Clarificarea valorii juste in pietele nelichide, efect al crizei financiare
IASB dezbate implicatiile turbulentelor financiare in evaluarea activelor
Criza creditelor din SUA, care s-a raspandit rapid pe toate pietele financiare, a nascut numeroase intrebari privind modul de calcul si de raportare contabila a activelor companiilor cotate la bursa. „Valoarea justa” la care erau evaluate parca isi pierdea din consistenta. Consiliul pentru Standardele Contabile Internationale (IASB), institutia care elaboreaza standardele de contabilitate, a luat in discutie masurarea valorii juste a instrumentelor financiare.
Dezbaterile din cadrul Consiliului care traseaza „contabilitatea globala“ sunt de natura sa aduca clarificari in evaluarea activelor si chiar schimbari in decursul anului viitor.
„La nivel de concept si de standard, lucrurile inca nu s-au schimbat. Dar ele au o anumita inertie. In acest moment, conceptul de „valoare justa”, care este atribuit activelor din bilanturile contabile ale companiilor, este gandit, razgandit, analizat si i se dau diferite interpretari. Nu e exclus ca anul viitor sa apara nuante vizavi de modul in care sunt evidentiate activele in bilant si ce inseamna aceasta valoare justa“, apreciaza Adrian Vascu, presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR).
Criza creditelor din SUA a creat o adevarata furtuna pe pietele de capital, majoritatea actiunilor inregistrand scaderi semnificative ale valorilor de tranzactionare.
„Au aparut discrepante intre cifrele pe care le raporteaza companiile cotate la bursa si valoarea actiunilor acestora. Ce se poate intelege din faptul ca cele mai multe au mers mai bine decat anul trecut, iar acum au valoarea actiunilor mult mai mica?“, subliniaza Vascu.
„Nu am intreprins modificari in metodologia de evaluare. Dar acordam o atentie mult mai mare in zona informatiei pe care evaluatorii o folosesc in raport. Adica folosesc tranzactia de acum o luna sau cea care zice ca pretul a scazut in zona cutare cu atatea procente? Ma refer aici la tranzactiile imobiliare. De asemenea, atentia evaluatorilor creste in fundamentarea opiniei pe tranzactiile comparabile din punctul de vedere al preturilor. Se are in vedere faptul ca in momentul formularii opiniei se vorbeste de garantii bancare, deci te expui cu acea valoare pe o anumita perioada si ai o anumita responsabilitate in sustinerea nivelului valorii respective“, explica Vascu.
„Timpul alocat unei evaluari, concentrarea, consolidarea bazelor de date proprii au devenit provocarea acestui an pentru membrii ANEVAR. In aceasta zona am lucrat si ne-am consolidat, pentru a mentine calitatea evaluarilor efectuate de membrii ANEVAR la nivelul standardelor. A crescut claritatea profesiei. Asumarea responsabilitatii tine de profesie. Nimeni nu iti poate negocia opinia. Zona de utilitate este foarte clara si foarte importanta - investitorii la bursa. Din acest punct de vedere, evaluatorii sunt parteneri ai investitorilor, dar si ai autoritatilor“, adauga presedintele ANEVAR.
Consiliul pentru Standardele Contabile Internationale (IASB) a lansat cateva actiuni relative la criza creditelor. Institutia isi reafirma angajamentul sau ca initiator de standarde pentru a aduce transparenta investitorilor si altor utilizatori ai declaratiilor financiare. IASB recunoaste necesitatea clarificarii IFRS-urilor ce se adreseaza noilor dezvoltari ale pietelor. Consiliul a monitorizat indeaproape evolutiile din SUA pentru a evita inconsistentele in tratamentele contabile sub IFRS sau sub standardele americane (US Generally Accepted Accounting Principles - GAAP).
Pe 16 septembrie, IASB a emis un proiect de ghid pentru masurarea valorii juste a instrumentelor financiare in pietele ce nu mai sunt active. Prin aceasta masura, IASB ia in calcul cresterea consecventei dintre valoarea justa data de IFRS si cea data de GAAP.
Clarificarile facute de Biroul Contabilului-Sef al Comisiei de Valori Mobiliare si Burse Americane (US SEC) si de Boardul pentru Standarde Fianciar-Contabile (FASB) din SUA sunt de natura a suplimenta ghidul realizat de IASB, fiind consecvente cu standardul IAS 39 - Instrumente Financiare. Acest lucru va ajuta sa asigure comparabilitatea dincolo de frontiere.
IASB va lucra indeaproape cu FASB pentru a dezvolta o abordare comuna la problemele legate de evaluarea activelor si datoriilor rezultate din cumpararile prin Actul American de Stabilizare Economica de Urgenta si alte asemenea programe internationale.
Consiliul va ajuta la promovarea masurilor GAAP, cele care permit entitatilor, in cazuri rare, sa reclasifice instrumentele financiare care sunt in forma de valori mobiliare din portofoliul lor (masurat ca valoare justa cu schimbare prin declaratia de venituri) la categoria „mature“ (masurat la costul de amortizare). De asemenea, si la masurile GAAP ce permit unele imprumuturi care nu sunt valori mobiliare sa fie transferate de la „vanzare“ (masurat la cea mai mica valoare dintre cost sau piata cu schimbare prin declaratia de venit) la „investitii“ (masurat la cost de amortizare).
IASB recunoaste necesitatea continuarii examinarii principiilor de contabilitate IFRS pentru instrumentele financiare, luand in discutie chiar o posibila inlocuire a standardului IAS 39.
Proiectele de consolidare a IASB, precum si raspunsurile la recomandarile Forumului de Stabilitate Financiara (FSF), ce a avut loc cu sprijinul ministrilor de Finante ai tarilor ce apartin Grupului G-7, presupun o serie de actiuni din partea Consiliului de la Londra. IASB va imbunatati, prin proceduri rapide, standardele internationale de contabilitate si va fi mai deschis pentru rapoartele din afara bilantului contabil si spre convergenta cu GAAP.
De asemenea, Consiliul va mari indrumarea spre evaluarea instrumentelor financiare atunci cand pietele nu sunt active, prin aplicarea valorii juste in pietele nelichide.
O noua tema de dezvoltare este propusa a fi deschiderea standardelor directionata spre evaluare, metodologie si incertitudinea asociata cu evaluarea.
De asemenea, pentru inceputul anului 2009, IASB isi propune reglementarea nerecunoasterii (deprecierii) activelor financiare.
Consiliul pentru Standardele Contabile Internationale (International Accounting Standards Board - IASB), cu sediul la Londra, este institutia responsabila cu elaborarea si dezvoltarea IFRS-urilor in interesul publicului.
Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) reprezinta un set de standarde contabile, bazate pe principii care stabilesc reguli generale, dar impun si anumite tratamente contabile specifice. IFRS sunt folosite in peste 100 de state ale lumii, care impun sau permit utilizarea lor sau au o politica de convergenta spre acestea.
Armonizarea contabilitatii romanesti cu cerintele IAS/IFRS si cu Directivele contabile europene a inceput deja din 2005. Toate companiile cotate din UE, Romania inclusiv, sunt obligate in prezent sa intocmeasca situatii financiare consolidate in conformitate cu IFRS. IASB si Financial Accounting Standards Board din SUA (FASB) coopereaza in vederea reducerii diferentelor dintre IFRS si Principiile Contabile General Acceptate din SUA (US GAAP).
Articole similare
- Cresterea fiscalitatii nu este o masura anticriza
- Decontul de TVA se depune numai pentru lunile de plata
- Reguli noi pentru anul fiscal 2009
- Auditorii si contabilii pot contribui la asanarea economiei
- Relatia fiscalitate-contabilitate, determinanta in afacerile de azi
- Solutii contabile pentru criza: imbunatatirea administrarii riscului
- Compania BDO Conti Audit a primit certificare ACCA
Cele mai citite din Investitii
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Chilipiruri imobiliare din Bucuresti si marile orase. Afla unde se gasesc astazi cele mai ieftine locuinte
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Cine sunt cativa dintre actionarii Facebook
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA


Ultima ora

