Despre masuri anticriza
In ultima perioada, pe fondul acutizarii crizei financiare internationale si al amplificarii efectelor si in economia romaneasca, au aparut si la noi o serie de propuneri pentru un plan anticriza.
Un lucru este absolut cert, desi s-au facut foarte multe propuneri in acest sens din partea patronatelor si sindicatelor. Spatiul de manevra din punctul de vedere al resurselor bugetare disponibile este extrem de mic, aproape inexistent.Derapajul bugetar major inregistrat in 2008, cu un deficit bugetar care a scapat total de sub control si a atins valori de peste 5% din PIB, nu lasa loc de stimuli fiscali suplimentari. Mai ales in contextul in care corectarea deficitului bugetar si restrictivitatea si prudenta pe partea de politici guvernamentale sunt obligatorii in situatia concreta la nivel macroeconomic din Romania.
Tara noastra nu trebuie sa imite masurile luate in alte state la nivel mondial, unde au fost implementate masuri de stimulare a economiei cu fonduri bugetare, inclusiv masuri de stimulare a consumului, pentru ca situatia noastra este diferita.
In primul rand, stimularea consumului este ultimul lucru de care am avea nevoie acum, in conditiile in care chiar excesul de consum a cauzat problemele macroeconomice cu care ne luptam acum. Deficitul de cont curent, alimentat de excesul de cerere, trebuie si se va ajusta in mod inevitabil. In plus, in statele dezvoltate unde s-au implementat masuri de stimulare a consumului se confruntau cu scaderi ale consumului pe fondul deteriorarii dramatice a sentimentului consumatorului. La noi, consumul are inca rate inalte de crestere si alimenteaza in continuare excesul de cerere. In al doilea rand, chiar si ajutoare acordate diverselor industrii sunt discutabile in cazul Romaniei, in conditiile in care noi am „consumat” inutil resursele necesare in 2008 si acum suntem nevoiti sa reducem cheltuielile.
Cand deficitul bugetar este mic si nici nu ai dezechilibre la nivel macroeconomic, iti permiti sa stimulezi economia prin cheltuieli bugetare mai mari, chiar daca depasesti usor deficitul de 3% din PIB impus de tratatul de la Maastricht. Insa, in cazul Romaniei, cand ai povara unui deficit de cont curent care nu se mai poate
finanta in contextul crizei internationale si trebuie ajustat, nu ai alternativa. Trebuie sa ai politici restrictive. In plus mai trebuie sa corectezi si derapajul bugetar dezastruos din 2008.
Este stiut faptul ca anumite sectoare industriale din Romania sunt foarte lovite de criza internationala, in special din cauza unei cereri, in special de export, mai mici. Criza internationala incetineste si chiar conduce catre recesiune multe economii la nivel global. Fara indoiala ca si cererea externa pentru exporturile noastre scade, in special din partea zonei euro, grav afectata de criza, principalul nostru partener comercial. Repercusiunile sunt negative la nivelul somajului. In acest context, anumiti producatori industriali se confrunta cu o problema de cerere pentru produsele lor. Ceea ce putem face pentru a reduce problema sociala este numai reorientarea fortei de munca catre zona infrastructurii unde trebuie sa se implice intr-adevar statul, in special prin mobilizarea fondurilor europene nerambursabile.
Practic, resursele pentru un plan anticriza sunt extrem de limitate si de aceea trebuie gandite foarte bine masurile care se vor lua, pentru a nu cheltui inutil niste resurse care si asa sunt foarte pretioase. In plus, resursele foarte limitate pe care le avem trebuie orientate spre zona investitiilor in infrastructura si nu pentru masuri populiste.
Sansa noastra pentru a depasi fara socuri majore aceasta criza este sa mobilizam toate resursele disponibile care pot fi accesate pe zona infrastructurii. O tara ca Romania care are o infrastructura atat de proasta, cu doar 200 de km de autostrada, nu poate spune ca nu are alternativa in fata unei crize economice ca aceea prin care trecem acum. Mai ales in conditiile in care nu se poate plange ca nu are resursele necesare in acest sens. Sunt foarte multi bani europeni alocati Romaniei (aproximativ patru-cinci miliarde euro).
In plus, pot fi mobilizate resurse la institutii internationale, cum ar fi BERD, BEI si Banca Mondiala. Aceasta este cea mai buna masura a oricarui plan anticriza si trebuie sa aiba prioritatea zero.
Articole similare
- Consecventa FED, benefica sau nu?
- Leul - un factor de stabilitate intr-o zona macinata de instabilitate
- Sa investim responsabil
- Inceputul noului trimestru - reintram in zodia Volatilitatii?
- In ce limba va vorbi Buzoianu cu Isarescu?
- Cine arbitreaza coruptia?
- Sperantele investitorilor, spulberate de actiunile autoritatilor
- Si CSP-ul era mai performant
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Cele mai citite din Editoriale
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!


Ultima ora


1 Comentarii
SOLUTIE ANTI-CRIZA CU COSTURI ZERO ! Una din principalele probleme cu care se confrunta majoritatea firmelor de productie din Romania , este blocajul financiar in care s-a intrat , in special din cauza ca firmele nu isi incaseaza facturile emise , in consecinta nu platesc la randul lor facturile la furnizori . O solutie a iesire din aceasta situatie (solutie care nu costa nimic statul), ar fi o LEGE A CONTRACTELOR care sa reglementeze platile intre clienti si furnizori , si sa impuna un termen maxim de plata (30 de zile sau imediat dupa vanzarea marfurilor )pentru orice factura , iar neplata facturilor in termen sa se sanctioneze contraventional . Asa cum Statul stie sa-si colecteze taxele si impozitele la termene precise , tot asa ar putea sa ma ajute si pe mine sa-mi incasez facturile . Eu daca nu-mi incasez facturile , nu pot sa platesc la randul meu furnizorii , creditele , taxele catre Stat , si salariile , ca masura imediata disponibilizez personal , acei oameni disponibilizati devin o povara pt. Stat , etc,etc. 2. O alta solutie (fara costuri pentru stat) pentru intreprinderile producatoare romanesti ,ar fi o campanie la nivel national intitulata "CUMPARATI PRODUSE ROMANESTI" .Nu cred ca trebuie sa va spun ce avantaje ar avea o astfel de actiune , de la scaderea importurilor , revigorarea intreprinderilor romanesti , nu ar mai exista presiunea pe euro , etc, etc.Se spune ca nu este bine sa incurajam consumul pentru ca creste deficitul bugetar . Consumul produselor romanesti nu creste , ci scade deficitul bugetar . Concluzie : doua solutii cu COSTURI ZERO , care , daca ar exista un minim de vointa si de dorinta de sprijinire a producatorilor romani , ar rezolva macar o parte din problemele Romaniei . Mihai Agache .