Asa cum am mai spus si cu alte ocazii (a se vedea spre exemplu editorialul meu din „Financiarul” din 7 octombrie 2008), reputatia si credibilitatea agentiilor de rating nu mai este ceea ce era odata. Ele nu au o imagine tocmai buna in ultima perioada in contextul in care implicarea lor in criza financiara internationala a fost una absolut nefasta, multe dintre ratingurile pe care le-au acordat diverselor portofolii de credite subprime in SUA dovedindu-se a fi gresite.

Standard&Poor’s, una din cele mai mari trei agentii de rating, ne-a redus recent ratingul de tara la categoria non-investment grade. Trebuie spus, inprimul rand, ca si ratingul pe care il avea Romania inainte era unul anormal de mic. La prima vedere, decizia luata de aceasta agentie de rating ar trebui sa aiba un impact foarte puternic asupra perceptiei investitorilor straini. Trebuie spus ca sunt investitori straini la care normele interne de risc nici macar nu le permit sa investeasca in tari cu rating non-investment grade. In plus, altii ar putea fi fortati sa isi diminueze expunerea pe Romania din aceasta cauza pentru ca expunerile la risc ar putea depasi limitele permise. Fara indoiala ca impactul s-ar manifesta in final asupra costului finantarii externe.

Cred ca decizia S&P a fost una cel putin pripita, nemeritata, daca nu chiar nefundamentata. O sa dau in continuare cateva argumente pe care le consider a fi foarte solide pentru care cred ca nu trebuia retrogradata Romania in categoria non-investment grade. Aceste motive nu au nicio legatura cu vreun sentiment de nationalism pe care l-as trai in acest caz, ci mai degraba cu niste argumente extrem de rationale.

Cel mai important lucru este ca vulnerabilitatea economiei romanesti nu este nici pe departe mai mare decat in cazul altor tari din regiune care au chiar un rating mult mai ridicat (spre exemplu Ungaria care deja a experimentat dificultati financiare majore, Bulgaria sau chiar Polonia). Romania are indicatori foarte relevanti pentru vulnerabilitatea externa, de exemplu acoperirea datoriei externe pe termen scurt cu rezerva internationala, mult mai confortabili decat alte state din regiune. In plus, Tarile Baltice spre exemplu, care au ratinguri mult mai bune decat Romania, sunt deja intr-o recesiune economica puternica.

Motivatia majora data de S&P a fost aceea ca impactul asupra economiei in cazul unei stopari ipotetice a finantarii externe va fi unul de incetinire brusca a cresterii economice. Perfect adevarat, insa, in mod normal, un rating de tara evalueaza capacitatea de plata a autoritatii suverane (a statului) si nu riscurile asupra economiei reale. Datoria publica a Romaniei este foarte mica, de doar 12% din PIB, fiind chiar mai mica decat anul trecut si mult mai mica decat a altor state, chiar si state dezvoltate. Nivelul inalt al deficitului de cont curent reclamat de agentia de rating a avut o evolutie chiar foarte buna, avand o tendinta de reducere (ca % din PIB) in ultimele doua-trei trimestre. Mai mult decat atat, in 2008, finantarea cu investitii straine directe a deficitului de cont curent a crescut in comparatie cu 2007. In plus, ritmul foarte rapid de crestere a creditarii s-a diminuat, lucru care va avea efecte pozitive, de ajustare, asupra dezechilibrelor economice. Chiar si daca creditarea ar incetini brusc foarte tare, lucru putin probabil, impactul asupra economiei va fi unul mai mic decat in alte state, in conditiile in care nivelul relativ scazut al intermedierii financiare (nivelul creditului neguvernamental ca procent din PIB), de aproximativ 40% din PIB in acest an, este chiar un avantaj pentru Romania. Dependenta economiei de creditarea bancara este mult mai mica in Romania decat intr-o tara in care intermedierea financiara este de peste 100% cum este in zona euro sau de aproape 60%-70% cat este in alte state din regiune. In medie, potrivit datelor publicate de BNR in Raportul de stabilitate financiara, doar aproximativ 10% din resursele unei companii provin din credite bancare in Romania, mult mai putin decat in alte state.

Un alt avantaj extrem de important pentru Romania, ignorat practic de S&P, este calitatea de membru UE. Decizia S&P de scadere a ratingului Romaniei la non-investment grade este una fara precedent pentru un stat membru al UE. Calitatea de membru UE ofera garantii suplimentare ca o tara nu va intra in incapacitate de plata. Calitatea de membru UE iti confera acces la finantare din fonduri structurale, dar si la finantare de urgenta in caz de nevoie, iar exemplul Ungariei care a apelat recent la o finantare de la UE de cinci miliarde euro este elocvent in acest sens. In plus, exista un angajament al sefilor de stat si guvern din UE pentru asigurarea integritatii sistemului bancar. In acest sens, riscurile pentru sistemul bancar al Romaniei sunt mult mai reduse fata de sistemele bancare ale statelor din afara UE.

Din fericire, celelalte doua agentii de rating importante, Fitch si Moody’s, nu au venit cu decizii similare de reducere a ratingului Romaniei, dimpotriva au venit cu asigurari ca nu vor reduce ratingul in perioada urmatoare pentru ca nu considera necesar. Mai mult decat atat, Moody’s a spus ca sunt argumente solide care sustin ratingul de investment grade pentru Romania, cum ar fi apartenenta la UE, datoria publica foarte redusa si potentialul foarte mare de crestere economica pe termen lung. Argumentele Moody’s sunt absolut rationale.Reactia pietei a fost una chiar contrara asteptarilor, ceea ce arata in parte si cat de credibil este perceputa decizia de catre piata. Cursul de schimb nu s-a depreciat dupa decizia S&P, chiar apreciindu-se, iar perceptia de risc fata de Romania nu s-a deteriorat, dimpotrivas-a ameliorat un pic. Spre exemplu, cotatiile la CDS pentru Romania erau la peste 630 bp inainte de decizie, scazand chiar sub 600 bp dupa decizie.