Peste 5.000 de disponibilizari in media americana si europeana
Trusturile de presa din SUA, la ananghie
se vorbeste de inghetarea salariilor si eliminarea bonusurilor.
La sfarsitul saptamanii trecute, atat „The Los Angeles Times”, cat si A. H. Belo Corporation au anuntat concedieri masive. A. H. Belo, editorul ziarului „The Dallas Morning News” si al altor ziare, a declarat ca urmeaza sa disponibilizeze 500 de persoane. „Los Angeles Times” a declarat, de asemenea, ca va disponibiliza 300 de persoane. Compania media Gannet, care detine „USA Today”, „Arizona Republic” si aproximativ 100 de ziare din Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, precum si alte sute de publicatii mici si 23 de posturi de televiziune, a anuntat acum trei luni ca va renunta la 10% dintre salariati, aproximativ 3.000 de persoane. Pentru anul 2008, compania a raportat o pierdere de 1,8 miliarde dolari, in contrast cu un profit de 1,06 miliarde dolari obtinut in 2007. Alte companii, incluzand New York Times Company, au „taiat” recent din dividende pentru a putea dispune de cash. New York Times Co a acceptat investitia de 250 de milioane de dolari a miliardarului Carlos Slim in incercarea de gasi finantare pentru a achita un credit de 400 de milioane de dolari, facilitate de finantare care expira in luna mai a.c. Grupul Media News Group Inc a informat la sfarsitul lunii ianuarie jurnalistii din California ca vor fi nevoiti sa intre in concediu fara plata. Decizia a fost luata ca masura pentru a reduce costurile in contextul in care veniturile din publicitate sunt in scadere si va afecta aproximativ 3.300 de angajati de la 50 de cotidiene si ziare saptamanale, printre care „San Jose Mercury News”, „Contra Costa Times”, „Oakland Tribune and Los Angeles Daily News”. Postul britanic Channel 4 a anuntat luni ca a inghetat salariile pentru intreg personalul, ramanand la nivelul anului anterior. Andy Duncan, sef executiv, si Kevin Lygo, directorul postului, au indicat, de asemenea, ca personalul nu-si va primi bonusul aferent anului 2008, echivalentul a 30% din salariu.
Walt Disney Co renunta la 200 de angajati
In contextul in care vanzarea de publicitate este pe o panta ascendenta, Walt Disney Co intentioneaza, de asemenea, sa disponibilizeze 200 de persoane in cadrul diviziei ABC potrivit Reuters. Gigantul media mai are in vedere si sa „inghete” 200 de posturi vacante, per total reprezentand 5% din forta de munca a ABC, estimata la 6.500-7.000 de angajati.Oficialii Disney au declarat saptamana trecuta ca planuiesc fuzionarea celor doua divizii ale ABC, respectiv ABC Entertainment si ABC Studios intr-o singura companie, sperand sa modernizeze cele doua unitati de afaceri. „Dupa luni in care a trebuit sa luam decizii dificile pentru a contracara criza economica, suntem pusi in fata deciziei dificile de a elimina cateva posturi in anumite domenii”, declara Anne Sweeney, copresedinte al Disney-Media Networks si presedinte al Disney-ABC Television. ESPN, canalul TV cu profil sportiv detinut, de asemenea, de Disney, intentioneaza sa disponibilizeze 200 de angajati din cei aproximativ 5.700 la nivel global. Anuntul a fost facut saptamana trecuta de catre George Bodenheimer, presedintele ESPN si ABC Sports.
Televiziunea publica americana reduce bugetul
Northern California Public Broadcasting (NCPB) va reduce bugetul cu 13% si va disponibiliza 30 de angajati, ca urmare a recesiunii. Angajatii companiei, in numar de 291, au fost informati in cursul zilei de luni de decizia luata, oficialii asteptandu-se ca astfel sa economiseasca cinci milioane de dolari. „Compania noastra, ca multe alte organizatii media nonprofit, a fost afectata de criza economica si de recesiune. Fiind o companie publica, vom face tot ce ne sta in putere ca sa furnizam cele mai bune programe, cel mai bun continut si cele mai bune servicii persoanelor si comunitatilor pe care le servim chiar si in aceste vremuri provocatoare”, a declarat Jeff Clarke, presedinte si CEO al Northern California Public Broadcasting.
Recesiunea afecteaza showbizul
De peste 75 de ani, Daily Variety si The Hollywood Reporter duc o lupta continua pentru a obtine suprematia in randul publicatiilor de film. Editorii ziarelor de showbusiness sustin ca veniturile din publicitate au scazut dramatic, chiar si in sezonul Oscarurilor, cand de obicei studiourile de film plateau o suma considerabila pentru a-si promova filmele cu reclame pe prima pagina.
Ziarele consacrate incep sa fie inlocuite de blogurile ce furnizeaza informatii complete despre tot ce se intampla la Hollywood. Din cauza actualului climat economic, oficialii Reed Business Information, divizie a Reed Elsevier Plc., publisherul „Daily Variety“ si „Variety“, au declarat ca au fost nevoiti sa concedieze aproximativ 30 de angajati ai celor doua publicatii. Hollywood Reporter a fost nevoita sa renunte la mai multi angajati, in prezent ramanand cu aproximativ 90.
O alta companie media ce urmeaza sa faca disponibilizari este News Corp.Analistii din industria media sustin ca miliardarul Ruport Murdoch trebuie sa ia decizii dificile si sa elimine din costurile inutile pentru a pastra afacerea in limitele normale. Deja Fox Interactive Media, divizie digitala a companiei media News Corporation, a anuntat la sfarsitul lunii ianuarie concedierea a 100 de angajati, respectiv 5% din forta de munca.
50% din media britanica, pe cale de disparitie
In Europa, situatia pare deocamdata mai putin neagra, cu toate estimarile companiei de consultanta Enders Analysis ca peste 200.000 de locuri de munca din media britanica, respectiv aproape jumatate, ar putea disparea din cauza crizei economice globale pana in 2013. Potrivit Enders Analysis, cele mai multe concedieri vor fi inregistrate in presa scrisa, in special in cea regionala, la reviste si la agentiile de publicitate.
Virgin Media se pare ca nu va avea un viitor promitator, aceasta urmand sa concedieze in urmatorii ani peste 2.000 de angajati, aproape 12% din personalul activ. De asemenea, si Channel 4 isi va reduce schema de personal cu pana la 15%, dupa ce a anuntat luni ca a inghetat salariile pentru intreg personalul la nivelul anului anterior. Andy Duncan, sef executiv, si Kevin Lygo, directorul postului, au indicat, de asemenea, ca personalul nu-si va primi bonusul aferent anului 2008, echivalentul a 30% din salariu. Un alt grup media ce face disponibilizari este „The Economist”, care renunta la serviciile a 13 dintre angajatii sai din Marea Britanie, respectiv 10% din totalul salariatilor pe care ii are in aceasta tara.
Potrivit Brand Republic, de aceasta masura vor fi afectate serviciile comerciale si divizia de analiza a Economist Intelligence Unit (EIU). „Financial Times” a anuntat, de asemenea, ca va renunta la 80 de angajati. Franta, unde statul a aprobat un ajutor financiar de urgenta de 600 de milioane de euro, la care se adauga subventiile pentru eliminarea publicitatii de stat, este mai putin afectata. RFI urmeaza sa elimine din organigrama 206 posturi dintr-un total de peste 1.000 existente. Masura este posibil sa fie urmata insa de crearea a 34 de noi locuri de munca. Central European Media Enterprises a anuntat planuri de reducere a costurilor, ceea ce s-a soldat cu disponibilizari de personal, inclusiv la posturile din Romania.
Articole similare
- 7,5 milioane de euro din marketing direct in 2011 pentru Mediapost Hit Mail
- Barbie ii face din nou fericiti pe actionarii Mattel
- Agentia de creatie Lowe & Partners are un nou managing director
- Coca-Cola, Danone, Orange, BCR, Google - printre marcile indragite de romani
- Companiile germane de publishing au facut cumparaturi de 3.5 miliarde euro in 2011
- Se poate si mai rau! TVA aplicat la abonamentele de presa scrisa in Finlanda
- Cotidianul economic francez La Tribune renunta la print si merge doar pe online
- Transformers si Monopoly maresc cu 7% vanzarile Hasbro
Cele mai citite din Companii
- Prima calatorie turistica spre Luna, programata in 2017. Pretul biletului: 150 mil. dolari
- Europa, punctul slab al industriei auto
- Benevo Capital a cumparat terenul fostei fabrici Vulcan pentru un parc de retail
- Agroland va extinde reteaua de magazine cu 20 de noi unitati pana la finalul anului
- Vectra Service va construi o portiune din tronsonul III al variantei de ocolire Brasov
- 7,5 milioane de euro din marketing direct in 2011 pentru Mediapost Hit Mail
- Gazprom nu livreaza suficiente gaze naturale, sustine Ucraina
- Inghesuiala low-cost pe golul lasat de Malev. Ryanair extinde operatiunile din Budapesta
- Cea mai vanduta masina din Europa, Volkswagen Golf, este si preferata romanilor
- Prima calatorie turistica spre Luna, programata in 2017. Pretul biletului: 150 mil. dolari
- Gazprom a ieftinit gazul natural livrat Europei
- Cu cat se vor scumpi combustibilii in urmatorii 10 ani
- Lamborghini se va lansa pe segmentul Porsche Cayenne
- Wizz Air se grabeste sa ocupe locul lasat liber de falimentara Malev
- Esecurile lui Dinu Patriciu. Reteaua Mic.ro si-a tras obloanele
- Cum si-a facut Patriciu lantul de magazine? Pe banii furnizorilor
- Masinile premium germane incep sa cedeze la capitolul fiabilitate. Vezi care sunt
- Calculator taxa auto
- Cea mai ieftina casa din lume. WorldHaus costa 1.500 de dolari
- Cu cat se vor scumpi combustibilii in urmatorii 10 ani
- Soseaua care danseaza. Centura inaugurata de Boc ar putea fi din nou amanata la predare
Recomandari editori
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!
- Vezi cate vechituri circula pe strazile din Romania
- Bancile europene au retras din Romania 11 mld. dolari in trimestrul III





Ultima ora

