munca incheiate cu angajatori care sunt in stare de insolventa. Directiva defineste starea de insolventa. Astfel, angajatorul este considerat a fi in stare de insolventa in cazul in care a fost formulata o cerere privind deschiderea unei proceduri colective intemeiate pe insolventa angajatorului, prevazuta de actele cu putere de lege si de actele administrative ale unui stat membru. Aceasta implica lipsirea angajatorului, in tot sau in parte, de activele sale si numirea unui judecator sindic sau a unei persoane care exercita o functie similara.Autoritatea competenta:

1) fie a hotarat instituirea procedurii;
2) fie a constatat ca unitatea angajatorului a fost definitiv inchisa si ca activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.

Invocarea directivei de catre salariati nu este conditionata de o durata minima a contractului sau raportului de munca. Potrivit directivei, neplata de catre angajator a contributiilor de asigurari sociale inainte de a surveni insolventa nu afecteaza dreptul salariatilor la pensie, in masura in care contributiile au fost retinute la sursa din remuneratia platita.

Fondul de garantare privind creantele salariale

Prin Legea nr. 200/2006 a fost constituit Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale. Prin intermediul acestui fond „se asigura plata creantelor salariale ce rezulta din contractele individuale de munca si din contractele colective de munca incheiate de salariati cu angajatorii impotriva carora au fost pronuntate hotarari judecatoresti definitive de deschidere a procedurii insolventei si fata de care a fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare, denumiti in continuare angajatori in stare de insolventa” (art. 2 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale). Printre resursele financiare ale Fondului de garantare se numara si contributiile lunare platite de catre angajatori, dar si veniturile reprezentand dobanzi si majorari de intarziere pentru neachitarea in termenul de plata a contributiei.

Din resursele Fondului de garantare se suporta urmatoarele categorii de creante salariale:

a) salariile restante;
b) compensatiile banesti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihna neefectuat de salariati, dar numai pentru maximum un an de munca;
c) platile compensatorii restante, in cuantumul stabilit in contractul colectiv de munca si/sau in contractul individual de munca, in cazul incetarii raporturilor de munca;
d) compensatiile restante pe care angajatorii au obligatia de a le plati, potrivit contractului colectiv de munca si/sau contractului individual de munca, in cazul accidentelor de munca sau al bolilor profesionale;
e) indemnizatiile restante, pe care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a le plati pe durata intreruperii temporare a activitatii.

Potrivit legii, din Fondul de garantare nu se suporta contributiile sociale datorate de angajatorii in stare de insolventa. Suma totala a creantelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depasi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.
In ceea ce priveste ordinea de prioritati la plata creantelor in cazul insolventei, primele pe lista sunt taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in cadrul desfasurarii procedurii insolventei.

Pe locul secund se afla creantele izvorate din raportul de munca. In acest sens, a fost adoptata, pe langa Legea 85/2006 privind procedura insolventei, si Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului pentru plata creantelor salariale, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2007. Ele pun in practica prevederile Codului Muncii, potrivit caruia „salariile se platesc inaintea oricarei alte obligatii a angajatorilor”. De asemenea, Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 prevede, in art. 48, ca „toate drepturile banesti cuvenite salariatilor se platesc inaintea oricaror obligatii banesti ale unitatii” si ca, „in caz de faliment sau lichidare judiciara, salariatii au calitatea de creditori privilegiati, iar drepturile lor banesti constituie creante privilegiate, urmand sa fie platite integral, inainte de a-si revendica cota-parte ceilalti creditori”.

Procedura simplificata

Legea 85/2006 a imbunatatit legislatia din domeniu, creditorii nu mai trebuie sa demonstreze insolva-bilitatea debitorului, ci practic aceasta stare se prezuma, debitorul fiind cel care trebuie sa probeze ca este solvabil si stabil din punct de vedere economic. Totusi, spre deosebire de tarile occidentale, in Romania in continuare o procedura de lichidare poate dura pana la cinci ani, spre deosebire de sase luni, cat ar fi normal. Cu toate acestea, timpul necesar incheierii procedurii de faliment ar putea fi redus potrivit noii legislatii. Se poate opta pentru o procedura simplificata prin care debitorul intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 60 de zile.

Procedura simplificata prevazuta de aceasta lege se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa, care sunt fie comercianti persoane fizice, actionand individual, fie asociatii familiale. Si comerciantii persoane juridice care nu detin niciun bun in patrimoniul lor, ale caror acte constitutive sau documente contabile nu pot fi gasite, cu administrator „disparut” sau al caror sediu nu mai exista sau nu corespunde adresei din Registrul Comertului, intra sub incidenta procedurii simplificate.La fel si debitorii care nu au prezentat documentele necesare in termenul prevazut de lege, societati comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive sau debitori care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment sau care nu sunt indreptatiti sa beneficieze de procedura de reorganizare judiciara prevazuta de lege.