Taxa de poluare, deja inutila
Cum era de asteptat, Comisia Europeana a anuntat Guvernul ca triplarea taxei de poluare auto pentru masinile second-hand este ilegala si incalca legislatia comunitara. Era evident ca asa se va intampla, cum de altfel toata lumea era convinsa ca acea ordonanta e prost gandita, inclusiv cei care au conceput-o si au aprobat-o. Pentru Guvernul Tariceanu, triplarea taxei auto pentru masinile de import rulate, concomitent cu suspendarea taxei pentru masinile noi, s-a vrut a fi o masura de stimulare a productiei auto romanesti - mai exact a vanzarilor Dacia, dar sunt sigur ca si membrii fostului Cabinet erau constienti de faptul ca decizia nu va primi acceptul Comisiei Europene. Si asta pentru ca, din nou, se creeaza o discriminare care nu are ce cauta intr-o piata comuna si libera.
Din start, taxa auto a fost gandita prost, si asta pentru ca, in primul rand, ii scuteste de orice fel de obligatie pe posesorii de masini poluante, inmatriculate anterior datei de 1 ianuarie. Nu se merge pe principiul „poluatorul plateste”, ci pe regula „doar unii sunt buni de plata”. Si nu cred ca trebuia sa vina Comisia Europeana sa ne spuna asta. Acum, CE i-a dat din nou in cap Guvernului cu taxa auto, elaborata, schimbata si ras-schimbata de atatea ori ca nimeni nu mai stie exact numarul. Si de data aceasta, statul va trebui sa dea banii inapoi celor care au platit taxa majorata de trei ori, cum s-a intamplat si cu vechea „taxa de prima inmatriculare”. Evident, actualul Guvern se gandeste la o noua formula, dar in niciun caz nu da semne ca ar vrea sa renunte la aceasta taxa. Ba ca ar reveni la vechea varianta, cea netriplata, ba ca ar transforma-o intr-o suma anuala, platita odata cu impozitul pe masini. Totul se face mergandu-se inca pe ideea ca trebuie protejata industria auto locala, iar Romania sa fie ferita de „rablele” second-hand din vestul Europei. Insa nimeni nu pare a constientiza faptul ca, orice s-ar intreprinde in actualele circumstante, industria auto - romaneasca sau de oriunde - este in cadere libera si nu suspendarea taxei la masinile noi ori triplarea la cele vechi va putea schimba ceva din starea actuala. Nu masinile rulate din Germania sunt dusmanul industriei auto romanesti, ci cu totul alte cauze, ceva mai serioase: stoparea creditarii, inghetarea salariilor, scaderea puterii de cumparare si, mai ales, actualul curs de schimb al euro. Cum toate preturile automobilelor sunt exprimate in euro, iar cursul a crescut cu vreo 20% in cateva luni (si nici nu da semne ca si-ar opri ascensiunea), este greu de crezut ca piata masinilor noi isi va reveni prea curand, chiar si cu inzecirea taxei de poluare pentru cele second-hand. Pentru ca una e sa cumperi o masina noua - ba chiar si veche - cu un curs de 3,5-3,6 lei pentru un euro, si alta cu 4,3 lei/euro. Evident ca actualul curs nu are darul de a stimula in vreun fel vanzarile de masini noi, cand din start un Logan, de exemplu, costa acum cu cateva zeci bune de milioane de lei vechi mai mult. Taxa de poluare nu va salva piata auto si, cu atat mai putin, industria locala de automobile. Mecanismul care trebuie reglat este in cu totul alta parte si tine de mult prea multi factori pentru ca revigorarea sectorului auto sa se poata face inaintea celui financiar.
Articole similare
- Vass ramane doamna Paul
- UTC-ul din capul Guvernului
- Minunatii ani ai premierului Boc
- Premierul insanjabil
- Doamna Paul, energizantul economiei(ieftine)
- Jeffrey Franks a vrut( !?) sa joace cu coruptia pe masa
- Basescu si gafele eterne
- Cine il mai asculta pe Basescu?
Cele mai citite din Editoriale
Recomandari editori
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!
- Vezi cate vechituri circula pe strazile din Romania
- Bancile europene au retras din Romania 11 mld. dolari in trimestrul III



Ultima ora

