Opt oferte au fost depuse pentru administrarea Fondului Proprietatea
In 2008 isi exprimasera intentia de 4 ori mai multe companii
primit pana ieri, cand a fost termenul-limita, opt oferte
de participare, de patru ori mai putine fata de numarul scrisorilor de intentie transmise anul trecut. Companiile care au depus oferte sunt: Morgan Stanley, Julius Baer, Credit Suisse&OTP si ING Invest Management, AVIVA Global Services, BlackRock, FINAG Holding Gmbh si Franklin Templeton Investments. Dintre acestea, AVIVA Global Services si FINAG Holding Gmbh nu au depus si scrisori de intentie. Cristina Stihi, directorul de comunicare al Fondului, ne-a declarat ca „cei care s-au inscris sunt de prima mana. Vom avea valoarea pe care am sperat-o”. Termenul de depunere a ofertelor pentru prima faza a procesului de selectare a societatii de administrare a Fondului Proprietatea a fost prelungit cu o saptamana, la cererea consultantului financiar Schroders, astfel incat firmele interesate sa aiba timp sa prezinte documentatia.
Administratorul desemnat de Comisia de selectie va intra efectiv la conducerea Fondului Proprietatea in aprilie-mai 2009, avand in vedere ca acest contract trebuie aprobat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si de actionarii fondului. Comisia va efectua o evaluare a procesului si va prezenta Executivului propuneri „in consecinta”, in termen de 10 zile, potrivit unei decizii a premierului Emil Boc emisa miercuri. Fost secretar de stat in Ministerul Finantelor si fost presedinte al CEC, Enache Jiru a fost numit, miercuri seara, in functia de presedinte al Comisiei de selectie a administratorului Fondului Proprietatea, prin decizia premierului Emil Boc. Acesta l-a inlocuit pe Sebastian Vladescu. In Comisie au mai fost numiti, ca membri, Galina Narcisa Oprea, in locul Ioanei Crenguta Leaua, si Dinu Marin, in locul lui Catalin Doica. Bogdan Dragoi si Nicolae Cinteza au fost mentinuti in Comisie. Pentru selectarea administratorului, Fondul a primit 28 de scrisori de intentie. Lista cuprindea companiile Morgan Stanley Investment Management; HSBC Bank Plc - HBEU (Marea Britanie); UBS, AG, Global Asset Management (Elvetia); Deutsche Bank (Germania); Intrinsic Value Investors (Marea Britanie); Goldman Sachs Asset Management (Marea Britanie); The Royal Bank of Scotland Asset Management (Marea Britanie); consortiul alcatuit din UniCredit si Proctor Investment Managers; Morley Fund Management Limited (Marea Britanie); Stellar Asset Management in asociere cu Bank Julius Baer&Co. (Elvetia); East Capital AB (Suedia); Barclays Capital (Marea Britanie); Franklin Templeton Investments Poland (Polonia); Société Générale Asset Management (Franta); BNP Paribas Asset Management (Austria); NCH Advisors (Statele Unite ale Americii); ING Asset Management (Olanda); Allianz Global Investors si Allianz Investment Bank AG din Austria; BCR Asset Management (Romania); Raiffeisen Capital Management (Austria); Fortis Investments (Austria); asocierea dintre Eurobank EFG Fund Management Company (Luxemburg) si Eurobank EFG Asset Management Investment Firm (Grecia); Credit Suisse (Germania); Generali PPF Asset Management (Cehia); Artio Global Management (Statele Unite ale Americii); OTP Fund Management (Ungaria), JP Morgan si BlackRock.
Enache Jiru a devenit presedintele Comisiei care deruleaza procesul de selectie a administratorului Fondului Proprietatea miercuri seara, prin decizia semnata de Emil Boc. Acesta l-a inlocuit pe Sebastian Vladescu. Jiru a fost presedintele CEC si secretar de stat in Ministerul Finantelor in guvernarea PSD. Noul presedinte a lucrat si ca director general al MKB Romexterra Fond de Pensii.
1. Morgan Stanley
2. Julius Baer
3. Credit Suisse&OTP
4. ING Invest Management
5. AVIVA Global Services
6. BlackRock
7. FINAG Holding Gmbh
8. Franklin Templeton Investments
Articole similare
- Gerurile naprasnice fac tot mai multe victime in Europa
- Malev cere rusilor 120 milioane de dolari
- Zile imposibile pentru energie: localitati fara curent, preturi record
- Whitney Houston; s-a stins una dintre vocile de aur ale muzicii pop
- Ministerele, prefecturile si institutiile deconcentrate vor avea acelasi program
- Bilant: 50 de localitati izolate, 65 de decese din cauza vremii nefavorabile
- Au fost inchise ieri seara alte drumuri nationale
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
Cele mai citite din Actualitate
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA


Ultima ora

