S-a scris mult despre decizia celor doua agentii mari de rating, Standard and Poor’s si Fitch, de a reduce ratingul de tara al Romaniei in categoria „non-investment grade” si probabil ca se va mai scrie. Si eu am facut-o intr-un editorial din „Financiarul”, atat despre pericolul de a fi retrogradati de agentiile de rating inainte de a se produce retrogradarea, cat si despre justificarea deciziei dupa retrogradarea de catre Standard and Poor’s. Inainte de retrogradare credeam si continui sa cred si acum, dupa retrogradare, ca Romania ar trebui sa aiba rating de investitii (investment grade). Sunt foarte multe argumente in acest sens asupra carora am mai insistat si in trecut. Cele mai importante sunt legate de statutul de membru al Uniunii Europene, datoria publica foarte mica si datoria privata relativ mica (in comparatie cu majoritatea tarilor din Uniunea Europeana), precum si potentialul foarte mare de crestere economica pe termen lung.

In legatura cu decizia celor doua agentii de rating de a ne reduce ratingul de tara sunt doua aspecte care trebuie scoase in evidenta. In primul rand, asa cum am mai spus si cu alte ocazii, reputatia si credibilitatea agentiilor de rating nu mai este ce era odata. Ele nu au o imagine tocmai buna in ultima perioada in contextul in care implicarea lor in criza financiara internationala a fost una absolut nefasta, multe dintre ratingurile pe care le-au acordat diverselor portofolii de credite subprime in SUA dovedindu-se a fi gresite. Cred ca, atat decizia S&P, cat si cea a Fitch au fost cel putin pripite, nemeritate, daca nu chiar nefundamentate. Motivatia majora data de ambele agentii de rating a fost aceea ca impactul asupra economiei in cazul unei stopari ipotetice a finantarii externe va fi unul de incetinire brusca a cresterii economice. Perfect adevarat, insa, in mod normal, un rating de tara evalueaza capacitatea de plata a autoritatii suverane (a statului) si nu riscurile asupra economiei reale. Datoria publica a Romaniei este foarte mica, de doar 12% din PIB, fiind chiar mai mica decat anul trecut si mult mai mica decat a altor state, chiar si state dezvoltate. Bineinteles ca datoria privata are si ea impact indirect asupra capacitatii de plata a statului, dar chiar si datoria privata este mica in comparatie cu majoritatea statelor din UE.

Un al doilea aspect, mai putin discutat la noi, este legat de increderea (mai precis neincrederea) celor doua agentii de rating in capacitatea autoritatilor romane de a avea un mix de politici economice adecvat. Mixul de politici economice este dezechilibrat, politica monetara fiind foarte restrictiva pentru a suplini lipsa de restrictivitate a celorlalte politici economice (politica veniturilor si fiscal-bugetara). Avem nevoie de un mix mai echilibrat. In acest sens, decizia de retrogradare trebuie sa fie un semnal de alarma extrem de puternic catre clasa politica de a reconsidera mixul de politici economice, el fiind neadecvat in momentul de fata, mai ales tinand cont de contextul international foarte dificil. Deci, nici nu trebuie sa picam in extrema si sa acuzam agentiile de rating fara sa constientizam si faptul ca noi am facut greseli la nivel de politici economice.

Ceea ce nu se poate contesta in argumentatiile agentiilor de rating este tocmai acest aspect legat de lipsa de coerenta in mixul de politici economice. Economia se confrunta cu dezechilibre economice importante, in special deficitul de cont curent. In contextul actual al crizei economice internationale, este evident ca acest deficit de cont curent trebuie ajustat, in conditiile in care finantarea lui este foarte dificil de realizat, daca nu chiar imposibil. Lipsa de angajament al politicilor economice in reducerea dezechilibrelor a fost, fara indoiala, o bila neagra importanta acordata de catre agentiile de rating.

Insa, orice discutie legata de cat de motivata sau nemotivata este decizia celor doua agentii de rating nu mai are nicio valoare post factum, pentru ca raul este comis. Din nefericire, nu cred ca ni se va readuce ratingul de tara in categoria „investment grade” prea curand. Impactul este evident unul negativ si se va repercuta asupra costului finantarii externe pentru orice banca din Romania. In final, costul se va repercuta asupra companiilor si populatiei, creditul devenind mai scump si mai greu accesibil. In plus, perceptia investitorilor straini fata de Romania ar putea sa se deterioreze, ceea ce ar influenta procesul investitional.