al contagiunii extinse a crizelor.

Deja in tarile dezvoltate - primele afectate de criza economica, cronologic vorbind - precum SUA, Japonia, Marea Britanie si Germania, se vorbeste de iminenta fenomenului dezinflationist si sunt amintite ravagiile pe care acesta le poate face. Japonia chiar are experienta dureroasa a „deceniului pierdut” in care inflatia negativa a determinat prabusirea consumului si a investitiilor, a redus bunastarea populatiei in mod dramatic si a necesitat eforturi imense din partea Guvernului si companiilor private pentru readucerea economiei in zona de echilibru. Desigur, Japonia s-a putut baza pe exporturile solide catre SUA si tarile UE, care au contrabalansat intr-o oarecare masura scaderea cererii interne. In Romania, ca intotdeauna, o parte dintre analistii economici s-au grabit sa afirme ca noi „suntem diferiti” - asadar nu vom fi afectati de pericolul deflatiei. Printre argumentele patetice prezentate ar fi ca, din cauza deprecierii leului fata de euro, exista o componenta inflationista rezistenta la fenomenul crizei economice. Alt argument afirma ca piata imobiliara „prezinta in continuare o debalansare in sensul cererii”, asadar,indiferent de fluctuatiile de moment, pe termen mediu preturile la terenuri si locuinte trebuie sa creasca... Ambele motivatii sunt gresite, in opinia mea. In primul rand, deprecierea leului se realizeaza prea repede, abrupt si inconsistent cu situatia relativa a economiei romanesti fata de cea a UE in general. Asadar, corectia ar trebui sa afecteze cursul de schimb, nu inflatia – care, de fapt, este un fenomen economic ce reflecta dezechilibrele interne ale economiei, iar nu pe cele externe. Piata imobiliara, blocata in momentul de fata, nu poate asigura stoparea inflatiei, deoarece in prezent cererea pentru bunuri de consum asociate tranzactiilor imobiliare este si ea blocata. Piata tranzactiilor imobiliare se va debloca numai la preturi cu 30%-50% mai mici decat pretentiile actuale ale vanzatorilor; adaptarea la noua realitate economica va fi nu numai dureroasa pentru cei care au pariat prea riscant pe aceasta piata, dar si consumatoare de timp. In tot acest timp, preturile la bunurile de consum o vor lua in jos, macar si pentru faptul ca sunt impinse de importuri, iar nu de productia interna. Asadar, vom avea cel mai probabil o „dezinflatie importata”, cu toata dorinta comerciantilor locali de a-si mentine marjele de profit la cote ametitoare.