7 minuni ale lumii afacerilor
Tranzactiile care au schimbat peisajul economic international
Dar criticile nu au durat foarte mult, odata cu inceperea exploatarii zacamintelor de aur. Dupa aceasta, a urmat descoperirea „aurului negru“. Asa ca americanii nu au mai regretat niciodata „risipa”. Spre deosebire de Rusia... Ca o ironie a sortii, cele sapte milioane de dolari nu au ajuns niciodata la Guvernul tarist. Vasul britanic „Orkney“, care transporta banii spre Sankt Petersburg, s-a scufundat in Marea Baltica.
La 13 iulie 1968, Robert Noyce si Andrew Grove, nereusind sa convinga compania Fairchild sa se lanseze in „aventura” circuitelor integrate, au fondat propria companie, Intel, acronimul de la Integrated si Electronics. Scopul initial a fost impunerea memoriilor semiconductoare pe piata, intr-o vreme in care cele cu miez magnetic erau inca dominante si costau mai putin. In anul 1969, compania japoneza Busicom, dorind sa dezvolte un calculator de inalta performanta, incredinteaza firmei Intel caietul de sarcini. Asa a rezultat primul chipset (MCS-4), cu patru circuite.
La 15 noiembrie 1971, lansarea lui Intel 4004 a dat startul celei de-a IV-a generatii de computere; chipul era capabil sa proceseze datele pe 4 biti, continea 2300 de tranzistori, memoria adresabila era de 4 KB si efectua 60.000 de operatii pe secunda, la frecventa de baza de 108 kHz. Acesta a fost cuplat cu o alta mare inventie a timpului, tot a lui Intel, si anume RAM-ul (chipuri de memorie), rezultand o viteza crescuta de procesare. Intel a vandut drepturile asupra arhitecturii 4004 companiei Busicom, pentru 60.000 de dolari dar, realizand ca 4004 este mai mult decat un simplu chip, le-a rascumparat mai tarziu, profitand de faptul ca Busicom trecea prin dificultati financiare. Acest targ rivalizeaza ca profitabilitate cu cumpararea peninsulei Alaska, si se spune ca a fost „best-buy”-ul secolului XX.
Produsul care a dat cel mai cunoscut gust s-a nascut in Atlanta, Georgia, la data de 8 mai 1886. Legenda spune ca medicul John Styth Pemberton, un farmacist local, a produs siropul pentru Coca-Cola intr-un vas de arama pe un trepied, in curtea din spatele casei sale. A dus un borcan cu noul produs la farmacia „Jacob’s” de pe aceeasi strada, unde a fost testat, declarat „excelent” si pus in vanzare cu 5 centi paharul. In mod intentionat (sau in mod accidental, nu se cunoaste exact), noului sirop i-a fost adaugata apa carbonatata pentru a produce o bautura care a devenit dintr-o data „delicioasa si racoritoare”. In timpul primului an, vanzarile au atins, in medie, cifra modesta de noua portii pe zi.
Dr. Pemberton nu si-a dat niciodata seama de potentialul bauturii pe care o crease. Treptat, a vandut parti ale afacerii sale diferitilor parteneri si chiar inainte de moartea sa, in 1888, si-a vandut actiunile ramase unui domn respectabil, G. Candler. Cu o mare intuitie in materie de afaceri, a continuat sa cumpere drepturi suplimentare si a obtinut controlul total al afacerii. A cheltuit pentru asta 2300 de dolari. Acum, numai marca Coca-Cola valoreaza peste doua miliarde dolari.
Si nu in ultimul rand, afacerea a fost atat de buna incat l-a creat, in perioada interbelica, pe Mos Craciun asa cum il stim noi azi: in haina rosie, cu sacul plin cu jucarii cutreierand lumea intr-o sanie trasa de reni. O creatie publicitara
Coca-Cola.
In urma cu aproape patru ani, si la noi a fost incheiata o tranzactie care poate rivaliza, nu peste mult timp, cu cele mai profitabile afaceri din lume. Microsoft a cumparat tehnologia antivirus GeCAD. De fapt, ce-i interesa pe americani? O solutie antivirus unicat in lume, care functiona indiferent de platforma de functionare.
Adica poate lucra si pe Windows, Linux, pe computere cu procesoare Intel sau pe Mac-uri. S-a spus ca suma platita de Microsoft pentru a „inghiti” GeCAD a fost de 10 milioane de dolari. Altii au avansat cifre de doua ori mai mari. Una peste alta, tehnologia romaneasca poate furniza solutii de securitate pentru multe dintre domeniile sensibile azi.
Se spunea pe Wall Street ca durata de viata a unei afaceri bune este cuprinsa intre 50 si 80 de ani. Media pentru companiile „ordinare” este de 30 de ani. Nike are aproape 40 de ani si se afla inca in top. In 1972 s-a produs prima pereche de pantofi de sport Nike. Logo-ul firmei, ca si marca, este o adaptare a semnului victoriei in competitiile sportive din Grecia Antica. Crearea lui l-a costat pe parintele Nike, Phil Knight, incredibila suma de... 35 de dolari. Acesta a inceput sa vanda pantofi sport in 1963 si avea o cifra de afaceri de 8000 de dolari. In noul mileniu, firma Nike a intrat cu vanzari record de 12 miliarde dolari anual. Afacerea, prin evolutia sa galopanta, este considerata a fi revolutionat industria pantofilor sport.
Banala „sticla” de plastic este considerata de multi specialisti ca fiind inventia cea mai profitabila din lume. Cifrele de afaceri ale celor care produc si comercializeaza astfel de recipiente depaseste 20 de miliarde dolari anual. Primul PET a fost produs in 1958 pentru a imbutelia o bautura racoritoare. Abia 10 ani mai tarziu s-a reusit productia pe scara larga a recipientilor de plastic capabili sa pastreze caracteristicile unei bauturi carbogazoase. PET-ul a avut un asa de mare succes incat, la sfarsitul anilor ’70, in SUA productia de „plastice” o depasise ca valoare pe cea de otel.
Nu putea lipsi din categoria marilor afaceri o gaselnita din industria militara. La inceput s-a numit ARPANET, si a aparut in 1969. Scopul sau era pastrarea controlului asupra armelor atomice in cazul unui atac nuclear. Daca initial a fost vorba de o retea restransa, intre centrele de cercetare, acum a ajuns sa cuprinda zeci de milioane de computere. Si numarul acestora creste zi de zi, intr-un ritm exponential. Dezvoltarea exponentiala a inceput in 1991 cand au devenit accesibile pe internet fisierele worlwide web. Un alt prag a fost reprezentat de aparitia e-mailului, serviciu care permite acum legaturi de afaceri in timp real. A aparut apoi comertul on-line. Unul dintre pionierii e-biz-ului a fost Jeff Bezos. Fondatorul Amazon-ului, cel mai mare magazin on-line din lume, a profitat de faptul ca in anii ’92-’94, internetul cunostea un ritm de dezvoltare de circa 300% pe an. Astazi, Bezos este unul dintre cei mai bogati oameni din lume, o performanta realizata in numai patru-cinci ani.
Furnizorii de servicii internet inregistreaza cel mai mare succes. AmericaOnLine, unul din primii ISP (Internet Service Provider), si cel mai mare ca numar de clienti, se situeaza astazi in topul firmelor americane. E de ajuns sa mentionam preluarea (in 2000) de catre AOL a colosului mediatic TimeWarner, contra sumei de 195 miliarde USD. In traducere, o firma infiintata de numai cinci ani a reusit sa preia un gigant ce dateaza din anul 1920. Iar lista ar putea continua cu portalurile Yahoo, Altavista, Prodigy, Lycos etc. Firmele Internet-related fac legea pe pietele bursiere din intreaga lume. O alta afacere de proportii, ce are ca suport de desfasurare internetul, este e-banking-ul. Ce sa mai vorbim despre comunicatii, domeniu care a adus si va aduce in continuare profituri uriase furnizorilor de astfel de servicii.
Articole similare
- ARO: odiseea primei masini de teren romanesti
- Cum ar fi aratat Romania daca promisiunile electorale ar fi fost respectate: 2.500 km de autostrada, salarii de la 500 € si cota unica de 10%
- Momente de rascruce in economia Germaniei (III): Reunificarea - boom si criza
- Momente de rascruce in economia Germaniei (II): Reunificarea - boom si criza
- Momente de rascruce in economia Germaniei (I)
- Monarhiile, vazute din punct de vedere economic
- Monopolul dolarului si inflatia. Din seria „Un prestigiu pierdut“
- Un concept antic, perfectionat de societatile dezvoltate - 27 milioane de oameni au astazi statut de „sclavi”
Cele mai citite din Dosar
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!





Ultima ora

