Greselile economiei socialiste inca se platesc, chiar si dupa trecerea la economia de piata si privatizare. Compania Metalexportimport si ThyssenKrupp se judeca de 25 de ani pentru un contract din 1981.Cel mai vechi proces comercial din Romania s-ar putea incheia vineri, cand Inalta Curte de Casatie si Justitie a fixat termenul de pronuntare in procesul dintre Metalexportimport SA (MEI) si gigantul german ThyssenKrupp Steel Beteiligungeng GmbH. Curtea ar trebui sa stabileasca suma datorata de firma germana si de filialele sale companiei romanesti. Miza este o suma intre 40 si 60 de milioane de dolari. „Financiarul” a obtinut acces la elemente din dosarul acestui proces, care a inceput in 1983.

Obiectul litigiului

In 1981, fosta Intreprindere de Comert Exterior (ICE) Metalexportimport a livrat in SUA noua vapoare de tabla laminata, cumparata de la Combinatul Siderurgic Galati. ICE a platit marfa in intregime producatorului intern, asa cum era legea in vigoare la momentul respectiv. Combinatul a primit banii, iar ICE Metalexportimport a devenit proprietara marfii, preluand si riscurile. Din acest moment, s-a pus problema recuperarii banilor, fapt pentru care fosta ICE Metalexportimport a initiat un proces, in 1983. Paratii sunt Otto Wolf Handelsgesellschaft GmbH, Otto Wolff America Inc si ThyssenKrupp Steel Beteiligungeng GmbH.

Cele trei companii sustin ca nu datoreaza plata pentru cele noua vapoare de tabla laminata catre MEI. Totusi, ele nu contesta niciun moment faptul ca au primit marfa, ca au valorificat-o ulterior, dupa indigenare si plata taxelor vamale, dar spun ca n-au avut niciodata contract cu SC MEI si cu antecesoarea sa - ICE MEI.

Suveica

Aceste companii sustin ca ICE a avut contract cu alte doua societati - Cideco Franta si Comsteel Elvetia. Potrivit documentelor din dosar, aceste doua companii au fost incluse in schema de derulare a raporturilor contractuale. Avocatii angajati de MEI sustin ca acestea sunt companii paravan, controlate de concernul ThyssenKrupp AG, implicate pentru succesul schemei comerciale. Scopul a fost ocolirea legii antidumping, care se referea la produsele mai ieftine din statele in curs de dezvoltare, pentru protejarea industriei americane. Pentru a ocoli legislatia, societatile germane au interpus societatile Cideco, Comsteel si C.ITOH, care, in mod absolut formal, au prezentat niste comenzi care au fost prompt onorate prin livrarea marfii. Astfel, companiile germane au incercat sa ocoleasca legile antidumping. In 1986, autoritatile din SUA au descoperit suveica, iar firma Otto Wolf Handelsgesellschaft GmbH a fost gasita vinovata pentru nedeclararea valorilor reale pentru marfa din Romania. Marfa a fost primita de Otto Wolff America, care a vandut-o mai departe pe piata americana.

Statul nu s-a implicat

Initial, ThyssenKrupp si firmele pe care le controleaza au sustinut ca plata pentru marfa a fost facuta catre Comsteel si Cideco. La dosar exista o expertiza a unui expert financiar elvetian, Walter Muller, care a verificat Cideco si Comsteel si nu a gasit niciun ban primit de la Otto Wolff America. Apoi, in timpul procesului din Romania, reprezentantii ThyssenKrupp AG au recunoscut ca suma este datorata, dar sustin totusi ca ar fi o creanta Romaniei. Statul roman n-a emis niciodata vreo pretentie, pentru ca nu este creanta lui. In plus, legislatia romaneasca prevede, din 1988, ca statul nu raspunde de drepturile si obligatiile patrimoniale ale Intreprinderilor de Comert Exterior, si nici invers. Astfel, fiecare e raspunzator pentru obligatiile sale si beneficiaza de drepturile sale.

De asemenea, ThyssenKrupp sustine ca SC Metalexportimport SA nu este succesoarea de drept a fostei ICE Metalexportimport. In schimb, MEI se bazeaza pe HG 1200/1990, care prevede doar crearea unei societati pe actiuni cu acelasi nume, avand la baza ICE, prin preluarea activului si pasivului. Paratul sustine ca nu exista vreun proces verbal de predare-primire, in vreme ce reclamantul sustine ca nu era necesar, fiind vorba doar de schimbarea formei juridice.

O istorie prea lunga

ICE a declansat actiunea pe 30 decembrie 1983, la Judecatoria Sectorului 1, care a declinat competenta catre Tribunalul Bucuresti. Aceasta instanta a dat o solutie de fond favorabila MEI in 1998. Hotararea respectiva a devenit executorie atunci, iar MEI a poprit niste actiuni ale unei subsidiare din Sibiu ale ThyssenKrupp. Firmele germane au declarat apel la Curtea de Apel Bucuresti, in 1999. MEI a castigat si apelul, iar ThyssenKrupp a declarat recurs la fosta Curte Suprema de Justitie. Acest recurs a fost admis in decembrie 2000, CSJ anuland obligatiile pecuniare ale ThyssenKrupp. In iulie 2001, procurorul general al Romaniei a promovat un recurs in anulare in favoarea MEI, insa acesta si-a retras recursul in februarie 2002.Avocatii MEI au incercat sa-si insuseasca recursul, insa aceasta cerere a fost respinsa de CSJ, care a justificat ca MEI nu are un interes personal, actual si legitim. Apoi, MEI a formulat o contestatie in anulare, care a fost admisa. Decizia prin care s-a admis recursul ThyssenKrupp a fost desfiintata. Pe 17 noiembrie s-a rejudecat recursul, iar data pronuntarii a fost stabilita pentru 5 decembrie. Durata foarte mare a procesului se explica prin faptul ca au fost implicate parti din Germania, Franta, Elvetia, Japonia si SUA, iar procedurile au durat mult.

Incep calculele

Suma de 40 de milioane de dolari a fost calculata in 2000, dupa ce s-a pronuntat Curtea de Apel. La nivelul acestui an, in cazul finalizarii pro-cesului, suma va fi recalculata prin aplicarea dobanzilor legale de catre executorul judecatoresc. Reprezentantii MEI se asteapta ca aceasta suma sa fie de aproximativ 60 de milioane de dolari. Suma va fi platita in solidar de companiile germane.  Contactat de „Financiarul”, Aleksandar Sekulovski, presedintele Consiliului de Administratie al Metalexportimport, a declarat ca nu a cerut sprijinul vreunui demnitar al statului roman, nici al Ambasadei Federatiei Ruse in Romania, si este convins ca nici partea adversa nu va face asemenea demersuri. Actionarul majoritar al MEI provine din Federatia Rusa. Sekulovski sustine ca o eventuala recuperare a acestei creante, in urma finalizarii celui mai lung litigiu comercial din istoria Romaniei, va fi folosita pentru sustinerea financiara a planului de reorganizare a SC Fortus SA Iasi, societate privatizata de MEI si aflata in pragul falimentului. Adrian Marinescu, reprezentantul concernului ThyssenKrupp in Romania, a refuzat sa faca vreun comentariu, invocand motive de etica, cu referire la posibilitatea de influentare a justitiei.