EXEC-EDU: Companiile trebuie sa fie atente la randamentul investitiei
Sectorul bancar nu mai este campion la solicitarile de programe de instruire
Pe fondul crizei economice, organizatiile trebuie sa-si pastreze oamenii buni, oamenii cheie si este recomandat sa taie bugetele de pregatire si training si alte costuri nejustificate si sa fie mai prudente cu beneficiile acordate angajatilor. Astfel, din 2009, furnizorii de formare se asteapta la o scadere a cererii de cursuri.
„Tot mai multe companii romanesti se indreapta spre cursuri de dezvoltare manageriala, iar aceasta tendinta s-a manifestat inca din 2006 pe fondul cresterii concurentei si, ulterior, a integrarii europene”, spune Oana Scarlat, director de marketing al EXEC-EDU, firma de dezvoltare manageriala, consultanta si coaching, parte a ASEBUSS, una dintre cele mai prestigioase scoli de educatie manageriala din Romania. In prezent, aproape jumatate din clientii EXEC-EDU sunt companii autohtone. Astfel, incepe sa se echilibreze balanta dintre firmele romanesti si companiile multinationale in ceea ce priveste utilizarea serviciilor furnizorilor de formare si se clatina un mit: acela ca multinationalele sunt cele care reprezinta majoritatea covarsitoare a clientilor firmelor specializate in pregatire si formare. De asemenea, s-a schimbat si profilul organizatiilor care implementeaza programele complexe de instruire. „Dintre cele aproximativ 2.000 de companii-client, cele mai bine reprezentate industrii sunt IT, electronice, constructii si imobiliare, astfel incat ierarhia s-a schimbat. Sectorul bancar, care a fost lider mult timp, este acum abia pe locul 5”, a remarcat Oana Scarlat. Alte domenii care vin puternic din urma sunt farma, retail, distributie si transport.
Interes sporit pentru cursuri intens specializate
Cererea de cursuri a cunoscut un trend ascendent in 2008, in ultimii doi ani cresterea anuala fiind de aproximativ 20%. Cele mai solicitate programe au fost cele de leadership, iar o explicatie o constituie faptul ca organizatiile s-au dezvoltat foarte rapid si au avut foarte mare nevoie de lideri, in conditiile in care ritmul de dezvoltare a companiei a fost mult mai mare decat ritmul de dezvoltare a competentelor angajatilor. „Spre exemplu, la dezvoltarea competentelor de lideri au fost chiar liste de asteptare, in conditiile in care in sala a fost numarul maxim de cursanti si au fost inregistrate 100 de cereri”, a declarat directorul de marketing. Ca tendinta generala se remarca faptul ca a crescut mult interesul pentru programe intens specializate cum ar fi accesarea fondurilor structurale si standarde internationale de contabilitate, alaturi de time management, management de proiect, vanzari, negociere. In 2009, criza economica se va resimti si pe piata furnizorilor de instruire, mai ales in contextul in care companiile vor trebui sa faca fata presiunilor privind reducerea costurilor.
Astfel, directorul EXEC-EDU previzioneaza un ritm mai lent de crestere atat pentru firma pe care o reprezinta, cat si pentru piata. Acesta apreciaza ca unele companii se vor orienta spre prudenta si isi vor restrange bugetele, insa ramane optimist. „Din semnalele pe care ni le-au dat partenerii cu care avem o relatie de durata, nu vor taia din bugetele de training, dar vor fi mult mai atenti la randamentul investitiei, vor fi mai precauti si vor selecta furnizorul care le ofera garantia calitatii programelor. Acest lucru ii va diferentia si le va mentine avantajul competitiv si statutul de lider”, spune Oana Scarlat. Insa companiile vor renunta sau vor fi mai atente la cursuri si programe care presupun multe costuri indirecte de tipul team-buildingurilor, cursurilor in strainatate. „In Vest nu cheltuielile pentru instruire se taie primele, ci alte cheltuieli nejustificate”, conchide reprezentantul EXEC- EDU.
Profilul cursantilor
Cei mai multi dintre cei care participa la cursurile de dezvoltare manageriala ocupa pozitii de middle si top management, ei reprezentand si grupul tinta al firmei, dar si antreprenori. S-a constatat chiar o crestere a cererii din partea antreprenorilor. „Avem o absolventa care a facut cinci programe si a incheiat doua afaceri foarte profitabile, in urma cursului, care i-au recuperat investitia. Aceasta se orienteaza deja la alte cursuri ca sa vada ce afaceri sa mai incheie.” Astfel, antreprenorii au inceput sa realizeze ca au nevoie de pregatire specializata atat pentru ei, cat si pentru angajatii lor. Potrivit Oanei Scarlat, un element apreciat de cursanti este componenta de networking, avand in vedere ca vin in contact cu oameni din diferite medii de business. De asemenea, media de varsta a cursantilor a scazut de la 35 de ani la 31 de ani. O explicatie este faptul ca organizatiile au o politica de promovare a tinerilor, care urca rapid scara ierarhica pentru ca nevoia de lideri si de manageri este foarte mare. Aproximativ 65% dintre cursanti sunt femei, aspect care este corelat cu faptul ca cei mai multi participanti sunt middle manageri, iar procentajul de femei care ocupa aceasta functie este ridicat.
In ceea ce priveste planurile de dezvoltare ale EXEC-EDU, desi firma activeaza momentan doar in Bucuresti, pe termen lung nu este exclusa extinderea.
„Cererea este foate mare in centru si vest, in orase ca Brasov, Cluj-Napoca, Timisoara, Arad, de unde sunt manageri care vin saptamanal la cursuri”, a precizat Oana Scarlat. Firma are in plan lansarea unor programe noi de gandire creativa pentru lideri, managementul stresului si well-being, managementul stocurilor si supply chain management, doua cursuri care au fost foarte solicitate. In plus, va fi dezvoltat programul de leadership, caruia ii va fi adaugata o componenta internationala prin parteneriatul cu Kennesaw State University din Statele Unite. De acelasi parteneriat beneficiaza si programul de Executive MBA al ASEBUSS.
Articole similare
- Legea reabilitarii fatadelor intra in vigoare pe data de 10 august
- Fiscul incepe vanatoarea de fantome
- Amenzi dublate pentru angajatori in noul REVISAL
- Mostenirea lui Boc: Sute de mii de procese, datorii de miliarde catre angajati
- Clauze de protectie impotriva escaladarii preturilor
- Procedura acordarii ajutoarelor pentru prelungirea duratei de angajare a absolventilor
- Noua lege a IFN-urilor va intra in vigoare pe 24 aprilie
- Cine suporta datoriile societatii in caz de faliment
Cele mai citite din Investitii
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA



Ultima ora

