Cand lipsesc sau cand sunt prea multi, banii ingrasa
Ce face banu’ din om
Pentru foarte multe persoane exista o legatura directa intre stres si cresterea in greutate. Adesea se vorbeste despre mancatul necontrolat, de mesele servite pe fuga ori seara foarte tarziu sau in timpul unor discutii. De asemenea, exista si ipoteza potrivit careia o persoana, cand este prea agitata, stresata, hiperactiva, consuma cantitati mari de mancare, pentru ca senzatia de satietate nu mai ajunge la creier.
La fel, o persoana care isi doreste un statut inalt, sentimentul de dominare asupra altora, de superioritate, control sau autoritate, neconstient poate sa-si cultive si o statura fizica impunatoare si sa acumuleze kilograme. De asemenea, si o persoana care traieste sentimente de inferioritate sau insecuritate ajunge sa se ingrase pentru a se simti mai puternica.
Persoanele care ajung sa aiba un statut financiar si social bun incearca, pe de o parte, sa-si mentina acest statut, iar pe de alta parte sa acumuleze in continuare. De cele mai multe ori se ajunge insa la un comportament extrem. Se incepe cu o responsabilizare tot mai mare. Persoana incearca sa rezolve cat mai bine lucrurile, sa controleze ce se intampla, sa previna esecurile si astfel se copleseste de responsabilitate. Petrece foarte mult timp la munca sau gandindu-se cum sa rezolve problemele legate de munca. De exemplu, in contextul actual al crizei, o astfel de persoana poate simti ca pe umerii sai sta intreaga responsabilitate, ca poate pierde totul, ca de el depinde supravietuirea financiara a familiei.
Lucrurile pot sta insa si altfel. Si, cum imi spune o colega, „criza vine si trece”. E clar ca intr-un fel sau altul lucrurile se rezolva si nimic nu este definitiv.
Studii realizate de Harvard Medical School si Universitatea California, San Diego, au aratat ca prietenii ii pot mentine pe oameni slabi sau grasi. „New England Journal of Medicine” a publicat rezultatele acestui studiu, care arata ca obezitatea poate fi contagioasa din punct de vedere social, raspandindu-se de la om la om, in cadrul unei retele sociale.
Daca o persoana devine obeza, cineva apropiat de ea are sanse cu 57% mai mari de a deveni la randul sau obez. Iar intre prieteni foarte apropiati riscul se tripleaza. Intre frati riscul creste cu 40%, iar intre sot si sotie, cu 37%.
Rezultatele au fost calculate dupa un studiu de 32 de ani, care a implicat peste 12.000 de persoane. Cercetatorii cunosteau foarte bine legaturile dintre subiecti, de prietenie, de rudenie etc., precum si evolutia in greutate a celor din esantion.
Cateva dintre concluzii: legaturile de prietenie au influenta mai puternica asupra eventualitatii de a deveni obez decat legaturile de rudenie. Mai mult, in aceste cazuri nici nu conteaza proximitatea. S-au vazut cazuri de evolutie comuna spre obezitate chiar daca prietenii erau la sute de kilometri departare unul de altul. Se pare ca si daca unul dintre membrii relatiei slabeste, acest lucru se va reflecta si asupra celuilalt. Insa tendinta naturala a omului este de a se ingrasa, asa ca rezultatele studiului s-au axat pe obezitatea epidemica.
De altfel, in general, mediul social are o influenta asupra stilului vietii unei persoane si din acest motiv nu pare atat de neobisnuit rezultatul studiului. In felul acesta
s-ar putea explica poate si de ce grupurile de adolescenti sunt in general formate din persoane slabe, iar mai tarziu familistii ajung sa ia in greutate an de an, alaturi de prietenii lor familisti.
Dr. Harvey Simon, profesor de medicina la Harvard Medical School, sustine ca in cazul pacientilor sai acorda mai mare atentie circumferintei taliei decat indicelui de masa corporala (BMI). Grasimea excesiv acumulata in zona abdominala poate fi un factor important de risc in producerea accidentelor cerebrale, diabetului si infarctului. Medicul sustine ca solutiile locale (exercitii pentru abdomen, chiar si liposuctia) nu scad riscul, pentru ca nu reusesc sa indeparteze grasimea de pe organe si aici e, de fapt, pericolul. Singurele solutii eficiente ar fi reducerea consumului de alimente grase, introducerea in alimentatie a legumelor si fructelor, activitatea fizica zilnica (drumul pana la magazin, urcatul scarilor, o bicicleta sau un alt aparat de fitness care sa ajute la arderea caloriilor). Promisiunile facute, de genul abonament la sala sau sport regulat, raman pentru cei mai multi in stadiul de promisiuni. Din acest motiv sunt eficiente solutiile usor de aplicat, cum ar fi mersul pe jos, si nu schimbarile radicale in stilul de viata.
Intr-o perioada de haos, oamenii au tendinta de a lua decizii radicale, pe care insa mai apoi nu reusesc sa le respecte, pentru ca nu erau pregatiti pentru ele. O idee mai buna ar fi ca schimbarile sa fie mici - o greseala sa fie inlocuita mai intai cu o greseala mai mica - si sa se refere la una dintre ariile vietii.
Asa ca nu va grabiti sa renuntati la vacante, sa avertizati copiii asupra vremurilor grele care ne asteapta, sa faceti in general previziuni financiare sumbre, ci mai degraba faceti mici schimbari in modul de a cheltui banii.
Articole similare
- Studiu: Reducerea costurilor ramane si in 2012 in topul actiunilor de ajustare strategica
- Tipuri de personalitati, tipuri de relatii cu munca
- Gadgeturile stimuleaza reveriile
- Nevoia de a investi in betie
- Insomnia, boala oamenilor ingrijorati
- Bacsisul, determinat de ratiuni psihologice, si mai putin aritmetice
- Atentie la pragul psihologic!
- Prezenta sexului opus la shopping indeamna la cheltuieli riscante
Cele mai citite din Investitii
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!





Ultima ora

