In incercarea de a se proteja financiar de tot ce se intampla, unii au renuntat sa mai foloseasca masina, altii se gandesc sa sara peste vacanta, cel putin anul acesta, si cei mai multi simt ca salariul se termina in doua zile.

Din nou, oamenii din jurul nostru vorbesc despre emigrare, dar nu neaparat ca solutie de imbogatire, ci pentru a duce o viata constanta, sigura.  Vorbeam cu colegi psihoterapeuti despre faptul ca suna mai multi oameni in aceasta perioada cautand sa inteleaga mai bine ce e cu ei, cautand sprijin, directie. Daca pana nu de mult problemele clientilor erau legate de stresul si epuizarea de la locul de munca sau de relatia intima, in ultimele saptamani vad tot mai multi clienti care-mi spun ca nu mai pot munci. Au fost dinamici, creativi, si-au facut mici afaceri, dar toate acestea par sa fie demult trecute.

Acum renunta la activitatile lor profesionale, nu stiu exact cum vor plati facturile, dar cert este ca nu mai simt nicio motivatie pentru a munci, pentru a se ridica din pat dimineata. Sunt oameni tineri, 30-35 de ani. Nu spun ca e o situatie generala la nivelul Bucurestiului sau Romaniei, dar cred ca foarte multi se simt descurajati. Iar acest sentiment de descurajare le ingradeste creativitatea si ajung sa se blocheze in solutii gresite.Cand se simt descurajati, oamenii incearca sa se protejeze, sa se izoleze de ceilalti sau sa castige o pozitie de superioritate fata de ei.  Pot, de exemplu, sa se victimizeze sau, dimpotriva, sa joace rolul celui care le stie pe toate.

De cate ori nu v-ati surprins gandind sau nu ati auzit in jurul vostru: „De ce mi se intampla mie?”. Asta spun oamenii cand isi plang de mila, cand se victimizeaza. Mai rau decat atat e si faptul ca drama lor e cea mai mare. Fiecare, la un moment dat, gandeste asa. Problema apare atunci cand persoana nu mai poate gandi decat in felul acesta. Se victimizeaza, e speriata, agresiva, sufera, nu renunta.  Devine tipul de victima-martir.

In teoria adleriana, au fost descrise mai multe tipologii de oameni. Desigur, scopul nu a fost de a reduce creativitatea umana la niste etichete restrictive, de tipul „victima”, „martir”, „controlor”. Scopul a fost de a-i ajuta pe psihologi sa recunoasca o serie de caracteristici ce sunt predominante la unii oameni si sa stie cum sa poata sa-i incurajeze.Printre tipologiile descrise a fost si cea de victima - persoana care se plange si acuza. Psihoterapeutul american Richard R. Kopp a continuat aceste studii si a unit doua tipuri umane pe care cred ca le intalnim tot mai des: „victima-martir”. O astfel de persoana gandeste cam asa: „Pentru a simti ca semnific, ca sunt in siguranta, trebuie sa demonstrez ca lumea ma trateaza rau si cat de mult sufar”.

Mai departe, tacticile unei astfel de persoane pot fi: „Ma voi plange si voi arata nedreptatile si dezastrele care mi se intampla ca sa arat ca sunt o victima si cat de mult sufar”. Desigur, la astfel de decizii, ganduri si comportamente oamenii ajung adesea neconstient. Nu o fac din tendinta de a manipula, dar ajung la acest rezultat si, bineinteles, platesc un pret mare prin suferinta pe care o poarta in ei.

O astfel de persoana, daca isi dezvolta interesul social, interesul fata de ceilalti, isi poate schimba radical felul de a se misca prin viata. Cu interes social, victima-martir se transforma in sustinator, potrivit lui Richard Kopp. Si atunci se gandeste ca vrea sa ajute la corectarea nedreptatilor si opresiunilor din lume pentru a simti ca semnifica. Iar tactica folosita ar fi „voi fi un activist si voi lupta pentru egalitate, fair-play si dreptate in lume”.        

Prof. dr. Harold H. Mosak, psihoterapeut adlerian din SUA, autorul primei tipologii, sustine ca sunt oameni inclinati sa sufere si oameni inclinati sa nu sufere. Intr-o discutie pe care am avut-o cu el pe tema asta si, in general, despre folosirea umorului, mi-a spus:

„E vital sa poti rade de tine. Inseamna ca nu te ingrijesti de sentimentele de inferioritate si-i oferi pacientului un model, ajunge si el sa rada, sa aiba curajul de a fi imperfect. In felul asta demonstrezi ca si cand viata e serioasa, nu e asa serioasa. Sotia mea Birdie, care a fost fumatoare toata viata, la un moment dat a renuntat, iar in ultima saptamana de viata a reinceput sa fumeze. Am intrebat-o de ce si ea mi-a raspuns: De ce ma intrebi, te temi ca as putea muri? Spunea si atunci cand vorbea despre inmormantarea ei ca viata nu e atat de serioasa, poti inca sa mai razi. E important sa nu te iei prea in serios si sa-i inveti si pe ceilalti asta. Nu sunt inclinat sa sufar. Trebuie sa nu-ti fie mila de tine, sa nu-ti plangi de mila, pentru ca atunci nu ai o problema, ci doua. Daca pot sa fac ceva, fac, daca nu, la ce bun sa fiu nervos sau sa-mi fie teama? Daca nu pot sa fac nimic intr-o situatie nu ma ajuta sa fiu nervos, pentru ca oricum nu schimb nimic. Nu este totul o chestiune de viata si de moarte. Trebuie sa fii flexibil, sa te indoi in vant, dar sa nu te rupi. Viata e mai mare decat noi, poate fi ca o tornada, iar daca stai intr-o tornada te vei misca”.
Ne putem gandi ca aceasta tornada starnita de criza financiara poate sa schimbe cursul vietii, sa „mute” oamenii dintr-un loc in altul (la un alt job, intr-o alta casa sau  intr-un alt oras), dar nu ii distruge. E important ca si oamenii sa doreasca sa se miste, sa nu ramana sa contempleze, sa se martirizeze. Tot de la prof. Mosak am invatat un principiu din judo: atat timp cat te misti, traiesti, cand nu te mai misti, esti mort.